Ortodoxe
Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou

Greco-catolice
Sf. cuv. Daniel Stâlpnicul

Romano-catolice
Sf. Damasus I, pp.


Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 11 decembrie.

'Mesopotamia, care este între râurile Tigru și Eufrat, a odrăslit această stâlpare a raiului, pe cuviosul părintele nostru Daniil, în satul ce se numește Vitara, care este aproape de cetatea Samosata, din părinți creștini, ale căror nume erau Ilie și Marta'. (Viețile Sfinților)

Sfântul Cuvios Daniil s-a născut din rugăciunea curată a mamei sale, care cu inimă zdrobită și cu duh smerit a cerut de la Dumnezeu un fiu pe care să i-l aducă în dar, așa cum 'de demult Ana a născut pe Samuil'.

'Când era de doisprezece ani, a ieșit din casa părinților săi, nespunând nimănui de plecarea și de gândul său, și a trecut cu vederea, pentru Hristos, pe părinții săi, patria, rudele și pe prieteni și s-a dus într-o mănăstire, care era la douăzeci de stadii depărtare de satul care îl odrăslise. Acolo, căzând la picioarele egumenului, s-a rugat să-l primească în ceata celor care petrec viața monahicească și să-l îmbrace în chipul îngeresc'. (Viețile Sfinților)

Egumenul s-a împotrivit, zicea că un copil tânăr nu poate să poarte ostenelile cele multe ale vieții monahale, care nu sunt ușoare nici bărbaților celor desăvârșiți. Adică: privegherile, culcările pe pământ, posturile, omorârea trupului și tăierea cea desăvârșită a voii sale, cum și toată pofta cea trupească.

Pentru aceea, îl sfătuia să se întoarcă la părinții săi, să mai petreacă acasă o vreme.

'Eu pentru aceea am venit aici ca să viețuiesc întru Hristos și să mor pentru lume, că de aș muri în aceste frumoase osteneli monahicești mai bine este, decât să mă duc de aici în deșert; căci nu e cuviincios ca, punând mâna pe plug - cum zice Evanghelia - să mă întorc înapoi', a spus Daniil.

'Zicându-i multe egumenul și auzind de la dânsul multe altele, n-a putut să-l schimbe de la scopul său. Apoi văzând într-însul mare sârguință către Dumnezeu și dragoste cu osârdie, a chemat pe frați și s-au sfătuit dacă se cuvine a primi în mănăstire pe acel copil. Iar aceia, minunându-se de mărimea de suflet a copilului și de statornicia lui cea bună și cunoscând într-însul chemarea lui Dumnezeu, s-au învoit a-l primi la petrecerea lor. Deci, Daniil era arzând cu duhul pentru faptele cele bune și pentru viața cea după Dumnezeu '. (Viețile Sfinților)

Sporind în nevoințe călugărești, Cuviosul Daniil a ajuns împreună cu starețul său la Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta l-a chemat sus pe stâlp și l-a binecuvântat, prorocindu-i despre multele greutăți pe care avea să le îndure.

În urma unei descoperiri dumnezeiești, a venit în părțile Traciei. Aici s-a închis într-un templu idolesc și a îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit și el pe un stâlp, urmând Sfântului Simeon Stâlpnicul, și pe stâlp a arătat multă răbdare și mari nevoințe pustnicești.

A început să viețuiască după Dumnezeu, între cer și pământ, de acesta înstrăinându-se, iar către cer apropiindu-se cu trupul și cu duhul. A îndurat arșița verii și gerul iernii și a înfruntat bătaia vânturilor. A săvârșit multe minuni, fiind vestit pentru acest lucru.

Într-o vreme era o iarnă foarte cumplită și erau vânturi mari și mai aspre decât cele obișnuite, cu mare zăpadă, ger și gheață, iar cuviosul n-avea în turn nici un fel de acoperământ; chiar culionul cel de piele, care era pe capul lui, un vânt mare l-a dus într-o prăpastie.

'Atunci a stat mucenicul cel de bună voie, toată noaptea, răbdând acel ger cumplit și frig, care ajunsese mai puternic la răsăritul luceafărului. Apoi, făcându-se ziuă, era atâta vifor cu zăpadă, încât ucenicii sfântului nici cu ochii nu puteau privi la înălțimea turnului, nici nu-l puteau ajuta cu ceva. După ziua aceea iarăși a fost noaptea mai cumplită și iarăși ziua asemenea până-n noapte, încât abia a treia zi s-a liniștit văzduhul. Atunci ucenicii, luând scara s-au suit în turn la părintele lor, pe care l-au aflat cu totul înghețat, de la cap până la picioare, având puțină răsuflare și abia au putut a-l încălzi; apoi au șters trupul lui cu un burete muiat în apă caldă. Venindu-și în simțiri cuviosul a zis către ucenici: 'Pentru ce mă supărați și m-ați dezghețat, căci dormeam dulce, pentru că, rugându-mă, am adormit puțin. Totuși, bine să vă fie vouă, fiilor, pentru că atâta purtare de grijă aveți pentru părintele vostru' '. (Viețile Sfinților)

Ajungând cuviosul la adânci bătrâneți, s-a apropiat de sfârșitul său, pe care mai înainte văzându-l a spus ucenicilor săi și le-a scris lor așezământ: 'Fiilor și fraților (...) urmați smerenia, slujiți altora, iubiți primirea de străini, postul, privegherea, sărăcia și cea mai dintâi și mai mare poruncă, adică dragostea. Pe acelea care sunt cuviincioase dreptei credințe, să le țineți drept, de pleava ereticească păzindu-vă, de maica voastră, adică de Sfânta Biserică, nicidecum să nu vă despărțiți. Dacă toate acestea le veți face, veți fi desăvârșiți întru faptele cele bune'. (Viețile Sfinților)

'Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Daniil, bucurându-se pentru ieșirea sa din viața aceasta, și-a dat cinstitul și sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, fiind plin de zile, viețuind optzeci de ani și trei luni. (...) Săvârșindu-se sfântul, s-au arătat din cer peste turn trei Cruci de stele care luminau cu nespusă podoabă, strălucind ca soarele. Acestea s-au văzut până ce s-a îngropat sfântul său trup, acolo, lângă turnul lui'. (sursă: vol. 'Viețile Sfinților') AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)