Ortodoxe
Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu;
Sf. Cuv. Macarie Romanul

Greco-catolice
Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului

Romano-catolice
Sf. Ioan din Capistrano, pr.


Sfântul Apostol Iacob este pomenit în calendarul creștin ortodox la 23 octombrie.

Sfântul Iacob a fost fiul Sfântului și Dreptului Iosif, cel ales spre a i se încredința Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, sub acoperământul logodnei. Sfântul Iosif avea patru fii cu femeia lui cea dintâi, Salomeea, fiica lui Agheu, fratele preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Acești fii erau: Iacob, Simion, Iuda și Iosi.

Încă din tinerețe, Sfântul Iacob trăia o viață aspră, nu mânca nimic altceva decât pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. Era îmbrăcat întotdeauna cu o haină aspră de păr și toate nopțile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puțin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea lor ca a cămilelor.

După patima cea de bunăvoie și Înviere, întâi lui Iacov S-a arătat Domnul, iubitului Său frate, apoi celorlalți; 'După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor' (I Cor 15; 7).

Sfântul Apostol Iacob, întâiul arhiereu și păstor al Ierusalimului, a alcătuit mai întâi și a scris Liturghia, fiind povățuit de Sfântul Duh, Liturghie pe care, mai târziu Sfântul Vasile cel Mare, apoi Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru neputința omenească au scurtat-o.

Pentru curățenia vieții sale, Sfântul Iacob avea mare cinste de la toți, nu numai de la credincioși, ci și de la necredincioși, pentru că arhiereii evrei, cei ce intrau în Sfânta Sfintelor numai o dată într-un an când săvârșeau slujbe, pe Sfântul Iacob nu-l opreau să intre acolo și să se roage. Drept aceea, el intra în Sfânta Sfintelor nu numai ziua, ci și noaptea și, căzând cu fața la pământ, aducea rugăciuni cu plângere lui Dumnezeu, pentru toată lumea.

'Văzând fariseii și cărturarii că tot poporul ascultă învățătura lui Iacov și că mulți se întorc la Hristos, au început din invidie a se înfuria împotriva sfântului și gândeau rău despre dânsul, vrând ca să-l ucidă. Deci, s-au sfătuit să-l roage ca să întoarcă poporul de la Hristos și dacă n-ar vrea să facă aceasta, atunci să-l ucidă'. (Viețile Sfinților)

În ziua de Paști, Sfântul Iacov a fost rugat de cărturari și farisei să vorbească mulțimilor strânse la Ierusalim, iar pentru aceasta a fost urcat pe aripa templului și întrebat despre Iisus Cel răstignit: 'Prea dreptule bărbat, noi toți suntem datori a te asculta, spune-ne nouă adevărul, cum înțelegi tu învățătura lui Iisus Cel răstignit, căci popoarele noastre rătăcesc în urma Lui'. (Viețile Sfinților)

'Ce mă întrebați pentru Fiul Omului, Care de voie a pătimit, S-a răstignit, S-a îngropat și a treia zi S-a sculat din mormânt? Iată, El acum șade în ceruri, de-a dreapta Puterii celei preaînalte și iarăși va veni pe norii cerului, ca să judece viii și morții', a răspuns Sfântul cu glas mare. (Viețile Sfinților)

Auzind, popoarele s-au bucurat foarte mult de mărturia lui Iacov, care a spus-o pentru Iisus Hristos și au strigat într-un glas: 'Mărire lui Dumnezeu! Osana Fiului lui David!'. (Viețile Sfinților)

Sfântul Iacov a fost aruncat atunci de pe aripa templului. 'Oh! Oh! dreptul s-a înșelat!', strigau ucigașii. (Viețile Sfinților)

A fost un omor exemplar, în fața mulțimilor, ca acestea să se teamă și să nu creadă cuvintele lui.

Încă viu, ridicându-se în genunchi, Sfântul Iacov se ruga 'Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac'. (Viețile Sfinților)

Iar ei aruncau cu pietre asupra lui, rănindu-l mai mult. Un om, alergând cu un lemn, s-a repezit la el și, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit. În aceste chinuri și-a dat duhul său.

Credincioșii l-au plâns mult, căci a fost episcop în Ierusalim treizeci de ani, iar la șaizeci și șase de ani ai vieții sale a pătimit pentru Hristos Domnul.


* În ședința din 11-12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Preotului Mucenic Constantin Sârbu, stabilind ziua prăznuirii sale în data de 23 octombrie.

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste, a pătimit în cele mai dure carcere comuniste.

S-a născut în 10 ianuarie 1905, în comuna Cavadinești, din fostul județ Covurlui, într-o familie simplă de agricultori. Rămânând orfan încă de mic, Constantin a fost crescut de bunica lui, o femeia săracă, însă deosebit de credincioasă.

La îndemnul bunicii, în 1919 va urma cursurile Seminarul Teologic din Galați, iar apoi, din anul 1925, va studia la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. După terminarea studiilor, în 1929, neputând găsi o parohie în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a angajat cântăreț la Biserica Lucaci din Capitală, unde a funcționat aproape cinci ani, până în 1934.

În 1934 s-a mutat la Huși, la solicitarea episcopului Nifon Criveanu care, la 15 august l-a hirotonit diacon, iar a doua zi preot la Catedrala Episcopală din Huși. Același episcop l-a numi director al școlii de cântăreți din Huși și profesor de Sectologie, Catehism și Muzică vocală, iar pe plan administrativ membru al Judecătoriei Protopopiatului Fălciu.

Începând cu 1 noiembrie 1938, Preotul Constantin Sârbu a solicitat transferul de la Huși la parohia nou înființată Parcul Călărași, din cartierul Vergului, fără biserică și fără casă parohială, într-un cartier muncitoresc și sărac. Aici, a ctitorit Biserica 'Sfinții Împărați Constantin și Elena'. Rămânând văduv, părintele a îmbrățișat o viață de nevoință și rugăciune neîncetată.

Pentru curajul său de a propovădui pe Hristos, în ziua de 10 ianuarie 1954, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost arestat de Securitate. La 9 octombrie 1954, a fost condamnat la opt ani și trei luni de închisoare, pentru 'uneltire contra ordinii sociale'. După condamnare, părintele Sârbu a fost purtat prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962) și Dej (1955) și în lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959).

La 4 decembrie 1961 va fi trimis cu domiciliu forțat în satul Viișoara, în Câmpia Bărăganului, pentru încă doi ani.

Părintele Gheorghe Calciu, care l-a cunoscut pe Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, amintindu-și de acesta, avea să spună: 'Am stat cu părintele Constantin Sârbu la Viișoara câteva zile, până mi s-a repartizat o casă, timp în care rănile mele sufletești au început să se vindece. Ciudat, el nu ținea predici, nu mă îndemnă să mă rog, nu se arată în nici un fel a fi bigot, dar inima mea era în sărbătoare alături de el. Se mișca încet, hieratic, cu vocea lui mică și domoală, asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic'. (https://doxologia.ro)

Întors în București, după multe piedici, în ziua de 8 aprilie 1964, Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu i se îngăduie să slujească în Biserica Sapienței, care fusese închisă timp de 40 de ani. Ultima perioadă a vieții Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost marcată de ulcerul provocat de regimul din detenție, dar și de urmărirea Securității.

În 18 octombrie 1975, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost operat la Spitalul Elias însă, în urma operației a făcut septicemie. În 23 octombrie 1975, după Spovedanie și Împărtășanie, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a trecut la cele veșnice, pe patul de spital. (sursă: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)