Ortodoxe
Nașterea Domnului (Crăciunul)

Greco-catolice
Nașterea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Crăciunul)

Romano-catolice
Nașterea Domnului (Crăciunul)
Ss. Eugenia, m.; Anastasia, m.


Nașterea Domnului, sau Crăciunul, este sărbătorită de creștini în 25 decembrie.

Nașterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: 'Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!'.

Acest eveniment a avut loc într-o peșteră din Betleemul Iudeii. În acel timp împărat al Imperiului Roman era Octavian Augustus (27 î.d.-14 d.Hr.), iar rege în Iudeea era Irod Idumeul (37 î.d.-4 d.Hr.).

Istoria Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, relatată în Sfintele Evanghelii, arată că bătrânul Iosif, cel care a primit-o spre pază pe Fecioara Maria, sub acoperământul logodnei, era un bărbat 'drept', după cuvintele Evanghelistului Matei, din neamul lui David. Meseria sa era aceea de dulgher și locuia în cetatea Nazaretului.

Și atât Iosif, cât și Sfânta Fecioară trebuiau să se înscrie în orașul strămoșului David, în Betleem, căci s-a dispus atunci un recensământ și fiecare trebuia să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara.

Betleemul era o cetate mică, nu departe de Ierusalim, în partea dinspre miazăzi, lângă drumul ce merge la munte către Hebron, cetatea preoților, în care era casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioară, după buna vestire a Arhanghelului, a rămas pentru o vreme la Elisabeta, maica Mergătorului Înainte.

Deci, între Ierusalim și Hebron se află la mijloc Betleemul; și de la cetatea Nazaretul Galileii, până acolo era cale de trei zile și ceva.

Aproape de Betleem, către răsărit, se află o peșteră într-un munte de piatră, pe care stă cetatea Betleemului. Peștera aceea era aproape de o holdă a Salomeii, care locuia acolo în Betleem și care era rudenie a amândorura, adică Fecioarei Maria și lui Iosif.

'Când s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca să nască Mireasa cea neispitită de nuntă și căuta casă de odihnă, în care ar putea avea loc lesnicios ca să nască, adică să-și dea în lume rodul pântecelui său cel binecuvântat. Dar nu au găsit gazdă, din pricina mulțimii poporului care venise să se înscrie, căci se umpluse nu numai gazda cea de obște, ci și toată cetatea. Deci s-au întors la peștera aceea, pentru că nu găseau loc de găzduit și ziua era pe sfârșite'. (Viețile Sfinților)

Peștera slujea ca grajd pentru animale, și acolo 'Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopții, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbințeală și cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea și de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, în douăzeci și cinci ale lunii decembrie. Pentru că astfel se și cuvenea să nască, fără durere, aceea care a zămislit fără păcat'. (Viețile Sfinților)

'După aceasta, Născătoarea de Dumnezeu cea fără de prihană și singură slujitoarea nașterii sale, înfășând pe dulcele său Fiu cu scutece albe, curate și subțiri, ce erau pregătite mai înainte și aduse cu sine din Nazaret și, punându-L în ieslea ce era într-aceeași peșteră, s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Său'. (Viețile Sfinților)

La marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii.

'În preajma peșterii acelea, în care S-a născut Hristos, era un turn ca la o mie de stânjeni departe, ce se numea Ader, slujind de locuință păstorilor. Acolo în acea noapte s-a întâmplat că nu dormeau trei păstori, care își străjuiau turma lor; și iată, cel mai întâi stătător între puterile cerești, pe care îl socotește Sfântul Ciprian că este binevestitorul Gavriil, s-a arătat lor în mare lumină, strălucind cu slavă cerească și cu aceeași lumină strălucindu-i și pe dânșii, iar ei, văzându-l, foarte s-au înfricoșat. Dar îngerul ce s-a arătat, le-a poruncit să lase frica și să nu se teamă și le-a vestit bucuria ce venise la toată lumea prin nașterea Mântuitorului. Apoi le-a spus și semnul bunei sale vestiri, celei nemincinoase: Veți afla, zice, un Prunc înfășat culcat în iesle.

Acestea vorbind îngerul către dânșii, îndată s-au auzit în văzduh cete îngerești, lăudând pe Dumnezeu și zicând: 'Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire'. După vederea aceea a îngerului și după cântările auzite, sfătuindu-se păstorii, s-au dus degrabă până la Betleem ca să vadă de sunt adevărate, cele ce li s-au spus lor de către înger. Și au aflat pe Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfântul Iosif, logodnicul ei, precum și Pruncul înfășat și pus în iesle.

Crezând fără îndoială că Acela este Hristos Domnul, Mesia cel așteptat, Care a venit în lume să mântuiască neamul omenesc, s-au închinat Lui și au spus toate cele ce au auzit și ceea ce li s-a spus de înger, despre Pruncul Acela. Atunci toți cei ce auzeau, adică Iosif, Salomeea și cei ce se întâmplaseră de veniseră în acea vreme acolo, se mirau de cele grăite de păstori. Mai ales Preacurata Fecioară Maria, care născuse fără stricăciune, păstra toate graiurile acestea punându-le în inima sa. Și s-au întors păstorii, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu'. (sursă: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ruxandra Bratu)