Filosof, critic cultural, poet, psiholog și filolog, germanul Friedrich Wilhelm Nietzsche s-a născut la 15 octombrie 1844, la Rocken, în familia unui pastor luteran, în ziua de 15 octombrie 1844.

A beneficiat de o educație riguroasă la școala-internat de la Pforta, lângă Naumburg. Apoi, a studiat filologia la Universitățile din Bonn și Leipzig.

În vremea studenției, s-a familiarizat cu operele celor care aveau să-i influențeze gândirea din tinerețe, compozitorul Richard Wagner (1813-1883) și filosoful Arthur Schopenhauer (1788-1860).

Pe fondul remarcabilelor realizări academice, Nietzsche a fost numit, la vârsta de 25 de ani, profesor de filologie clasică la Universitatea din Basel. Din cauza unei maladii psihosomatice recurente, Nietzsche este nevoit să abandoneze catedra în 1879, după care, timp de zece ani, încearcă să-și recupereze sănătatea în stațiuni balneare din Elveția, Italia și Franța.

În ianuarie 1889 suferă un colaps mintal, în urma căruia nu avea să-și mai revină complet niciodată. Până în 1897 este îngrijit de mama sa, apoi, până în ziua morții, 25 august 1900, se află sub îngrijirea surorii sale, Elisabeth.

Cele mai importante scrieri ale sale sunt: 'Nașterea Tragediei' ('Die Geburt der Tragodie', 1872); cele patru 'Considerații inactuale' ('Unzeitgemasse Betrachtungen', 1873-1876); 'Știința voioasă' ('Die frohliche Wissenschaft', 1882); 'Așa grăit-a Zarathustra' ('Also sprach Zarathustra', 1883); 'Dincolo de bine și de rău' ('Jenseits von Gut und Bose', 1886); 'Genealogia moralei' ('Zur Genealogie der Moral', 1887) și 'Anticristul' ('Der Antichrist', 1895).

Printre temele și preocupările principale expuse în operele sale se numără: sinteza dintre lumea dionisiacă a dorințelor și cea apolinică a înțelepciunii, respingerea moralei creștine ca fiind 'o morală de sclavi', teoria 'Supraomului' și cea a 'veșnicei reîntoarceri', perspectivismul, relația dintre doctrine sau credințe și geneza lor istorică și socială etc. Dominantă la Nietzsche este, însă, 'voința de putere' ('Der Wille zur Macht'), pe care o considera impulsul fundamental ce stă în spatele oricărei aspirații umane, inclusiv al oricărei filosofări.

Importanța, pe care voința de putere o are în filosofia lui Nietzsche, este evidentă chiar din prima pagina a 'Anticristului': 'Ce este bun? Tot ceea ce face să crească în om sentimentul puterii, voința de putere, puterea însăși. Ce este rău? Tot ceea ce provine din slăbiciune. Ce este fericirea? Sentimentul a tot ceea ce face puterea să crească, sentimentul că va fi învinsă o împotrivire. Nu mulțumire de sine, ci mai multă putere'.

În viziunea lui Nietzsche, aceasta este nevoia oricărui individ de a controla și domina forțele interioare și exterioare care operează asupra sa. De aici și influența avută de scrierile sale asupra existențialiștilor precum Sartre, care vorbesc despre puterea de a fi stăpânul propriului destin. La Nietzsche, voința este venerată, este afirmarea vieții sănătoase, 'exuberanța primăverii', singura forță capabilă să ne salveze de nihilism și decadență. Cei care nu reușesc să se impună, caracterele slabe, cei înclinați spre 'negarea vieții' dezvoltă, susține Nietzsche, un resentiment față de cei puternici. Astfel explică gânditorul german religia creștină, 'sclavii' imaginând o forță infinită care să îi 'pedepsească' în numele lor pe cei puternici într-o fictivă viață de apoi.

Barbarul care, prin forța armelor, pune stăpânire pe un teritoriu manifestă o formă primitivă de voință de putere. Forma supremă a voinței de putere este întruchipată în ceea ce Nietzsche numește 'Supraomul' ('Ubermensch'), creatorul de valori, cel capabil să interpreteze în sens propriu realitatea înconjurătoare. În acest fel, nu doar că ia în 'stăpânire' metafizica, dar își dobândește independența față de ceilalți gânditori și valorile lor, ambele aspecte fiind forme de glorificare a sinelui. După cum scrie Nietzsche în primele pagini din 'Dincolo de bine și de rău': 'Am descoperit încetul cu încetul că orice mare filosofie de până acum a fost confesiunea autorului ei, constituind un fel de memorii neintenționate sau neobservate'.

În 1901, însemnări ale lui Nietzsche au fost publicate postum, numele dat de editori compilației fiind chiar 'Voința de putere'. Exegeții lui Nietzsche privesc cu scepticism, însă, o bună parte din fragmentele adunate, cu suspiciunea că au fost alterate de sora gânditorului.

Numele lui Nietzsche este strâns legat de șocanta sintagmă 'Dumnezeu a murit' sau 'Dumnezeu este mort' ('Gott ist tot'), pe care o avansează în 'Știința voioasă' și o reia în 'Așa grăit-a Zarathustra'.

Evident, moartea divinității nu trebuie înțeleasă la Nietzsche în mod literal, în sensul că a existat o ființă supranaturală care, ulterior, cumva a dispărut sau a trecut în neființă. Constatarea lui Nietzsche se referă la faptul că influența dominantă pe care ideea existenței lui Dumnezeu a avut-o asupra gândirii Occidentale începând cu sfârșitul Imperiului Roman și până în secolul al XVIII-a s-a pierdut în urma Epocii Luminilor. Asaltul raționalist întreprins de iluminiști asupra apologeticii și dogmelor religioase a distrus dincolo de orice recuperare credibilitatea teismului, care, credea Nietzsche, nu mai poate fi luat în serios, cel puțin în cercurile intelectuale. Nietzsche nu se mulțumește doar să constate această stare de fapt. El o consideră o realitate profund benefică, deoarece dispariția credinței în dogme revelate oferă sens și rost existenței Supraomului, fiind condiția dezvoltării depline a abilităților creative umane. Esența filosofiei nietzscheene este cuprinsă în prima parte a lucrării 'Așa grăit-a Zarathustra', secțiunea XXII, 3: 'Morți sunt toți zeii: acum noi vrem ca Supraomul să trăiască'.

Dincolo de ideile sale filosofice, o latură esențială a scrierilor lui Nietzsche este modul în care valorifică limbajul. 'A fost, de asemenea, un poet înzestrat, lucru ce nu trebuie nicidecum uitat atunci când citim «Also sprach Zarathustra». Căci orice altceva va mai fi fiind, Zarathustra este poezie și ca atare nu este locul cel mai potrivit în care să căutăm «ideile» lui Nietzsche, cu atât mai puțin argumentele. Cu totul independent deci de ceea ce a spus în fapt Nietzsche, modul excepțional în care el valorifică resursele limbii explică în bună parte marele impact pe care l-a avut și continuă să-l aibă asupra atâtor poeți, romancieri și chiar muzicieni de crezuri și naționalități diferite', notează Antony Flew în 'Dicționar de filosofie și logică' (Ed. a II-a, traducere de D. Stoianovici, Humanitas, 1996).

Friedrich Nietzsche a murit la 25 august 1900. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: biography.com