În perioada 5-16 octombrie 1925, la Locarno, în Elveția, a avut loc conferința de securitate desfășurată sub auspiciile Ligii Națiunilor, prilej cu care au fost semnate șapte tratate, cunoscute drept Tratatele de la Locarno sau Pactul de la Locarno, conform lucrării 'Locarno Traties (1925)' (Julian Lindley-French, Oxford Public International Law, Oxford University Press, February 2007), disponibilă la https://opil.ouplaw.com.

Șapte state au fost parte a lucrărilor conferinței de securitate de la Locarno prin delegațiile trimise: Belgia, Cehoslovacia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Polonia.

Conferința de la Locarno a fost momentul important al perioadei interbelice în care au fost reconsiderate o parte a înțelegerilor internaționale de la Conferința de Pace de la Paris, care pusese capăt Primului Război Mondial. Tratatele semnate la Locarno au reprezentat forma unui pact mutual de apărare proiectat să garanteze pacea în Europa prin confirmarea inviolabilității granițelor.

După reglementările de la Versailles în 1919-1920, situația internațională în Europa a cunoscut modificări la nivelul situației interne a statelor europene și a relațiilor dintre state care necesitau adoptarea unor noi măsuri care să stabilească garantarea păcii în climatul internațional. Puterile Aliate din Europa Occidentală și noile state din centrul și din estul Europei doreau să obțină confirmarea obiectivelor teritoriale de la Versailles și normalizarea relațiilor cu Germania. Conferința a avut și rolul major de a readuce Germania la masa negocierilor europene și internaționale.

În vara anului 1925, a avut loc un schimb de note între ministrul de externe de atunci al Germaniei și omologii săi din Marea Britanie și Franța. Aceste schimburi de note diplomatice aveau loc după discursul de la 9 februarie 1925 al ministrului german de externe Gustav Stresemann prin care acesta cerea garanții reciproce între Marea Britanie, Franța și Germania privind granițele vestice ale statului german.

Guvernul britanic condus de premierul Baldwin a fost foarte receptiv față de situația Germaniei în lumina Tratatelor de la Versailles, prin urmare cabinetul său a fost deschis la demersurile ministrului german de externe Stresemann de restabilire a statului și drepturilor diplomatice ale Berlinului în plan internațional, indică profesorul Julian Lindley-French în lucrarea sa 'Locarno Traties (1925)' (Oxford Public International Law, Oxford University Press, February 2007), disponibilă la https://opil.ouplaw.com.

Situația economică internă severă a statului britanic ca urmare a costurilor ridicate ale Primului Război Mondial obliga la reducerea poverii în materie de implicare în plan internațional în domeniul securității. Guvernul britanic dorea o reechilibrare a plăților, o abordare legală a relațiilor internaționale fiind necesară pentru reducerea costurilor cu securitatea, în special privind impactul costurilor cu armamentul asupra economiilor naționale, nu doar a Marii Britanii, dar și a Franței.

Discursul ministrului german de externe Gustav Stresemann din februarie 1925 nu făcea referire la necesitatea garantării granițelor estice, cancelariile de la Paris și de la Londra fiind atente la ambițiile Germaniei de revenire pe scena internațională prin demersurile sale de reabilitare diplomatică în schimbul unor garanții de granițe reglementate juridic. Germania a fost, deci, în principal interesată de asigurarea granițelor sale vestice, dar nu și de cele estice, nedorind să recunoască granițele cu Polonia și cu Cehoslovacia, care în schimb au trebuit să fie garantate de Franța, conform https://opil.ouplaw.com.

De asemenea, ocupația franceză a bazinului Ruhr, după încheierea războiului, dăduse naștere la noi tensiuni în acea zonă a Europei, ceea ce a determinat un sentiment reciproc în Franța și în Germania de reglementare a acestei probleme și de coagulare în plan internațional a unui instrument juridic care să contribuie la asigurarea păcii, potrivit https://www.historycentral.com.

Franța a urmărit obținerea parafării unei alianțe permanente cu Marea Britanie. Winston Churchill, care la acel moment ocupa funcția de cancelar al Trezoreriei, a călătorit la Paris la începutul anului 1925. Președintele Franței, Gaston Doumerge, i-a declarat lui Churchill faptul că singura modalitate de a asigura pacea în Europa era de a crea o legătură de nedespărțit între Marea Britanie și Franța. La rândul său, Winston Churchill a replicat că 'sigura reală securitate în Europa împotriva revenirii războiului ar fi reprezentată de o înțelegere completă între Anglia, Franța și Germania', conform https://www.historycentral.com.

Opinia exprimată de Churchill ilustra intenția readucerii Germaniei la masa relațiilor europene, prin introducerea acesteia în jocul internațional, o postură nouă, după cea de stat învins al Primului Război Mondial, cum fusese stabilit la Conferința de la Paris. Churchill a mai recunoscut faptul că la un moment dat Germania se va înarma din nou, iar dacă disputele dintre cei doi rivali istorici, Franța și Germania, nu se vor rezolva, atunci, eventual, va avea loc un nou război în Europa în care Marea Britanie va fi atrasă. Chiar dacă, inițial, au fost exprimate respingeri ale propunerii cancelarului britanic al Trezoreriei, poziția lui Churchill a fost acceptată de Franța, iar Germania era invitată în calitate de egal la masa negocierilor europene.

Pentru reglementarea juridică a noilor înțelegerilor au fost lansate invitații pentru participarea la conferința de la Locarno, în Elveția, pentru perioada 5-16 octombrie 1925.

Una dintre cele mai spinoase probleme negociate la Locarno a fost legată de Pactul Rinului, care admitea în mod oficial granița de vest a statului german așa cum fusese negociată la Paris și consfințită în Tratatul de la Versailles. Regiunea Rinului era demilitarizată permanent, iar forțele de ocupație se retrăgeau din această zonă.

Germania, Franța, Belgia s-au angajat să nu se atace reciproc, iar Marea Britanie și Italia și-au asumat statutul de puteri garante prin asumarea necesității de a veni în apărarea oricăreia dintre părți în cazul în care ar fi fost atacată.

Acordurile suplimentare semnate vizau acceptul de către Germania a posibilității de arbitraj asupra oricărei dispute de graniță cu Franța, cu Belgia, cu Cehoslovacia și cu Polonia.

Contribuția tratatelor semnate la Locarno a reprezentat și o îmbunătățire a climatului din Europa în anii 1925-1930, perioadă încadrată sintagmei cunoscute în epocă drept 'spiritul de la Locarno', în care tensiunile între principalele puteri din vestul Europei s-au estompat semnificativ.

Cei trei mari artizani implicați în negocierile de la Locarno au fost ministrul de externe britanic Austen Chamberlain, șeful diplomației franceze Aristide Briand și ministrul de externe german Gustav Stresemann. Pentru eforturile lor depuse în slujba demersurilor de reglementare a păcii, prin creionarea, negocierea și adoptarea acestor tratate, au fost distinși cu Premiul Nobel pentru Pace - Chamberlain în 1925 și Briand și Streseman în 1926.

Tratatele au fost semnate în mod formal, în cadrul unei ceremonii la Londra, la 1 decembrie 1925, iar ulterior instrumentele documentelor semnate au fost depuse la Secretariatul Ligii Națiunilor la 14 septembrie 1926. Textul a fost redactat în limba franceză, potrivit https://www.loc.gov.

Urmare a înțelegerilor semnate la Locarno, Germania a fost admisă în Liga Națiunilor cu drepturi și loc în cadrul Consiliului Ligii Națiunilor, ceea ce s-a petrecut în 1926.

Conferința de la Locarno a marcat sfârșitul climatului de confruntare din Europa și debutul unei perioade a speranței în privința păcii și a cooperării pe bătrânul continent, dar întregul climat a fost serios afectat de crizele economice și politice ale anilor 1930, conform https://www.loc.gov. În anul 1936, liderul german Adolf Hitler a denunțat Pactul de la Locarno și a trimis trupele germane înapoi în zona Rinului, zdruncinând respectarea înțelegerilor semnate la conferința din octombrie 1925, din Elveția. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: wikipedia.org

***Explicaţie foto din deschidere: Gustav Stresemann (stg.), Austen Chamberlain şi Aristide Briand (dr.), în timpul negocierilor Tratatelor de la Locarno (5-16 octombrie 1925)