Constantin I. Angelescu, medic şi om politic, figură de marcă a ştiinţei, a vieţii academice şi publice româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea, s-a născut la 12 iunie 1869, la Craiova. Licenţiat al Facultăţii de Medicină din Paris, şi-a susţinut tot aici doctoratul, în 1897.

Revenit în ţară, a fost numit chirurg la Spitalul Brâncovenesc şi apoi la Spitalul "Filantropia". A fost profesor (din 1903) şi director al Clinicii chirurgicale a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

În paralel cu munca didactică, s-a consacrat şi cercetării ştiinţifice, rezultatele cercetărilor sale prezentându-le în numeroase lucrări, între care: "Cancer primitif de l'epiglotte" (1895), "Le traitament du tetanos chirurgical" (1900), "Asepsia mâinilor în chirurgie" (1904), "Seroterapia în chirurgie" (1906), "Manual de medicină operatorie" (1925), "Contribuţia chirurgiei româneşti la tratamentul operator al herniilor inguinocrurale" (1930), "Încercări de imunizare contra cancerului în terapeutica umană" (1931, în colaborare), "Insuficienţa gravă hepatică după operaţia de apendicită" (1937, în colaborare) etc.

A fost, totodată, ministru al lucrărilor publice (1914-1916), ministru plenipotenţiar în SUA (1917-1918), ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1918-1919, 1922-1926, 1927-1928), ministru al Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor (1933-1937), prim-ministru (1933-1934), ministru al Educaţiei Naţionale (1937), ministru secretar de stat (1938), consilier al Coroanei (1938-1940). De asemenea, a fost vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Unităţii Române de la Paris (1918).

Ca ministru al Educaţiei, a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului românesc de toate gradele: a pus bazele instituţiei comitetelor şcolare, a reorganizat, în 1924, prin legi şi programe, învăţământul primar. În 1925, prin strădaniile sale s-a introdus bacalaureatul şi s-a legiferat învăţământul particular, confesional şi minoritar. S-a preocupat şi de sporirea numărului catedrelor didactice, precum şi a localurilor de şcoală etc. "Cea mai importantă contribuţie ca om politic, Constantin I. Angelescu a avut-o în calitate de ministru al instrucţiunii publice. Din această poziţie, a desfăşurat o operă de modernizare a învăţământului românesc şi aliniere a acestuia la standardele europene, iniţiind o serie de reforme, promovând, la nivel constituţional (Constituţia din 1923), principii fundamentale precum libertatea învăţământului, obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar, instituind examenul de bacalaureat etc.", se menţionează pe site-ul https://www.aosr.ro/.

A fost preşedinte al Academiei de Ştiinţe din România (1941-1948), preşedinte al Academiei de Medicină din Bucureşti (1936-1938), preşedinte al Societăţii "Ateneul Român" (1923-1946), membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris (1930) ş.a. A fost distins cu Ordinul "Steaua României" în grad de Cavaler, cu Ordinul "Coroana României" în grad de Mare Ofiţer ş.a.

A fost ales membru de onoare al Academiei Române, la 24 mai 1934, fiind repus în drepturi la 3 iulie 1990.

Constantin I. Angelescu a murit la 14 septembrie 1948, la Bucureşti.

În 2019, a fost omagiat la 150 de ani de la naştere de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Cu această ocazie, la 10 iunie 2019, a fost organizată conferinţa "Constantin I. Angelescu - personalitate de prestigiu a ştiinţei, educaţiei şi civilizaţiei româneşti. 150 de ani de la naştere". AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.radio-arhive.ro