Ortodoxe
Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Iosif și Chiriac de la Bisericani; Sf. Cuv. Roman Melodul

Greco-catolice
Acoperământul Maicii Domnului; Sf. ap. Anania, din cei 70; Sf. cuv. Roman Melodul; Sf. Tereza a Pruncului Isus

Romano-catolice
Ss. Tereza a Pruncului Isus, fc. înv.; Roman Melodul, diacon


Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului este prăznuit de Biserică în ziua de 1 octombrie.

'În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, când s-au înmulțit păcatele noastre, s-au înmulțit și primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: 'Primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăți, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între frații cei mincinoși' ' (2 Cor. XI, 26). (Viețile Sfinților)

'Când ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi și rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata și prea Binecuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperământul spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi'. (Viețile Sfinților)

Despre aceasta s-a făcut încredințare în timpul împăratului Leon Înțeleptul (886-911), în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, 'într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întâi, fiind de față și mulțimea poporului la ceasul al patrulea din noapte'. (Viețile Sfinților)

Sfântul Andrei a văzut-o atunci pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul său Omofor.

Așa cum odinioară, după o mare tulburare a întregii făpturi, fulgere, glasuri și tunete, cutremur și grindină mare, Sfântul Ioan Evanghelistul a văzut pe cer un semn mare, o femeie îmbrăcată în soare. Tot așa și Sfântul Andrei din Biserica Vlahernei, cea asemănătoare cerului, a văzut-o pe Maica Domnului îmbrăcată în porfiră ca soarele.

Căci, atunci când toate aceste primejdii ne supără pe noi, îndată, ca un semn mare, se arată Ajutătoarea cea grabnică a neamului creștinesc, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, păzindu-ne și acoperindu-ne pe noi.

'Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul celor ce se tem de El, pentru ca ei să fugă din fața arcului, căci în lumea aceasta suntem puși ca un semn spre săgetare și zboară asupra noastră săgețile din toate părțile, unele din arcul vrăjmașilor celor văzuți, care își încordează arcul asupra noastră și se laudă întru mândria lor, iar altele din arcul vrăjmașilor nevăzuți'. (Viețile Sfinților)

Iar pentru ca să nu fim răniți de moarte, 'ni s-a arătat nouă acel semn, ca să fugim din fața arcului sub Acoperământul Preacuratei și Prea-binecuvântatei Fecioare, cu al cărei Acoperământ, apărându-ne ca o pavăză, ne ferim întregi de săgetări'. (Viețile Sfinților)


* Sfântul Apostol Anania, unul din cei șaptezeci de ucenici ai Mântuitorului, a fost episcop în Damasc. El, în urma îndemnului de la Mântuitorul Hristos, a mers în casa lui Iuda din Damasc și l-a tămăduit pe Saul (cel ce avea să devină apostolul neamurilor, Sfântul Apostol Pavel), rămas fără vedere în urma revelației de pe drumul Damascului.

Sfântul Apostol Anania și-a pus mâinile peste acest Saul, care ulterior devine Sfântul Apostol Pavel, și i-a redat vederea după care l-a botezat.

Anania a rămas în fruntea Bisericii din Damasc și a avut un sfârșit martiric, fiind ucis cu pietre.


* Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din zona Neamțului. Din tinerețe, a intrat în obștea Mănăstirii Bistrița, unde a primit tunderea în monahism și a făcut ucenicie pe lângă părinții îmbunătățiți ai mănăstirii, de la care a învățat ascultarea și smerita cugetare, dar, mai ales, practicarea rugăciunii minții.

Pentru mai multă liniște a plecat la Locurile Sfinte, unde, după ce s-a închinat la Sfântul Mormânt, s-a retras într-o peșteră din Valea Iordanului. În scurt timp, s-au adunat în jurul său mai mulți pustnici, întemeind astfel prima comunitate duhovnicească românească în Țara Sfântă.

Cuviosul Iosif a fost nevoit însă să-și părăsească 'Sihăstria' de la Iordan și, împreună cu cei 17 ucenici, să se întoarcă în Moldova, din pricina năvălirilor arabe. De aici, împreună cu ucenicii s-a așezat într-o poiană dintr-un munte cu păduri seculare, care avea să se numească de atunci și până azi Muntele Bisericanilor, adică a celor bisericoși.

În acel loc a construit câteva chilii și o biserică de lemn, iar pentru viața monahală a statornicit rânduiala achimită (neadormită), după modelul Mănăstirii Studion din Constantinopol.

Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani a fost trecut în rândul sfinților, în ședința Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008, cu zi de prăznuire la 1 octombrie.


* Cuviosul Chiriac de la Bisericani a trăit în secolul al XVII-lea și a intrat din tinerețe în obștea monahală a Mănăstirii Bisericani, care număra peste 100 de monahi. S-a retras într-o peșteră unde a trăit timp de 60 de ani, nevoindu-se cu asceza și privegherea, până când și-a încredințat sufletul în mâinile lui Hristos.

Mitropolitul Dosoftei al Moldovei îl menționează pe Cuviosul Chiriac în lucrarea sa 'Viața și petrecerea svinților', alături de alți pustnici nemțeni.

Fiind cinstit ca sfânt încă din vremea aceea, moaștele sale au fost așezate mai întâi în peștera în care se nevoise, după care au fost mutate într-un loc tăinuit. De asemenea, chipul său a fost pictat, în secolul al XIX-lea, pe frontispiciul bisericii schitului românesc 'Prodromu' din Sfântul Munte Athos, alături de alți sfinți români.

Cuviosul Chiriac de la Bisericani a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, în ședința Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008, cu zi de prăznuire la 1 octombrie. (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; 'Monahismul ortodox românesc', vol. II, 2016) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)