Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Varvara; Sf. Cuv. Ioan Damaschin

Greco-catolice
Sf. m. Varvara; Sf. Ioan Damaschinul

Romano-catolice
Ss. Ioan Damaschin, pr. înv.; Varvara, fc. m.; Fer. Adolf Kolping


Sfânta Mare Muceniță Varvara este pomenită în calendarul creștin ortodox la 4 decembrie.

Sfânta Varvara a fost fiica unui aristocrat roman, pe nume Dioscor, și a trăit în timpul împăratului roman Maximian Daia (305-311), în cetatea Iliopoli.

Tatăl său a zidit pentru ea, fiind foarte frumoasă, un loc înalt pe care a ridicat case frumoase în care fiica sa să locuiască și să nu fie văzută, rânduindu-i acolo femei purtătoare de grijă și slujnice, fiindcă murise mama ei.

Deci viețuind Sfânta Varvara în acele palate înalte de pe turnul acela, se mângâia privind de sus la zidirea lui Dumnezeu cea dintru înălțime, ca și la cea de jos, la lumina cerului și la frumusețea pământului, și luând seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii și la frumusețea stelelor, le întreba pe însoțitoarele sale: 'Cine le-a făcut pe acestea?'. La fel, căutând și la frumusețea de pe pământ, la verdeața câmpului, la pomi, la grădini, la munți și la ape, întreba: 'A cui mână a zidit toate acestea?'. (Viețile Sfinților)

Așa Sfânta Varvara a cunoscut singură pe adevăratul Dumnezeu și a început să-i disprețuiască pe zei, închipuirile lor considerându-le drept lucruri făcute de mâini omenești. Ea căuta adeseori spre cer, ziua și noaptea, și din zidiri se sârguia să îl cunoască pe Ziditor.

'Sfânta Varvara, luminată fiind cu botezul, mai mult s-a aprins cu dragostea lui Dumnezeu și se îndeletnicea în post și în rugăciuni, ziua și noaptea, slujind Domnului său, căruia i s-a făcut mireasă'. (Viețile Sfinților)

Tatăl său, când a văzut că Sfânta Varvara rămâne credincioasă acelui Dumnezeu în Treime închinat, Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, a predat-o autorităților romane, care dezlănțuiseră prigoana împotriva creștinilor.

După ce a fost mult chinuită, a fost purtată în batjocura mulțimii prin cetate, găsindu-și sfârșitul chiar în mâinile tatălui său, care a ucis-o cu sabia. Mergând spre locul de osândă, Sfânta Muceniță Varvara s-a rugat lui Dumnezeu pentru cei care o vor pomeni-o și își vor aduce aminte de pătimirile sale cele multe și cumplite, ca ei să nu sufere de boală năpraznică și moartea neașteptată să nu-i răpească.


* Sfântul Cuvios Ioan Damaschin s-a născut în Damasc, la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului VII, într-o familie nobilă și bogată care conducea administrația fiscală a Siriei.

După capitularea Damascului în fața arabilor, la 4 septembrie 635, familia Sfântului Ioan a rămas în sfera conducătoare a statului, acum ocupată de către califii arabi.

Sfântul Ioan a avut așadar parte de o educație aleasă pe care a primit-o alături de fratele său adoptiv, Cosma.

În urma morții tatălui său, Sfântul Ioan a ocupat mai departe dregătoria rezervată familiei sale. După declanșarea prigoanei împotriva creștinilor, care nu mai puteau să ocupe funcții înalte în stat, Sfântul Ioan a ales să-și păstreze credința sacrificând rangul și situația socială pentru Mântuitorul Hristos.

Și-a împărțit averea la săraci și la biserici, a dat libertate robilor săi și s-a retras împreună cu fratele său la Mănăstirea Sfântului Sava.

Patriarhul Ioan V al Ierusalimului (706-735 sau 745), pentru a-l avea mai aproape, l-a hirotonit preot și l-a însărcinat să predice în Biserica Învierii din Ierusalim.

Sfântul Ioan Damaschin s-a făcut cunoscut prin marea sa înțelepciune. Este autor de lucrări prin care condamnă iconoclasmul (lupta împotriva icoanelor), susținut de Leon Isaurul (717-740).

Se știe că în urma unor intrigi pornite din Constantinopol de către iconoclaști, Sfântului Ioan Damaschin i-a fost tăiată mâna dreaptă.

'Deci s-a tăiat dreapta lui Ioan; dreapta aceea care făcea puterea celor dreptcredincioși, pentru Dumnezeu; dreapta aceea care, prin scrisorile sale, mustra pe cei ce ocărăsc pe Domnul și în loc de a o întinde în cerneala cu care scria, pentru cinstirea sfintelor icoane, s-a udat chiar cu sângele său'. (Viețile Sfinților)

După tăiere, mâna a fost spânzurată în târg, în mijlocul cetății. Spre seară, slăbind de durere, Sfântul Ioan a cerut mâna sa tăiată să o îngroape.

Cu mâna tăiată, Sfântul Ioan s-a așezat înaintea icoanei Maicii Domnului, o zestre de mare preț a familiei sale și a început a se ruga să fie vindecat.

După rugăciune îndelungată, Sfântul Ioan a adormit și a avut un vis în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a uitat la el, cu ochi milostivi și luminoși, zicând: 'Iată mâna ta este sănătoasă'.

Când s-a trezit din somn, Sfântul Ioan a văzut că mâna sa era nevătămată.

În semn de recunoștință pentru minunea făcută de Maica Domnului prin icoana sa, Sfântul Ioan Damaschin a lipit pe icoană o mână din argint, o 'jertfă' care dă impresia că Maica Domnului are o a treia mână.

Această icoană a Maicii Domnului mai este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului 'cu trei mâini' sau Icoana Maicii Domnului 'Trihirussa'.

Icoana originală se află în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos.

Sfântul Ioan Damaschin, pe lângă istoria luptei sale împotriva iconoclaștilor, este cunoscut și ca dogmatist și imnograf. Este autorul unei scrieri cuprinsă în volumul al IV-lea al 'Filocaliei', intitulată 'Cuvânt minunat și de suflet folositor'. Lucrarea sa rezumă principalele aspecte ale vieții ascetice.

Sfântul Ioan Damaschin a trecut la cele veșnice la Mănăstirea Sfântul Sava, în anul 749. (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; Dogmatica - Introducere; Sf. Ioan Damaschin, Traducere de pr. D. Fecioru, 1993; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)