Emil Cioran a fost unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului XX. Lucrările sale, pe care le-a caracterizat ca fiind 'explozii ale neantului', scrise atât în limba română, cât și în limba franceză, sunt remarcabile prin profunzimea, sensibilitatea și stilul cu care abordează subiecte precum pesimismul filosofic, suferința, declinul și nihilismul.

Filosof și scriitor român stabilit în Franța, Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911, la Rășinari, în județul Sibiu, ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Rășinari, și al Elvirei (Comanciu) Cioran.

După absolvirea Liceului 'Gheorghe Lazăr' din Sibiu, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1928-1931). Aici studiază sub îndrumarea unor profesori precum Nae Ionescu și Tudor Vianu, avându-l printre colegi pe Constantin Noica.

Își încheie studiile universitare cu o teză despre intuiționismul bergsonian (1936), apoi devine bursier al Fundației Humboldt, la Berlin (1933-1935), potrivit volumelor 'Dicționarul Scriitorilor Români' (Editura Fundației Culturale Române, 1995) și 'Dicționarul General al Literaturii Române' (Editura Univers Enciclopedic, 2004).

A debutat în publicistică de timpuriu, în 1931, colaborând cu diferite articole și eseuri la multe ziare și reviste, printre care ''Gândirea'', ''Vremea'', ''Mișcarea'', ''Discobolul'', ''Floarea de foc'', ''Calendarul'', ''Convorbiri literare'', ''Azi'', devenind unul dintre numele de referință ale mișcării spirituale cunoscute sub denumirea de ''tânăra'' sau ''noua generație''.

Editorial a debutat în 1934, cu eseul filosofic ''Pe culmile disperării'', pentru care a obținut 'Premiul Scriitorilor Tineri' al Fundațiilor Regale. Ulterior a publicat ''Cartea amăgirilor'' (1936; 1991, 1996); ''Schimbarea la față a României'' (1936, 1941; ediție revăzută în 1990, 1993, 1995), una dintre cele mai semnificative lucrări ale sale, ''Lacrimi și sfinți'' (1937; 1991); ''Amurgul gândurilor'' (1940; 1991); ''Îndreptar pătimaș'' (1940-1945; 1991).

A predat filosofia la Liceul 'Andrei Șaguna' din Brașov, în anul 1936.

În 1937 a plecat în Franța, cu o bursă a Institutului Francez la București la Facultatea de Litere a Universității din Paris. Anii de facultate i-a dedicat cu precădere lecturilor de filosofie germană, lecturi începute cu mult înainte, prin 1926. S-a stabilit definitiv în Franța, în 1945, unde a trăit până la moarte, fără să solicite cetățenia franceză.

Emil Cioran, 'scepticul de serviciu al unei lumi în declin, nu filosof' - după cum se autointitula, a abordat în opera sa teme precum contingența ființei umane, păcatul originar, sfârșitul civilizației, sensul tragic al istoriei, rolul vieții și al morții, refuzul consolării prin credința religioasă, ludicul și libertatea. Trăsătura omniprezentă a operei sale este pesimismul, dus până la nihilism. George Călinescu l-a încadrat, în ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent'' (1941), în capitolul ''Filosofia neliniștii și a aventurii. Literatura experiențelor', alături de Lucian Blaga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mihail Celarianu, Anton Holban ș.a. Criticul îl plasează în descendența gândirii lui Nae Ionescu (al cărui elev a fost) și a unor ecouri din Kierkegaard, Schiller și Hegel.

Apreciată și în același timp contestată, opera sa constă în cele șase cărți amintite, publicate în țară și mai mult de zece publicate în Franța, la prestigioasa Editură ''Gallimard'' din Paris.

După plecarea din țară totul a fost scris și publicat în limba franceză. Lucrările apărute în Franța au fost publicate în România, după 1990, la Editura Humanitas: ''Syllogismes de l' amertume'' (1952) - ''Silogismele amărăciunii'' (1992); ''La tentation d' exister'' (1956) - ''Ispita de-a exista'' (1992); ''Histoire et utopie'' (1960) - ''Istorie și utopie'' (1992); ''La chute dans le temps'' (1964) - ''Căderea în timp'' (1994); ''Le mauvais Demiurge'' (1969) - ''Demiurgul cel rău'' (1995); ''De l' inconvenient d'etre ne'' (1973) - ''Despre neajunsul de a te fi născut'' (1995); ''Ecartelement'' (1979) - ''Sfârtecare'' (1992, 1995); ''Exercices d' admiration'' (1986) - ''Exerciții de admirație'' (1993); ''Aveux et anathemes'' (1987) - ''Mărturisiri și anateme'' (1994); ''Eseuri'' - antologie publicată în țară (1988); ''Convorbiri'' (1993); ''Scrisori către cei de acasă'' (1995); ''Mon pays/țara mea'' (1996, scrieri în limba română), potrivit volumelor 'Dicționarul Scriitorilor Români' (Editura Fundației Culturale Române, 1995) și 'Dicționarul General al Literaturii Române' (Editura Univers Enciclopedic, 2004).

Prima carte remarcată de critica franceză a fost ''Precis de decomposition'' (1949) - ''Tratat de descompunere'' (1992), pentru care i s-a conferit Premiul ''Rivarol''. Acesta a rămas, de altfel, singurul său premiu, autorul refuzând, de-a lungul anilor, odată cu orice publicitate în jurul persoanei sale, toate marile distincții pe care i le-a oferit cultura franceză (premii literare precum Sainte-Beuve, Combat, Nimier) și continuând să trăiască foarte modest până la sfârșitul vieții.

A murit la 20 iunie 1995 (după unele surse la 26 iunie), la Paris, și a fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse. În anul morții sale, Editura ''Gallimard'' i-a dedicat volumul, de peste 1.800 de pagini, ''Oeuvres'' - ''Opere'', în care sunt adunate toate cărțile sale.

În anul 2009 a fost declarat membru postmortem al Academiei Române, for care păstrează, din 2011, manuscrisele din fondul Cioran donate de omul de afaceri George Brăiloiu.

Cu prilejul centenarului nașterii marelui om de cultură, în 2011, au fost organizate manifestări atât în România, cât și în numeroase capitale ale lumii. În aprilie, la Academia Română a avut loc o sesiune festivă dedicată 'Centenarului Emil Cioran', iar Biblioteca Academiei Române a găzduit o expoziție aniversară. În luna mai s-a desfășurat la Sibiu a 17-a ediție a Colocviului internațional 'Emil Cioran', cu tema 'Despre neajunsul de a te fi născut'.

În anul 2015, în memoria sa a fost dezvelit la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu din București, un bust în bronz, lucrare a artistului plastic Valentin Duicu. De asemenea, imagini cu marele filosof au rămas în filmele realizate la Paris în iunie 1990: ''Exercițiu de admirație'' și ''Apocalipsa după Cioran'', difuzate de Televiziunea Română în 1992. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, Cerasela Bădiță, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)