DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (25-26 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 25 octombrie 2025, spre duminică, 26 octombrie 2025, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 4.00 devine ora 3.00.
În noaptea zilei de 25 spre 26 octombrie, în România vom dormi cu o oră în plus, iar ziua de 26 octombrie va fi cea mai lungă din an, având 25 de ore.
În țările care aplică această schimbare a orei, procesul nu va fi simultan din cauza diferenței de fus orar.
Deși uneori este uzitată expresia 'trecerea la ora de iarnă', este important de subliniat că nu există o 'oră de iarnă' propriu-zisă. Ceea ce se întâmplă, de fapt, este revenirea de la ora de vară la Timpul Legal Român. Acesta este echivalent cu timpul standard al Europei de Est și este cu 2 ore înaintea Timpului Universal Coordonat (UTC), fiind egal cu UTC+2. Din martie și până în octombrie, când se aplică ora de vară, România folosește fusul orar UTC+3, aflându-se cu 3 ore înaintea UTC.
În 2025, trecerea la ora de vară s-a produs, în România, în data de 30 martie 2025, atunci când ora 03.00 a devenit ora 04.00.
Prin introducerea orei de vară s-a urmărit folosirea mai eficientă a luminii naturale (a Soarelui) și reducerea consumului de energie. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa.
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie).
Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania, potrivit Observatorului astronomic 'Amiral Vasile Urseanu'.
Nu toate statele folosesc în acest moment ora de vară, iar perioada nu este aceeași în toate țările care recurg la schimbarea orei. Țările ecuatoriale și tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului. Nici China și nici Japonia nu folosesc ora de vară.
În România, ora de vară a fost introdusă în anul 1932, în intervalul 22 mai - 2 octombrie. Din 1933 și până în 1940, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie.
Între anii 1941 și 1979, în România nu s-a mai folosit ora de vară.
Începând cu anul 1979 și până în 1996, cu unele excepții, ora de vară se introducea de la sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie.
Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie, punctează astro-urseanu.ro.
La nivelul Uniunii Europene (UE), directiva care reglementează trecerea la ora de vară a intrat în vigoare în 2001. Conform dispozițiilor acesteia, toate statele membre trec la ora de vară în ultima duminică din martie și revin la ora standard în ultima duminică din octombrie.
Un proiect de lege, publicat în 2018, propunea ca statele membre ale UE și țările afiliate să nu mai recurgă la schimbarea sezonieră a orei. La 26 martie 2019, Parlamentul European a votat în favoarea sprijinirii proiectului de directivă a Comitetului UE pentru a opri schimbarea orei în UE. În condițiile care au urmat, cauzate de pandemia de coronavirus și de criza energetică, nu toate țările membre și-au făcut cunoscute deciziile, iar o hotărâre finală a fost amânată, potrivit www.timeanddate.com. Dezbaterea privind renunțarea în UE la trecerea la ora de vară continuă, fără să fie luată o decizie finală de eliminare a practicii.
Într-un interviu acordat AGERPRES, psihologul Liliana Luca a explicat că trecerea de la ora de vară la Timpul Legal Român poate aduce modificări în comportamentul oamenilor.
Potrivit psihologului, poate apărea dificultatea de a adormi după noua oră, întrucât corpul omenesc încă nu este pregătit pentru somn la acel moment. Acest lucru poate avea efect asupra calității somnului. De asemenea, schimbarea orei poate avea ca efect și dificultatea de a ne trezi dimineața, existând riscul de a resimți pe parcursul zilei stări de oboseală și somnolență deoarece ritmul circadian încă nu s-a adaptat la noul orar.
Pentru a ne acomoda mai ușor, este recomandat să schimbăm treptat rutina de somn, adormind și trezindu-ne la noua oră. De asemenea, este important ca atunci când dorim să ne culcăm să avem camere confortabile, cu un mediu adecvat programului de somn: fără televizor și telefoane mobile, cu un pat comod, draperii opace și să avem o temperatură a camerei agreabilă. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea scriitorului și pictorului britanic John Berger (5 noiembrie)
Eseist, romancier, scenarist, dramaturg, pictor și critic, John Berger este unul dintre cei mai influenți scriitori la nivel internațional din ultimii cincizeci de ani. Singur sau în colaborare - de exemplu, cu Jean Mohr - a publicat peste 30 de titluri, printre care romanul 'G.', distins cu Man Booker Prize, și bestseller-ul 'Ways of Seeing', un eseu a
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Plajele debarcării aliate din Normandia în iunie 1944 (Franța)
Plajele debarcării forțelor aliate în Normandia în iunie 1944, operațiune care a hotărât soarta ostilităților pe frontul european în cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 26 iulie 2026, fiind recunoscute astfel la nivel internațional pentru importanța lor în istoria umanității, potrivit
5 noiembrie - Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU) este marcată, anual, la data de 5 noiembrie, potrivit https://tsunamiday.undrr.org/. Tema din 2026, 'Be Tsunami Ready: Resilience Starts With You', continuă accentul pus în ediția din 2025 pe investițiile în pregătire (
5 noiembrie - Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în 2026 în 5 noiembrie, care este prima zi de joi a lunii, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. În acest an, tema zilei este 'Every learner safe and we
Forumul de la Timișoara pentru Valori Europene/ Timișoara Forum for European Values (5-6 noiembrie)
O inițiativă comună a Municipiului Timișoara și a Ministerului Afacerilor Externe al României, Forumul de la Timișoara pentru Valori Europene (Timișoara Forum for European Values) reunește, pe 5-6 noiembrie, lideri politici europeni, diplomați, reprezentanți ai autorităților locale și regionale, cadre universitare, organizații ale societății civile, actori culturali și
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Galaction și Epistimia Greco-catolice Sf. Galaction și Epistimia Romano-catolice Sf. Grigore Lakota, ep. m. Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 5 noiembrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 noiembrie
Este a 309-a zi a anului 2026. Au mai rămas 56 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 58 m și apune la 17 h 00 m. Luna răsare la 02 h 43 m și apune la 15 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Femeia de afaceri Ruth Handler, inventatoarea păpușii Barbie (4 noiembrie)
Ruth Handler, antreprenoarea americană care a revoluționat industria jucăriilor inventând păpușa Barbie, s-a născut la 4 noiembrie 1916, într-o familie de emigranți polonezi. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu Isadore Elliot Handler. Handler a urmat Art Center School of Design din Los Angeles. Primul ei loc de muncă a fost la studiourile Pa
FRAGMENT DE ISTORIE: 70 de ani de la invadarea Ungariei de către forțele Pactului de la Varșovia (4 noiembrie)
În dimineața zilei de 4 noiembrie 1956, forțele Pactului de la Varșovia au lansat un atac terestru asupra Ungariei pentru înăbușirea revoltei spontane care izbucnise la 23 octombrie 1956. Premierul ungar Imre Nagy a anunțat într-un scurt mesaj radio că națiunea ungară a fost invadată declarând: ''Trupele noastre luptă. Guvernul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 noiembrie
Ortodoxe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama Greco-catolice Sf. cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. m. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Boromeu Romano-catolice Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 noiembrie
Este a 308-a zi a anului 2026. Au mai rămas 57 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 57 m și apune la 17 h 01 m. Luna răsare la 01 h 32 m și apune la 14 h 41 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
3 noiembrie - Ziua Vânătorilor de Munte
La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Celebrarea acestei zile a fost instituită în urma adoptării, la 3 noiembrie 1916, a Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294, prin care Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de arma vânători de munte), înființată la 30 sept
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 noiembrie
Ortodoxe Sf. Sfințiți Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul; Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida Greco-catolice Sf. m. Acepsima, Sf. m. Aitala și Iosif Romano-catolice Ss. Martin de Porres, călug.; Silvia, mamă Sf
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 noiembrie
Este a 307-a zi a anului 2026. Au mai rămas 58 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 55 m și apune la 17 h 03 m. Luna răsare la 00 h 18 m și apune la 14 h 21 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Barometrul statistic al lunii octombrie 2026
Deficitul României a scăzut în anul 2025 cu 1,4 puncte procentuale din PIB față de 2024, dar continuă să fie cel mai ridicat deficit bugetar din UE. În primele 9 luni ale anului 2026, deficitul a coborât la 3,81%, de la 5,31% în primele nouă luni ale anului 2025. Prețurile energiei electrice pentru gospodării raportate la puterea de cump














