DOCUMENTAR: Prozatorul şi eseistul Dumitru Radu Popa împlineşte 75 de ani (26 octombrie)
Prozatorul şi eseistul Dumitru Radu Popa s-a născut la 26 octombrie 1949, în Bucureşti. Tatăl său a fost medicul Grigore Gr. Popa, la rândul său fiul anatomistului şi literatului Gr. T. Popa.
Şi-a luat bacalaureatul în 1967 la Liceul "I.L. Caragiale" din Bucureşti, iar în 1972 a absolvit Facultatea de Litere (secţia română-franceză), Universitatea din Bucureşti, ca şef de promoţie, cu teza de licenţă "Structuri simbolice în ciclul naşterii", se arată în "Dicţionarul scriitorilor români" (Ed. Albatros, 2001).
În anul 1985 s-a refugiat în SUA, cerând azil politic. În 1989, obţine un masterat din partea Universităţii Columbia, unde a urmat studii în ştiinţa informaţiei şi biblioteconomie, cu specializarea dreptului internaţional şi comparat, arată sursa citată. La New York publică studii şi traduceri din autori români în "International Poetry Review", "Poetry New York", "Willow Springs" ş.a.
A debutat publicistic cu un eseu despre Borges în revista "Amfiteatru" (1968) şi cu volumul "Antoine de Saint-Exupery. Aventura conştiinţei" (1980).
Dumitru Radu Popa publicat proză, studii literare în revistele "Echinox", "Dialog", "România literară", "Luceafărul", "Ramuri". A fost redactor la "Universitas" (1968-1969) şi "Amfiteatru" (1070-1972). Între anii 1972 şi 1974, a fost redactor la Editura Albatros, iar între 1974 şi 1985 a fost redactor şi şeful secţiei de cultură la "Tribuna României".
A ocupat funcţia de bibliotecar la Facultatea de Drept de la New York University (1986-1989). Ulterior, va deveni director al amintitei biblioteci şi decan asistent al Facultăţii de Drept de la New York University, arată edituratracusarte.ro.
Printre volumele publicate se numără: "Călătoria" (1982), "Fisura" (volum serios mutilat de cenzură, 1985), "Little Bones in Winter" (1996), "Panic Syndrome!" (Premiul Uniunii Scriitorilor, 1997), "Închide ochii! Povestirile seminţei" (1998), "Traversând Washington Square" (1999), "La Revoluţia Română" (2000), "Sabrina şi alte suspiciuni" (2004), "Skenzemon!" (2005) şi "Lady V." (2006, carte de povestiri scurte), ''Din partea cealaltă'' (vol. 1 - 2007, vol. 2 - 2013, vol. 3 - 2017, vol. 4 - 2022), ''Închide ochii! Povestea seminţei'' (2011), "Sfinţi, vînturi şi alte întîmplări" (2012).
A fost laureat al Primului Colocviu Naţional de Literatură în 1969, iar un an mai târziu obţine Premiul revistei "Amfiteatru" pentru proză.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna internațională a arhivelor 2026 (8-12 iunie)
Cea de-a opta ediție a Săptămânii internaționale a arhivelor 2026 (IAW2026) are loc în perioada 8-12 iunie și se desfășoară sub tema globală '#ArchivesForJustice: Rights, Memory & Futures', potrivit site-ului oficial al Consiliului Internațional al Arhivelor (ICA), https://www.ica.org/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 iunie
Ortodoxe Sf. Mc. Nicandru și Marcian; Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat (Începutul Postului Sf. Ap. Petru și Pavel. Dezlegare la pește) Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Teodor Stratilat. Începe Postul Sf. ap. Petru și Pavel Romano-catolice Sf. Medard, ep. S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 iunie
Este a 159-a zi a anului 2026. Au mai rămas 206 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 58 m. Luna răsare la 01 h 27 m și apune la 13 h 05 m. Luna la Ultimul Pătrar la 13 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
7 iunie - Ziua mondială a siguranței alimentare (ONU)
Ziua mondială a siguranței alimentare este marcată anual pe 7 iunie. Tema zilei în 2026 este 'From burden to solutions - safe food everywhere', conform site-ului www.who.int/. Ziua este marcată anual începând cu 2019, pentru a atrage atenția, a inspira acțiuni și a ajuta la prevenirea
7 iunie - Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer
Pe 7 iunie 2026, în prima zi de duminică a lunii iunie, este marcată Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, instituită prin Legea nr.18/2022. În 2021, la inițiativa senatoarei PNL, Nicoleta Pauliuc, supraviețuitoare de cancer, mai mulți deputați și senatori ai PNL au depus la Senat un proiect de Lege privind declararea primei zile de dumini
7 iunie - Ziua sportului românesc
În 2026, Ziua sportului românesc este marcată în data de 7 iunie, prima duminică din luna iunie. Un proiect legislativ privind instituirea Zilei sportului românesc în prima duminică din luna iunie a fost depus în 2022, la Senat, de mai mulți parlamentari. 'Din ce în ce mai puțini români practică activități sp
CM2026: Cupa Mondială din 2018, pe scurt
* Cea de-a 21-a ediţie a turneului final al Cupei Mondiale FIFA la fotbal s-a desfăşurat, la 14 iunie - 15 iulie 2018, pentru prima dată într-o ţară din Europa de Est, în Rusia, potrivit fifa.com. * Cele 64 de partide s-au desfăşurat pe 12 stadioane din 11 oraşe: stadioanele Lujniki şi Spartak (Mosco
Reuniune informală a miniștrilor apărării ai UE în Cipru (7-8 iunie)
Miniștrii apărării ai Uniunii Europene se reunesc în Cipru, în zilele de 7-8 iunie 2026, pentru o reuniune informală pe tema priorităților din Politica de securitate și apărare comună a UE, conform site-ului https://cyprus-presidency.consilium.europa.eu/. Discuțiile din 8
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 iunie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodot, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Zenaida Duminica întâi după Rusalii Greco-catolice Duminica 1-a după Rusalii. Sf. m. Teodot al Ancirei. Romano-catolice Duminica a 10-a de peste an Sf. Robert, abate
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 iunie
Este a 158-a zi a anului 2026. Au mai rămas 207 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m. Luna răsare la 01 h 07 m și apune la 11 h 56 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Bjorn Borg, legendă vie a tenisului mondial
Bjorn Borg este unul dintre cei mai mari tenismeni din toate timpurile. A fost primul jucător care a câștigat 11 titluri de Mare Șlem, a cucerit 66 de titluri de simplu în carieră, a excelat simultan pe zgură și iarbă, și a dominat competițiile profesioniste în anii 1970 și începutul anilor 1980. S-a născut la 6 iunie 1956, la Stockholm
CM2026: Cupa Mondială din 2014, pe scurt
* Cea de-a 20-a ediţie a Cupei Mondiale FIFA la fotbal a fost găzduită, în perioada 12 iunie - 13 iulie 2022, de Brazilia, potrivit fifa.com. * A fost pentru a doua oară când Brazilia a găzduit Cupa Mondială, după ediţia din 1950, precum şi a cincea oară când competiţia a fost organizată î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion Greco-catolice Sf. cuv.Visarion, făcătorul de minuni și Cuv. Ilarion cel Nou Romano-catolice Sf. Norbert, ep. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mă
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 iunie
Este a 157-a zi a anului 2026. Au mai rămas 208 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m. Luna răsare la 00 h 46 m și apune la 10 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 1-5 iunie 2026
Desemnarea de către președintele Nicușor Dan a lui Eugen Tomac pentru funcția de premier, autodetonarea unei drone maritime în Portul Civil Constanța, desfășurarea unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU la cererea României ca urmare a prăbușirii unei drone peste un bloc din Galați, participarea ministrului român de externe la reuniunea ministerială











