Ortodoxe
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama

Greco-catolice
Sf. cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. M. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Boromeu

Romano-catolice
Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic


Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare este pomenit în calendarul creștin ortodox la 4 noiembrie.

Sfântul Ioanichie s-a născut în Bitinia din părinți creștini, în vremea împăratului iconoclast Leon al IV-lea Kazarul (775-780), fiul împăratului Constantin Copronim (741-775), susținător și el al ereziei iconoclaste.

'Deși nu era dat la învățătura cărții, mai mult decât toți cei ce învățau, a înțeles ce este viața, căci căuta poruncile Domnului. Drept aceea, fiind povățuit de Duhul Sfânt, era foarte îmbunătățit, blând, smerit, răbdător și foarte ascultător'. (Viețile Sfinților)

Sfântul Ioanichie a fost deprins cu nevoințele ascetice încă din copilărie, înlesnite și de viața lui singuratică de păstor. De tânăr a fost luat la oaste, unde, timp de 24 de ani, a făcut dovada unui mare curaj.

Mai întâi a fost și el adept al ereziei iconoclaste (distrugerea icoanelor), care atunci tulbura toată biserica. Dar, pe când se întorcea dintr-o campanie militară, i-a ieșit în cale un monah înainte văzător, care l-a chemat pe nume și i-a spus: 'O, fiule Ioanichie, dacă te numești creștin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, dacă nu ai credința cea dreaptă!'. (Viețile Sfinților)

Uimit, a înțeles că acela este plin de Duhul lui Dumnezeu și, cu ochii mai înainte văzători, a știut tot despre dânsul și îndreptându-se din înșelare, Sfântul Ioanichie a ales să-și ispășească păcatul printr-o viață închinată lui Dumnezeu, rugându-se ziua și noaptea. La început a stat în mai multe mănăstiri, iar mai pe urmă a ales viața de sihastru.

Și, căutând singurătatea, Sfântul Ioanichie a săpat odată în pământ o peșteră strâmtă și adâncă, 'a început a viețui acolo fără a ieși din ea. Iar hrană avea de la un păstor, care păștea caprele în acel munte; acesta aducea sfântului câte puțină pâine și apă și aceasta numai o dată pe lună, iar el primea de la dânsul binecuvântare și rugăciune. Acolo a petrecut Sfântul trei ani, ziua și noaptea rugându-se și slăvind pe Dumnezeu, apoi cântând psalmii lui David, adăuga la fiecare stih cuvintele acestea: 'Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul și acoperământul meu Sfântul Duh'. Aceste cuvinte ca pe o dulceață purtându-le pe limba sa, se veselea; cuvinte care mai pe urmă mulți deprinzându-le de la dânsul, totdeauna le aveau în gurile lor'.

După multă vreme a voit să meargă în Efes, la biserica unde a slujit Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, pentru închinare și rugăciune. Când a sosit în Efes și s-a apropiat de biserică, i s-au deschis de la sine ușile lăcașului și, intrând înăuntru, s-a rugat, închinându-se și sărutând icoana Sfântului Evanghelist Ioan. Apoi, ieșind din biserică, ușile s-au închis singure în urma sa, iar el s-a întors din nou în muntele în care viețuia.

Sfântul Ioanichie, prin asceză și rugăciune, s-a învrednicit de mari daruri, vindeca suferințele trupești și sufletești și alunga demonii. A fost martor al biruinței dreptei credințe împotriva iconoclasmului prin alegerea în scaunul de la Constantinopol a patriarhului ortodox Metodie, în anul 843.

A trecut la cele veșnice la vârsta de 94 de ani, în ziua de 4 noiembrie, moaștele sale făcându-se izvor de binecuvântare și alinare a suferințelor. Pe când murea Cuviosul Ioanichie, părinții cei ce viețuiau în muntele Olimpului au văzut un stâlp de foc înălțându-se spre cer, căruia îi mergeau înainte îngerii, deschizându-i ușile raiului. Așa au cunoscut că Părintele Ioanichie trecea la odihna cerească. (sursă: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)