Sistemul de vot pentru pentru alegerea Parlamentului European este reglementat atât de legislaţia europeană, care defineşte normele comune pentru toate statele membre, cât şi de dispoziţii naţionale specifice, care variază de la un stat membru la altul, conform https://www.europarl.europa.eu/.

Regulile comune stabilesc principiul reprezentării proporţionale, norme privind pragurile şi anumite incompatibilităţi cu mandatul de deputat în Parlamentul European, ce se regăsesc în Decizia 2002/772/CE, Euratom a Consiliului din 25 iunie şi 23 septembrie 2002.

În schimb, elemente precum sistemul electoral utilizat şi numărul circumscripţiilor sunt reglementate de legislaţiile naţionale. Toate statele membre sunt obligate să utilizeze un sistem bazat pe principiul reprezentării proporţionale. Pe lângă pragul voluntar pentru distribuirea mandatelor de până la 5% din voturile valabile exprimate la nivel naţional, Decizia (UE, Euratom) 2018/994 a Consiliului stabileşte un prag minim obligatoriu de 2% până la 5% pentru circumscripţiile cu mai mult de 35 de locuri (inclusiv statele membre cu o singură circumscripţie).

Tratatele fondatoare ale Uniunii Europene prevedeau iniţial că deputaţii în Parlamentul European sunt numiţi de parlamentele naţionale, stipulând însă alegerea ulterioară a lor prin vot universal direct. Prevederea privind alegerea prin vot universal a eurodeputaţilor a fost pusă în aplicare de Consiliu înainte de primele alegeri directe din 1979, prin Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct (Actul electoral din 1976). Acest act a schimbat statutul instituţional al Parlamentului European, considerându-se, astfel, că s-au pus bazele unei Uniuni Europene mai democratice, mai indică sursa citată.

Prin Decizia 2002/772/CE, Euratom a Consiliului, s-a mai stabilit că funcţia de deputat în Parlamentul European este incompatibilă cu cea de membru al guvernului unui stat membru, membru al Comisiei, judecător, avocat-general sau grefier al Curţii de Justiţie, membru al Curţii de Conturi, membru al Comitetului Economic şi Social European, membru al comitetelor sau al organismelor create în conformitate cu tratatele în scopul gestionării fondurilor Uniunii sau al desfăşurării unei sarcini administrative directe permanente, membru al Consiliului de administraţie, al Comitetului de direcţie sau angajat al Băncii Europene de Investiţii şi funcţionar sau agent activ al instituţiilor Uniunii Europene sau al organismelor specializate ataşate acestora. Au fost adăugate incompatibilităţi suplimentare cu funcţia de membru al Comitetului Regiunilor (în 1997), precum şi cu cea de membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, de Ombudsman al Uniunii Europene şi, în special, de membru al unui parlament naţional (în 2002).

Alegerile pentru Parlamentul European au loc în aceeaşi perioadă, care începe într-o joi dimineaţă şi se încheie duminica următoare, data şi orele exacte urmând a fi stabilite de fiecare stat membru.

Reguli naţionale specifice
În prezent, următoarele state membre aplică praguri: Franţa, Belgia, Lituania, Polonia, Slovacia, Cehia, România, Croaţia, Letonia şi Ungaria (5%); Austria, Italia şi Suedia (4%); Grecia (3%) şi Cipru (1,8%). Celelalte state membre nu aplică niciun prag. Germania a încercat să facă acest lucru, însă în două decizii din 2011 şi 2014 Curtea Constituţională germană a declarat pragurile pentru alegerile europene ale Germaniei existente la momentul respectiv (care au fost iniţial de 5%, apoi de 3%) drept neconstituţionale.

Vârsta minimă la care se poate vota este de 18 ani în majoritatea statelor membre, cu excepţia Austriei, Belgiei, Germaniei şi Maltei, unde această vârstă este de 16 ani, şi a Greciei, unde se votează de la 17 ani.

Votul este obligatoriu în 5 state membre (Belgia, Bulgaria, Luxemburg, Cipru şi Grecia), obligaţia de a vota vizând atât cetăţenii acestor state, cât şi cetăţenii UE înregistraţi care nu sunt resortisanţi ai statului respectiv.

În cea mai mare parte a statelor membre, alegătorii pot exprima voturi preferenţiale pentru a schimba ordinea numelor de pe listă. În şase state membre (Germania, Spania, Franţa, Portugalia, Ungaria şi România) listele sunt însă închise, nexistând posibilitatea voturilor preferenţiale. În Malta şi Irlanda, alegătorii pot ordona candidaţii în ordinea preferinţelor, aplicându-se ceea ce se numeşte votul unic transferabil, mai scrie https://www.europarl.europa.eu/.

Cadrul legal în România
Conform Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în România, cei 33 de eurodeputaţi sunt aleşi prin vot universal direct de toţi cetăţenii UE înregistraţi pe listele electorale şi având vârsta de peste 18 ani.

Scrutinul se desfăşoară într-o singură circumscripţie electorală, în baza principiului reprezentării proporţionale şi pe bază de candidaturi independente. România foloseşte un sistem de liste închise, care nu permite modificarea numărului de ordine a candidaţilor pe listă.

Pentru partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale, pragul electoral de atribuire a mandatelor reprezintă 5% din totalul voturilor valabil exprimate, la nivel naţional.

Pot candida ca independenţi cetăţenii români sau cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene care au dreptul de a fi aleşi şi sunt susţinuţi de cel puţin 100.000 de alegători.

Candidaţilor independenţi li se pot atribui mandate dacă au obţinut, fiecare în parte, un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral naţional. Coeficientul electoral naţional reprezintă partea întreagă a raportului dintre numărul total de voturi valabil exprimate şi numărul de mandate de parlamentari europeni ce revin României.

Atribuirea mandatelor în PE se face, potrivit Legii 33/2007, în două etape.

În prima etapă, Biroul Electoral Central calculează pragul electoral şi coeficientul electoral naţional şi stabileşte, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate, lista partidelor, alianţelor politice, alianţelor electorale şi candidaţilor independenţi cărora li se pot repartiza mandate.

În etapa a doua, se repartizează mandatele la nivelul circumscripţiei naţionale pentru listele selectate prin metoda d'Hondt. Această metodă de repartizare a mandatelor constă în împărţirea voturilor valabil exprimate pentru fiecare listă şi candidat independent, selectate în condiţiile prevăzute la lit. a), la 1, 2, 3, 4 etc. până la numărul total de mandate de repartizat, şi ierarhizarea acestor câturi în ordine descrescătoare. Numărul de mandate repartizate fiecărei liste în parte corespunde cu numărul total de câturi aferente fiecărei liste cuprinse în şirul ordonat, până la repartizarea tuturor mandatelor.

Candidatului independent căruia i-ar reveni cel puţin un mandat i se repartizează un singur loc, indiferent de câte mandate au rezultat din calcul, se mai prevede în legea menţionată. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.elections.europa.eu