Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost o pagină sângeroasă din istoria Transilvaniei. După momentul Unio Trium Nationum (16 septembrie 1437), răscoala este strigătul şi suspinul de disperare cel mai accentuat, menţionează Corneliu Albu în lucrarea ''De la Bobâlna la Alba-Iulia. Lupta Transilvaniei pentru Dreptate şi Libertate'' (Editura Dacia Traiana, Bucureşti).

Răscoala a avut un dublu caracter social şi naţional, fiind declanşată în primele zile ale lunii noiembrie 1784 de ţăranii iobagi împotriva nobililor, conform volumului ''Istoria Modernă a Românilor (1774-1848) partea I: 1774-1848'' (profesor universitar doctor Nicolae Isar, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001).

La 5 noiembrie 1784, ţăranii răsculaţi au ocupat Câmpenii, iar apoi Abrudul. Peste tot ţăranii iobagi români se ridică la luptă şi lovesc din plin, potrivit volumului ''De la Bobâlna la Alba-Iulia. Lupta Transilvaniei pentru Dreptate şi Libertate'' (Corneliu Albu, Editura Dacia Traiana, Bucureşti).

La 21 noiembrie 1784, împăratul Austriei Iosif al II-lea a ordonat reprimarea răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan.

În faza de început, răscoala contabilizează numeroase victorii de partea ţăranilor iobagi, dar apoi sunt duşi la tratative unde se unelteşte şi se tergiversează pentru ca în cele din urmă să fie convinşi să adere la ideile de pacificare, iar liderii răscoalei sunt vânaţi pentru a fi capturaţi, fiind pusă recompensă pentru prinderea lor.

La 7 decembrie 1784 a avut loc lupta de la Mihăileni între forţele armatei imperiale şi răsculaţii iobagi conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan. Avansând de la Brad spre Câmpeni pentru înăbuşirea răscoalei, forţele habsburgice au fost întâlnite la limita dintre satele Mihăileni şi Blajeni de un grup de răsculaţi înarmaţi, menţionează David Prodan în lucrarea sa ''Răscoala lui Horea'' (Volumul II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979).

Alături de trupele imperiale se afla episcopul ortodox de origine sârbă Ghedeon Nichitici care a cerut răsculaţilor să predea armele şi să revină la casele lor. În timp ce încercau să negocieze predarea armelor şi încetarea luptelor, comandantul trupelor austriece, vicecolonelul Kray, a cerut grupului de infanterie să se despartă în două grupuri şi să atace pe flancuri răsculaţii, iar în centru a rămas cavaleria alături de vicecolonelul Kray. Efectivul considerabil şi înarmat corespunzător al forţelor habsburgice a avut câştig de cauză şi a înfrânt riposta ţăranilor răsculaţi, în luptă căzând unul dintre căpitanii răsculaţilor Nicolae Bibart, menţionează lucrarea lui David Prodan - ''Răscoala lui Horea'' (Volumul II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979). După această înfrângere de la Mihăileni şi pe fondul condiţiilor de iarnă deloc prielnice pentru continuarea luptelor, Horea a transmis răsculaţilor să se retragă la casele lor pentru a continua luptele odată cu sosirea primăverii.

După ce împăratul Iosif al II-lea a dat ordinul pentru reprimarea răscoalei, s-a pus o recompensă de 300 de galbeni pentru prinderea liderilor răscoalei. Primii lideri ai răscoalei capturaţi au fost Horea şi Cloşca, în pădurea Scorocet de pe Someş, la 27 decembrie 1784, fiind trădaţi de câţiva români din Albac în schimbul sumelor promise de autorităţile imperiale, potrivit volumului ''Răscoala lui Horea'' (David Prodan, Volumul II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979).

Din Abrud, la data de 1 ianuarie 1785, vicecolonelul Kray descria capturarea lui Horea şi a lui Cloşca, după ce au fost trădaţi de nişte ţărani din Abrud: ''Prinderea lor s-a întâmplat în ziua de 27 Decembrie, sub un brad de jumătate găunos, în jurul căruia pusese nişte crengi de lemne şi făcuse un foc mare ca să se încălzească. Ţăranii, de cari m-am folosit eu, au dat de urma lor pe zăpada proaspătă ce căzuse de curând şi dânşii prinseră mai întâi, la o depărtare mai mică, pe un păzitor al revoluţionarilor, pe care îl siliră să le descopere locul unde se află căpitanii. Ţăranii, cari se angajase să-i prindă, erau 7 inşi la număr, dintre cari numai 4 mai aveau puşti, şi aceştia patru plecară înainte şi când se apropiară de coliba, Horia îi primi ca pe amici şi-i întreba, dacă umblă cumva după vânat, la care ei răspunseră că da, sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot să capete nimic şi de jumătate sunt mai îngheţaţi. Atunci Horia îi invită să şează la foc. Doi dintre ţăranii aceştia se aşezară lângă Horia şi alţi doi inşi lângă Cloşca, şi acest din urmă îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt prin comune, iar ei răspunseră că oamenii în general se plâng de mulţimea cea mare de soldaţi şi că poporul trebuie să fugă. (...) În timpul acesta se apropiară de foc şi ceilalţi trei ţărani şi în momentul acesta cei doi ţărani credincioşi, cari aveau certificate din partea mea, anume Ştefan Trifu şi Nutu Maties, se aruncară asupra lui Horia şi Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi cu ajutorul celorlalţi doi inşi şi cu încă cei trei soţi, cari încă alergară la dânşii, îi prinseră şi îi legară. În timpul acesta Horia scoase din sân un volum de hârtii, cât ţii într-o mână, şi le aruncă în flăcările cele mari ale focului, dar ocupaţi cu legarea lor dânşii n-au putut să le scape din foc. În urmă temându-se, că nu cumva să năvalească asupra lor nişte oameni de ai lui Horia, se retraseră în graba mare cu ei într-o poiană de oi, ceva mai depărtată şi de aici dederă îndată ştire trupei de soldaţi, care înconjurase şi dânsa pădurea şi ţinutul acesta şi era ocupată cu căutarea lor. Soldaţii aceştia sosiră numaidecât şi gornicii îi predară pe amândoi'', conform volumului ''Răscoala lui Horea'' (David Prodan, Volumul II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979).

În 30 decembrie 1784 sunt duşi la Abrud, iar la 2 ianuarie 1785 ajung la Alba Iulia, unde sunt întemniţaţi în cetate. Horea a fost închis într-o celulă aflată la etajul porţii Carol al VI-lea, iar Cloşca a fost întemniţat în clădirea Gărzii mari. Erau păziţi zi şi noapte de santinele postate în faţa uşii şi în interiorul celulelor.

La 30 ianuarie 1785 a fost prins şi Crişan, care se ascundea în munţi deghizat în cerşetor. Tot prin trădare, Crişan a fost şi el prins, cu concursul unor ţărani români. A fost adus la cetatea din Alba Iulia, la 1 februarie 1785, şi a fost întemniţat tot în fortăreaţă, în temniţa de sub poarta nouă.

Pentru răsplătirea celor care au participat la prinderea lui Horea şi Cloşca, împăratul Iosif al II-lea a dispus la 14 ianuarie 1784 plata recompenselor. Astfel, cei şapte ţărani români din Albac care i-au prins efectiv pe Horea şi Cloşca urmau să fie eliberaţi din iobăgie, atât ei, cât şi urmaşii lor, şi să primească suma de 600 ducaţi pe care sa o împartă între ei. Pădurarul Meltzer urma să primească 100 ducaţi. La capturare au colaborat, dar nu direct, şi 2 ofiţeri şi 159 soldaţi din cavalerie şi din infanterie. Ofiţerii (locotenenţii Vajda şi Jeney) au primit ca răsplată câte 50 de ducaţi, câte 3 ducaţi, subofiţerii şi câte 2 ducaţi, soldaţii. Vicecolonelul Kray a fost felicitat de împăratul Iosif al II-lea pentru prinderea liderilor răscoalei din Transilvania, potrivit lucrării ''Răscoala lui Horea'' (David Prodan, Volumul II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979). AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)