O PERSONALITATE PE ZI: Actorul şi regizorul Denzel Washington
Actorul şi regizorul Denzel Washington s-a născut în Mount Vernon, New York, la 28 decembrie 1954, potrivit www.tribute.ca.
După absolvirea liceului, Denzel Washington s-a înscris la New York University, unde a studiat jurnalism. După obţinerea licenţei, în 1977, a fost beneficiarul unei burse la San Francisco în cadrul Conservatorului American de Teatru. Şi-a îmbunătăţit abilităţile pentru o carieră în teatru timp de un an, ulterior urcând pe scenă. La început au fost câteva roluri în producţii de televiziune şi de scenă, pentru ca debutul său pe marele ecran să fie în pelicula ''A Soldier's Story'' (1984), în regia lui Norman Jewison.
Interpretarea din ''Cry Freedom'' (1987), în regia lui Richard Attenborough, i-a adus prima nominalizare la prestigioasele statuete Oscar ale Academiei Americane de Film, iar ulterior rolul din pelicula ''Glory'' (1990), în regia lui Edward Zwick, i-a adus primul Oscar, pentru cel mai bun rol secundar, conform www.tribute.ca şi www.imdb.com.
Rolul din ''The Hurricane'' (1999), în regia aceluiaşi Norman Jewison, i-a adus încă o nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun rol principal, şi a fost recompensat cu Globul de Aur la secţiunea cel mai bun actor. ''Training Day'' (1999), în regia lui Antoine Fuqua, i-a mai adus încă un Oscar pentru cel mai bun rol principal, indică www.imdb.com.
Pelicula ''Antoine Fischer'' (2002), în care actorul interpretează rolul Dr. Jerome Davenport, a însemnat debutul regizoral pentru Denzel Washington. Producţia a obţinut 19 premii şi 22 de nominalizări, arată imdb.com. A obţinut premiul Black Reel pentru cel mai bun regizor, potrivit www.tribute.ca.
Rolul din ''The Taking of Pelham 123'' (2009) i-a adus încă o nominalizare la premiile Black Reel, în 2010, filmul acumulând încasări semnificative în America de Nord, drept pentru care actorul a fost inclus şi într-o listă a revistei Forbes, în 2010, drept al treilea cel mai bine plătit actor din America.
A continuat să interpreteze în producţii cu bugete mari, apreciate de critici şi care au avut încasări mari în ''box-office'', printre acestea numărându-se ''The Book of Eli'' (2010), ''Unstoppable'' (2010), ''Safe House'' (2012) şi ''Flight'' (2012), iar pentru rolul din ''Flight'' a primit încă o nominalizare la Oscar. Au urmat rolurile din ''2 Guns'' (2013), ''The Equalizer'' (2014), ''The Magnificent Seven'' (2016) şi ''Fences'' (2016), pe care l-a şi regizat. Munca depusă pentru producţia ''Fences'' (2016) a fost încununată de numeroase nominalizări la distincţiile de specialitate - Oscar, BAFTA, Globurile de Aur, SAG, printre care s-a numărat inclusiv nominalizarea pentru interpretarea sa din film pentru cel mai bun rol principal masculin. Pelicula a fost nominalizată la secţiunea Cel mai bun film la premiile Academiei Americane.
Interpretarea magistrală din thrillerul ''Roman J. Israel, Esq.'' (2017), cu scenariul şi regia semnate de Dan Gilroy, i-au adus încă o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun rol principal. Pelicula a obţinut două distincţii şi a primit alte 10 nominalizări la premii de specialitate, indică www.imdb.com.
A colaborat din nou cu regizorul Antoine Fuqua la thrillerul de acţiune ''The Equalizer 2'' (2018), urmat de un ''sequel'' în 2023 - ''Equalizer 3''.
A semnat regia pentru ''The Great Debaters'' (2007), un episod din seria televizată ''Grey's Anatomy'' (2016), ''Fences'' (2016), ''A Journal for Jordan'' (2021).
''The Little Things'' şi ''The Tragedy of Macbeth'', ambele lansate în 2021, sunt câteva dintre recentele sale apariţii pe marele ecran. Interpretarea din ''The Tragedy of Macbeth'' i-a adus o nouă nominalizare la Oscar pentru cel mai bun rol principal.
În 2024, interpretează rolul Macrinus în ''Gladiator II'', regia Ridley Scott.
Pentru activitatea depusă în cinematografie a fost recompensat în 2007 cu Premiul BAFTA pentru Excelenţă în Film. A mai primit, în 2016, distincţia Cecil B. DeMille Lifetime Achievement pentru activitatea depusă în calitate de actor şi de regizor, conform https://www.goldenglobes.com.
Până în prezent, în cariera sa, a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile din ''Glory'' şi ''Training Day'', alte 89 de premii şi a primit 231 de nominalizări la secţiuni ale unor distincţii de specialitate, conform www.imdb.com. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.imdb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit











