La 1/13 decembrie 1864 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 268, decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza privind înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni. La 1 ianuarie 1865, Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni şi-a început activitatea sub conducerea economistului Enrich Winterhalder (1808-1900), potrivit site-ului https://cec-sa.ro/.

Scurta domnie (1859-1866) a lui Alexandru Ioan Cuza, ales la 5/17 ianuarie, în Moldova, şi la 24 ianuarie/5 februarie 1859, în Ţara Românească, a reprezentat o perioadă de maximă dezvoltare a României moderne, prin recunoaşterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României şi a primului guvern unitar, dar şi prin reformele realizate: adoptarea primei constituţii româneşti, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstireşti, reforma agrară şi cea a învăţământului.

Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), Bucureşti, 20 aprilie 1956. (placă fotografică)

Foto: (c) AGERPRES FOTO / ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES 

Primul proiect legat de casele de economii a aparţinut lui Costache Bălcescu şi a fost publicat în 1845. Acesta cuprindea "statutele cassei de păstrare şi împrumutare", care urma să se fondeze prin "sloboda subscripţie particulară în oraşul Bucureşti", fiind însoţit şi de o expunere de motive. Proiectul a avut ca bază de inspiraţie statutele caselor de economie franceze precum şi a celei din Braşov, înfiinţată în 1835. În planul de organizare al creditului, publicat în 1864 ca anexă la bugetul statului, erau menţionate instituţiile financiare într-o ordine ce sugera urgenţa înfiinţării lor. Astfel, prima a apărut "Banca Fonciara", urmată de "Banca de Scont şi Circulaţiune", "Casa de Economie", "Cassa pentru înlesnirea micilor agricultori şi meseriaşi", "Muntele de Pietate" şi "Cassa de Depozite şi Consignaţii", se arată pe site-ul https://cec-sa.ro/.

Nicolae Rosetti-Bălănescu, ministrul de Finanţe ad-interim în guvernul Mihail Kogălniceanu (11 oct.1863-26 ian.1865), a prezentat un proiect de lege pentru constituirea unei "Casse de Depozite şi Consignaţii", pe care domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a aprobat la 24 noiembrie 1864, fiind astfel constituită "Cassa de Depuneri şi Consemnaţiuni", al cărei capital era rezultat din depuneri judiciare şi administrative, din fonduri comunale neutilizate şi cauţiuni, precum şi din depunerile particularilor, menţionează lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003). Decretul domnesc a fost contrasemnat de primul-ministru Mihail Kogălniceanu, ministrul de finanţe, Ludovic Steege, şi ministrul de justiţie, Nicolae Creţulescu. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 268 din 1/13 decembrie 1864, acesta fiind practic momentul în care noua instituţie este înfiinţată oficial.

Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) din Capitală, 1996.

Foto: (c)  LUCIAN TUDOSE / ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES  

Legea pentru înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni prevedea la art. 1: "Se instituie o Casă de Depuneri şi Consemnaţiuni, care, sub autoritatea Ministerului Finanţelor şi sub privegherea unei comisiuni să strângă şi să administreze fondurile provenite din: 1) depuneri voluntare, judiciare şi administrative; 2) consignaţii ordonate sau autorizate prin articole speciale din condica civilă, criminală sau comercială sau de vreo altă lege specială şi care se vor preciza prin reglementul legii; 3) succesiunile vacante; 4) fondurile ce vor proveni din bunurile sechestrate; 5) fondurile comunale ce vor prisosi peste cheltuielile lor; 6) cauţiunile agenţilor contabili, întreprinzătorilor de lucrări publice, cumpărătorilor şi arendaşilor, întrucât acestea nu se vor face ipoteci de imobile; 7) cauţiunile ce contribuabilii vor fi datori a da în cazurile prevăzute de lege."

Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni şi-a început activitatea la 1 ianuarie 1865, sub conducerea economistului Enrich Winterhalder (1808-1900), fost director şi secretar general al Ministerului Finanţelor. Comisia de Priveghere, organul de control şi conducere, era formată din: preşedinte - Ion Ghica; membrii - Constantin Steriadi, Vasile Paapa, Scarlat Creţulescu şi George Platon.

Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) din Capitală, 1961.

Foto: (c) ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

O modificare a legii de organizare a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni a fost promulgată prin Înaltul Decret din 3 august 1876 şi publicată în Monitorul Oficial nr.174 din 8 august 1876.

În 1880, în urma publicării în Monitorul Oficial nr. 12 din 16 ianuarie şi nr. 242 din 28 octombrie, a decretelor de înfiinţare a Casei de Economie, instituţie anexă a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni şi-a schimbat denumirea în Casa de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie (C.D.C.E). Casa de Economie, instituţie autonomă financiar, dar aflată sub administrarea C.D.C.E., şi-a început activitatea la 1 ianuarie 1881. Această nouă instituţie a fost înfiinţată, în special, pentru atragerea micilor depuneri ale populaţiei din mediu urban şi rural. Fiecare depunător primea un libret, în care se înscriau toate operaţiunile. O depunere nu putea fi mai mică de 1 leu sau mai mare de 300 lei. Două depuneri succesive nu puteau fi făcute la un interval mai mare de 8 zile. Îndată ce sumele depuse pe un libret atingeau 3.000 lei, Casa de Economie cumpăra, în contul depunătorului respectiv, efecte de stat, pe care le păstra şi administra separat. Dobânda nu putea fi mai mare de 4,5 % sau mai mică de 3%.

La 8 iunie 1897, în prezenţa regelui Carol I şi a reginei Elisabeta a fost pusă piatra de temelie a sediului Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie. Pe acest loc a existat până în 1875, Mănăstirea "Sf. Ioan cel Mare" sau "Grecesc" (numită şi "Sf. Ioan Predici", "făcătorul de minuni"), construită în 1577 de Andrei vistierul, socrul lui Preda Buzescu, şi de fratele său, Dumitru Golescu, refăcută în 1702-1703 de domnul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi de comisarul Radu Golescu. În 1734, călugării au construit în jurul bisericii un han cu chilii, ce va fi dărâmat în 1863, după secularizarea averilor mănăstireşti. Apoi, pe locul hanului a fost ridicat în 1874, primul sediu al Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, construit de arhitectul francez Charles Gottereau (tatăl lui Paul Gottereau). Clădirea era simplă, cu un singur nivel, cu intrarea marcată de patru coloane ce susţineau un antablament pe care era scris numele instituţiei. După înfiinţarea Casei de Economii, modestul sediu nu mai putea asigura buna desfăşurare a activităţii celor două instituţii, astfel încât în 1894 a apărut ideea construirii unei noi clădiri, potrivit lucrării "Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti" (Editura Meronia, 2011).

Palatul CEC din Bucureşti, construit in 1900, după proiectul arhitectului Paul Gottereanu, 1993.

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES 

În 1895 a fost dărâmat vechiul local şi a avut loc licitaţia pentru construirea celui nou, câştigată de arhitectul Ion N. Socolescu (1856-1924), lucrările de construcţie încheindu-se în 1900. Realizat după planurile arhitectului francez Paul Gottereau (1843-1924), cu elemente specifice din arhitectura franceză caracteristică sfârşitului de secol XIX, Palatul CEC a fost inaugurat în acelaşi an, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie având loc la 15 iunie. Construit în stil eclectic, palatul se termină cu o cupolă de sticlă şi metal, iar intrarea este încununată de un fronton în semicerc, sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colţ, decorate cu frontoane şi steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în timp ce decoraţia judicioasă a faţadelor şi echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură a oraşului.

În perioada interbelică, a avut loc reorganizarea Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie prin desprinderea Casei de Economie, care a devenit ''instituţie publică autonomă'', sub denumirea de Casa Generală de Economii, persoană juridică, aflată sub autoritatea Ministerului de Finanţe (Monitorul Oficial, partea a III-a, nr. 64 din 6 septembrie 1930). Doi ani mai târziu, în urma modificării legii de organizare a Casei Generale de Economii, aceasta şi-a schimbat denumirea în Casa Naţională de Economii şi Cecuri Poştale, prescurtat C.E.C. Prin Decretul nr. 224 din M.O. nr. 202/1 septembrie 1948, a fost înfiinţată Casa de Economii, Cecuri şi Consemnaţiuni, prescurtat C.E.C, patrimoniul noii instituţii formându-se prin contopirea patrimoniilor Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni şi Casei Naţionale de Economii şi Cecuri Poştale. Instituţiei i s-a încredinţat primirea şi păstrarea economiilor băneşti ale populaţiei din întreaga ţară, conform https://cec-sa.ro/.

După 1990, CEC şi-a extins activitatea. În 1996 a început procesul de reformare şi modernizare a instituţiei, din punct de vedere juridic, instituţional şi al serviciilor şi produselor bancare.

În 2014, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de istorie bancară pe teritoriul României, Romfilatelia a introdus în circulaţie emisiunea aniversară de mărci poştale 150 de ani de la înfiinţarea CEC, recunoscând astfel rolul jucat de către această instituţie în consolidarea sistemului bancar românesc şi în dezvoltarea economică a ţării.

CEC Bank (din 2008) este, astăzi, o bancă universală, unul dintre cei mai mari finanţatori ai economiei naţionale, aflându-se printre primii jucători de pe piaţa bancară în ceea ce priveşte creditarea antreprenorilor şi companiilor. La finalul anului 2023, se afla pe locul 3 în topul băncilor după valoarea activelor nete raportate. De asemenea, dispune de cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 83,5 miliarde de lei la sfârşitul anului 2023, potrivit site-ului oficial al CEC Bank, https://www.cec.ro/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)