Suprimarea brutală a unei demonstraţii studenţeşti din Praga, pe 17 noiembrie 1989, a declanşat proteste antiguvernamentale în Cehoslovacia, care aveau să răstoarne regimul comunist. ''Poliţia şi forţele de ordine au folosit bastoane pentru a întrerupe aseară un marş prin centrul oraşului Praga, la care participau 50.000 de oameni, pentru a cere încetarea guvernării comuniste. Cel mai mare protest antiguvernamental din Cehoslovacia din ultimii 20 de ani s-a dezintegrat sub bastoanele poliţiei şi paramilitarilor, după ce conducerea a promis din nou că va rezista schimbărilor care au avut loc în Europa de Est.'', transmitea un corespondent la Praga al publicaţiei britanice "The Guardian".

Potrivit martorilor, cel puţin 100 de persoane au fost reţinute. Unii protestatari au fost grav răniţi în urma reacţiei forţelor de securitate asupra coloanei care încerca să ajungă în Piaţa Wenceslas, locul tradiţional pentru demonstraţii.

"Dialog! Dialog!", "Nu vrem Partidul Comunist!", "Patruzeci de ani sunt de ajuns!" - au strigat manifestanţii, potrivit articolului ''Czechoslovakia's Velvet Revolution - archive, November 1989'', publicat pe https://www.theguardian.com/.

Majoritatea manifestanţilor erau studenţi. Purtau steaguri naţionale sau pancarte care proclamau: "Libertate!" şi "Nu mai bateţi studenţii!". Pentru că marşul a fost organizat parţial de Uniunea Tineretului Socialist - chemat pentru a marca 50 de ani de la opresiunea nazistă - autorităţile au dat aprobare oficială, cu condiţia să evite centrul oraşului. La început, poliţia a stat deoparte. Dar din cimitirul eroilor naţionali, coloana s-a întors spre centrul oraşului, crescând pe măsură ce s-au alăturat oamenii care o urmăreau la televizor. În timp ce manifestanţii mergeau de-a lungul malului râului Vltava spre Piaţa Wenceslas, forţele de securitate au intrat în coloană, iar manifestanţii au început să fugă, aminteşte sursa citată.

Cehoslovacia a avut în comun cu Polonia, poziţia de putere ''învingătoare'' în al Doilea Război Mondial, o industrie bine dezvoltată şi organizaţii puternice ale clasei muncitoare. Partidul Comunist al Cehoslovaciei a ieşit din Al Doilea Război Mondial, pe o poziţie foarte puternică, evidenţiază lucrarea ''The Rise and Fall of Communism in Eastern Europe" (Ben Fowkes, 1993).

Comuniştii au transformat Cehoslovacia într-unul din cei mai stalinişti membri din blocul sovietic, care susţinea politica externă a Uniunii Sovietice, în special după semnarea Pactului de la Varşovia, în 1955. Republica Socialistă Cehoslovacia, denumită astfel în 1960, devenise ''un stat unitar a două naţionalităţi egale, cehii şi slovacii''. Totuşi, organismele oficiale ale puterii politice naţionale erau centralizate la Praga. În interiorul blocului sovietic, statul a ajuns la cel mai ridicat standard de viaţă după cel atins de Republica Democrată Germană (RDG). Chiar şi aşa, populaţia avea de suferit din cauza deficitului de bunuri sau servicii, ce avea ca rezultat o piaţă neagră extinsă de unde produsele puteau fi obţinute.

Într-un stat determinat să exercite controlul totalitar, religia, educaţia şi viaţa culturală nu puteau scăpa de reglementări aspre. Un număr considerabil de personalităţi din lumea culturală au plecat în Occident: regizorul de film Miloš Forman (1932-2018), scriitorii Josef Skvorecký (1924-2012) şi Milan Kundera (1929-2023), dirijorul Rafael Kubelik (1914-1996). Recunoaşterea internaţională a pieselor lui Václav Havel (1936-2011) şi a poemelor lui Jaroslav Seifert (1901-1986) a arătat, totuşi, că nici măcar controlul regimului cehoslovac nu putea opri în totalitate creativitatea din interiorul ţării.

La începutul anilor '60, populaţia a început să-şi exprime nemulţumirile cu privire la economia stagnantă, standardul de viaţă scăzut şi refuzul regimului lui Antonin Novotný (preşedinte între 1957-1968) de a acorda mai multe libertăţi. În acelaşi timp, conducerea comunistă slovacă începuse să exercite presiuni pentru recunoaşterea slovacilor ca naţiune separată şi pentru federalizare.

Până în 1968, presiunile acumulate au convins o majoritate a KSC (Partidul Comunist al Cehoslovaciei) că erau necesare reforme majore pentru a evita confruntarea maselor. În 1968, Novotný a fost înlocuit din funcţia de secretar al KSC de Alexander Dubček, care devenise prim-secretar al Partidului Comunist Slovac în 1963, iar din funcţia de preşedinte de Ludvik Svoboda, un erou al celui de-Al Doilea Război Mondial. În următoarele luni ale Primăverii de la Praga reformatorii comunişti au început liberalizarea şi de-sovietizarea Cehoslovaciei. ''Programul lor de acţiune'' a reafirmat drepturile de bază ale libertăţii de exprimare, în presă, adunări şi servicii religioase, permitea o activitate politică mai puternică a partidelor şi organizaţiilor necomuniste, agrea o modernizare a economiei prin descentralizarea controlului şi acceptarea întreprinderilor private şi începerea procesului ''reabilitării'' tuturor persoanelor condamnate din cauze politice între 1949-1954.

La 20-21 aprilie 1968, aproape 500.000 de soldaţi conduşi de URSS au invadat Cehoslovacia, cu scopul de a contracara o presupusă revoluţie susţinută de Occident. Dubček şi alţi reprezentanţi politici au fost înlăturaţi şi condamnaţi. Cehoslovacia şi URSS au semnat un tratat care permitea staţionarea trupelor sovietice pe teritoriul cehoslovac. În octombrie 1968, o nouă constituţie a federalizat ţara în două republici socialiste egale, fiecare cu propriul parlament şi guvern. În aprilie 1969, Dubček a fost înlocuit din funcţia de secretar de partid de Gustav Husák, care mai târziu şi-a asumat şi preşedinţia statului (1975-1989).

O mişcare subterană de disidenţă a început să dezvolte la scurt timp, care, în 1977, s-a făcut cunoscută sub numele ''Carta 77''. În 1975, Cehoslovacia semnase Acordurile de la Helsinki, prin care semnatarii garantau drepturi de bază şi libertăţi pentru populaţie. ''Carta 77'' acuza public că regimul comunist cehoslovac încălca promisiunile Acordurilor. Deşi răspunsul Guvernului a fost brutal, nu a reuşit să distrugă mişcarea.

Potrivit lucrării "The Walls Came Tumbling Down: The Collapse of Communism in Eastern Europe" (Gales Stokes, 1993), imboldul imediat care a condus la crearea mişcării ''Carta 77'' a fost arestarea şi judecarea membrilor formaţiei de muzică rock ''The Plastic People of the Universe''. Vaclav Havel iubea muzica rock, pentru el şi prietenii săi membrii grupului ''Plastics'' fiind pur şi simplu ''tineri care voiau să-şi trăiască viaţa în felul lor''. Indignat de atacul crud al guvernului, Havel şi prietenii săi au mobilizat susţinerea de peste hotare pentru membrii formaţiei, în rândul unor artişti, scriitori şi intelectuali europeni. În ciuda reacţiei internaţionale, membrii ''Plastics'' au fost condamnaţi.

Încurajaţi, totuşi, de susţinerea din afara ţării, 20-30 de intelectuali cehi au început să se întâlnească în secret la sfârşitul anului 1976. Având la început 250 de membri, ''Carta 77'' a reprezentat o grupare reprezentativă, având ca membri bărbaţi şi femei, marxişti şi nemarxişti, cehi şi slovaci. Grupul era foarte variat, includea un fost oficial de partid, Zdenek Mlynar, scriitorul comunist anti-dogmatic Pavel Kohout, revoluţionarul socialist Petr Uhl, scriitorul catolic Vaclav Benda şi dramaturgul Vaclav Havel, care nu fusese niciodată comunist. În pofida diversităţii lor, membrii au reuşit să cadă de acord asupra unei strategii cuprinzătoare, pe care au făcut-o publică la 1 ianuarie 1977. '' 'Carta 77' nu este o organizaţie (...) Nu are reguli, organe permanente sau reguli oficiale de apartenenţă. Îi acceptă pe toţi cei care sunt de acord cu ideile sale, participă la munca sa şi o susţine. Nu formează baza pentru nicio activitate de opoziţie politică'', susţineau membrii mişcării.

Lipsit de reacţie la schimbările din societate, Gustáv Husák a fost înlocuit din funcţia de secretar de partid de Miloš Jakeš, în 1987.

Mai multe elemente arată o asociere a schimbărilor din RDG şi Cehoslovacia în lunile octombrie şi noiembrie 1989, menţionează lucrarea "Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre", de Jean-Francois Soulet (1998). În ambele cazuri, procesul este acelaşi: o parte a populaţiei, constituită într-un nucleu contestatar, face presiuni asupra echipelor conducătoare dezorganizate şi, mai ales, "abandonate" de Mihail Gorbaciov. În ambele cazuri, rezultatul final este acelaşi: comuniştii trebuie să abandoneze total puterea.

Hotărârea populară se manifestă din vara lui 1989: la 21 august, 2.000 de manifestanţi în piaţa Wenceslas din Praga. Evenimentele la care cehoslovacii au fost spectatori şi chiar martori, prin intermediul refugiaţilor est-germani, au jucat un rol determinant în ultimul act al "Revoluţiei de catifea". Conducerea Partidului Comunist cehoslovac a simţit pericolul încă de la anunţarea căderii lui Erich Honecker, în RDG. Cu atât mai mult, la 7 noiembrie 1989, Mihail Gorbaciov adusese la cunoştinţa ambasadorului Cehoslovaciei dorinţa sa privind o schimbare la Praga.

Astfel, la 17 noiembrie 1989, între 30.000 şi 50.000 dintre manifestanţi au decis comemorarea la Praga a manifestaţiei din 1939 împotriva ocupanţilor. Guvernul răspunde protestelor şi demonstraţiilor cu un ''spectacol ineficient de forţă'', după cum nota ''Encyclopedia of Eastern Europe, From the Congress of Vienna to the Fall of Communism''. Incredibila brutalitate cu care au fost dispersaţi de forţele de poliţie şi zvonul morţii unui tânăr manifestant au provocat indignarea întregii populaţii. A doua zi, 200.000 de praghezi erau în stradă, iar universităţile şi teatrele erau în grevă, aminteşte "Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre".

În teritoriile cehe şi slovace, rebeliunea anti-comunistă a fost condusă de Forumul Civic (ceh) şi de grupul Publicul Împotriva Violenţei (slovac). La 19 noiembrie 1989, Vaclav Havel a regrupat 12 mişcări independente sub numele ''Forumul Civic'' şi a propus autorităţilor o masă rotundă privind "situaţia critică a ţării". Din 21 noiembrie s-au realizat contacte cu primul ministru Ladislav Adamec. Începând cu 24 noiembrie, zi în care Biroul politic al PC a demisionat în bloc, iar în timpul unei imense manifestaţii Vaclav Havel şi Alexander Dubcek au apărut împreună, ''Forumul Civic'' a preluat iniţiativa. Sub ameninţarea cu greva generală, Ladislav Adamec demisionează, afectat şi de lipsa unei susţineri clare şi ferme din partea lui Gorbaciov. La 10 decembrie 1989, preşedintele Gustav Husak învesteşte primul guvern cu majoritate necomunistă din ultimele peste patru decenii, iar la 29 decembrie 1989, Vaclav Havel îl înlocuieşte pe Gustav Husak la preşedinţia Republicii.

În iunie 1990, alegerile libere au condus la crearea primului guvern necomunist al Cehoslovaciei de după 1948. Vaclav Havel a devenit primul preşedinte al noii Republici democrate Federale Cehe şi Slovace. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)