SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 septembrie
Ortodoxe
Mutarea Sf. Ap. și Evanghelist Ioan; Sf. Voievod Neagoe Basarab; Dreptul Ghedeon
Greco-catolice
Săvârșirea din viață a Sf. ap. și ev. Ioan
Romano-catolice
Ss. Cosma și Damian, m.; Ghedeon
Mutarea la viață veșnică a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 26 septembrie.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan - de Dumnezeu cuvântătorul - era fiul lui Zevedei și al Salomiei, care era fiica lui Iosif.
Sfântul și Dreptul Iosif, căruia i s-a încredințat Sfânta Fecioară, sub rânduiala și chipul însoțirii, a avut patru fii - Iacov, Simeon, Iuda și Iosie - și trei fete - Estera, Marta și Salomi, mama Sfântului Evanghelist Ioan.
Sfântul Ioan a fost martor al botezului Domnului, alături de fratele său, Iacov, și de Sfântul Apostol Petru. S-a învrednicit să contemple Schimbarea la față a Mântuitorului pe Muntele Tabor, a fost de față la învierea fiicei lui Iair și este alături de Iisus Hristos în patimile de pe Golgota.
Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan o încredințează Mântuitorul, aflat pe cruce, pe Maica Sa.
'Pentru că, în vremea patimilor Domnului, toți lăsând pe Păstorul lor au fugit, numai el singur privea nedepărtat spre toate chinurile lui Hristos, pătimind cu inima împreună cu Dânsul, și plângând și tânguindu-se cu Prea curata și Prea nevinovata Fecioară Maria, Maica Domnului. Chiar și la cruce și la moarte, împreună cu dânsa nu s-a depărtat de Cel ce a pătimit pentru noi, Fiul lui Dumnezeu. Și sub cruce s-a numit de Dânsul fiu al Prea curatei Fecioarei Maria. Căci răstignit fiind Domnul pe Cruce, (...) văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: 'Femeie, iată fiul tău!' Apoi a zis ucenicului: 'Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine' (Ioan 19, 26-27). (Viețile Sfinților)
După adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ioan a mers la Efes în călătorie misionară. La ordinul împăratului Domițian (81-96), a fost exilat în insula Patmos, din Marea Egee. Aici Sfântul Ioan a avut o revelație despre vremurile din urmă ale omenirii, cuprinsă în cartea Apocalipsei, care se află între scrierile Noului Testament.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a revenit la Efes, după moartea împăratului, unde a hirotonit episcopi și preoți.
'Împlinindu-se toți anii lui o sută și câțiva, a ieșit din casa lui Domnos cu cei șapte ucenici ai săi și, mergând la un loc oarecare, le-a poruncit să șadă acolo. Și era spre ziuă. Iar el, ducându-se ca la o aruncătură de piatră, s-a rugat. După aceea, săpând ucenicii un mormânt în chipul Crucii de lungimea staturei sale, precum le-a poruncit, a zis lui Prohor să meargă la Ierusalim și acolo să petreacă până la sfârșitul său. Învățându-și ucenicii și sărutându-i le-a zis: 'Trăgând pământul, mama mea, acoperiți-mă'. Și l-au sărutat ucenicii, acoperindu-l până la genunchi. El iar sărutându-i pe ei l-au acoperit până la grumaji, și a pus pe fața lui o basma, și așa l-au sărutat, plângând foarte tare, apoi l-au acoperit cu totul.
Auzind de aceasta, frații din cetate au venit și, dezgropând mormântul, n-au aflat nimic. Plâns-au foarte mult și rugându-se s-au întors în cetate. Apoi, în tot anul, din mormântul lui se arăta praf subțire, în opt zile ale lunii mai, și tămăduiri bolnavilor se dau cu rugăciunea Sfântului Apostol Ioan spre cinstea lui Dumnezeu, celui în Treime lăudat în vecii vecilor. Amin' (Viețile Sfinților)
* Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost canonizat în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 8 și 9 iulie 2008.
Proclamarea oficială a canonizării a avut loc în 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din București.
Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa era din familia Craioveștilor.
Sfântul Neagoe, înrâurit de credința mamei sale, a crescut deprins cu valorile și trăirea creștină. Ctitoria străbunicilor săi, Mănăstirea Bistrița din Oltenia, unde se retrăsese Sfântul Nifon al Constantinopolului, chemat în Țara Românească de voievodul Radu cel Mare, a devenit școală duhovnicească pentru Neagoe.
A preluat domnia Țării Românești în anul 1512. A reușit în timpul domniei sale să aducă liniște și prosperitate, într-o vreme când greutățile apăsau asupra țării, ca și asupra Bisericii Ortodoxe din Balcani.
În 1517 cere și obține de la Patriarhia ecumenică canonizarea fostului său învățător, patriarhul Nifon. Pe racla în care au fost așezate moaștele și care se păstrează la Mănăstirea athonită Dionisiu, domnul român este reprezentat închinându-se sfântului.
În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeș, unde se află și sfintele moaște ale voievodului. (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; http://www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost











