"Memorandumul" şi mişcarea generată de el au reprezentat momentul de vârf al luptei de eliberare naţională a românilor din Imperiul Austro-Ungar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Evenimentele petrecute între 1892-1895, prin amploarea şi semnificaţia lor au propulsat Partidul Naţional Român în prim planul vieţii politice din Imperiu, au validat întreaga mişcare românească, care devenise purtătoarea de cuvânt a milioanelor de asupriţi sârbi, slovaci, ruteni, cehi, croaţi ş.a. Ideea unităţii simulate de "Memorandum" şi de către mişcarea generată de el au cunoscut un continuu proces de creştere şi afirmare, pregătind înfăptuirea României Mari, se arată în lucrarea "Istoria românilor. De la independenţă la Marea Unire (1878-1918)" (Editura Enciclopedică, 2003).

În 1867, Transilvaniei i-a fost anulată autonomia şi a rămas pentru jumătate de secol încorporată Ungariei, în urma încheierii pactului austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria (împăratul Francisc Iosif I s-a încoronat la 27 mai/8 iunie 1867 rege al Ungariei). A fost o perioadă de luptă îndârjită, îndreptată în principal împotriva politicii de asimilare a Budapestei. Prin legea naţionalităţilor din 1868 se prevedea egalitatea lor şi libera folosire a limbii proprii, dar se preciza, că regatul nu avea decât o singură naţiune, cea ungară, şi o singură limbă oficială - maghiara. În scurt timp, la Conferinţa de la Blaj din 3/15 mai 1868, principalii lideri ai românilor din Transilvania au adoptat un act de protest faţă de dualism şi împotriva desfiinţării autonomiei Transilvaniei şi alipirii acesteia la Ungaria ("Pronunciamentul de la Blaj") şi au declarat că naţiunea română rămâne fidelă principiilor şi revendicărilor formulate în Adunarea Naţională de la 3/15 mai 1848. Autorii au fost arestaţi imediat, însă au fost graţiaţi, ulterior, de împărat. În 1868, I.C. Brătianu a ţinut un discurs în Parlamentul de la Bucureşti împotriva dualismului şi a politicii de asuprire naţională pe care ungarii tocmai o introduceau în Transilvania şi în celelalte regiuni locuite de români, conform lucrării "O istorie a românilor" (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007).

În 1881, la puţin timp după proclamarea regatului, reprezentanţii celor două partide din Transilvania şi Banat s-au întrunit la Sibiu, la 30 aprilie/12 mai 1881. Rezultatele dezbaterilor au fost adoptarea unui nou program politic, unificarea şi alegerea noii conduceri a Partidului Naţional Român. Programul, alcătuit din nouă puncte, avea un caracter general revendicativ, izvorât din realităţile politice ale Transilvaniei după 1867. Primul punct era acela ce privea recâştigarea autonomiei pierdute prin compromisul dualist din 1867. Alte puncte ale programului: introducerea limbii române în administraţie şi justiţie, revizuirea legii naţionalităţilor în spiritul echităţii şi garantarea ei, menţinerea autonomiei bisericilor şi a şcolilor confesionale, lupta pentru o lege electorală pe baza votului universal, lupta pentru libertăţi politice, pentru reformarea administraţiei etc. Unificarea celor două partide a deschis o nouă etapă în mişcarea naţională.

Astfel, după Conferinţa de la Sibiu, în 1882, a apărut în limbile română, ungară, germană şi franceză, "Memorialul" lui George Bariţiu, care conţinea, pe lângă prezentarea problemei româneşti din Transilvania din cele mai îndepărtate timpuri, şi o motivare argumentată a revendicărilor românilor. Ediţia în limba franceză a fost tipărită la Bucureşti, cu sprijinul lui Titu Maiorescu, P.S. Aurelian, Nicolae Gane, Dumitru Brătianu şi, mai cu seamă, al lui Mihail Kogălniceanu. Cu ocazia celei de-a doua conferinţe a Partidului Naţional Român din 1884, s-a avut în vedere deschiderea unui dialog româno-maghiar şi recursul la soluţia unui dualism intern între cele două naţionalităţi transilvane. Luând în considerare ecoul "Memorialului" în principalele ţări europene, s-a propus continuarea demersului orientat spre menţinerea problemei Transilvaniei în atenţia opiniei publice internaţionale, a cercurilor politico-diplomatice, în contextul conturării celor două blocuri militare, Tripla Alianţă şi Tripla Înţelegere, printr-un "Memorandum". ("Istoria românilor. De la independenţă la Marea Unire (1878-1918)", Editura Enciclopedică, 2003)

Problema destinaţiei "Memorandumului" a polarizat întreaga activitate a Partidului Naţional Român, cât şi atenţia opiniei publice româneşti din Transilvania şi România. Tandemul Babeş-Mocioni foarte influent în partid s-a opus înaintării lui către Casa imperială, propunând continuarea acţiunii pe plan european, inaugurată de Memorial. La rândul lor, Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu precum şi tribuniştii sibieni, în frunte cu Ioan Slavici, propuneau înaintarea "Memorandumului" către împăratul Francisc Iosif. Argumentul lor principal se sprijinirea pe încordarea relaţiilor dintre Viena şi Budapesta, provocată de aniversarea (începând din 1890) a Revoluţiei ungare din 1848, care a generat mari manifestaţii în capitala Imperiului. Reafirmarea principiului independenţei Ungariei a trezit speranţa grupului Raţiu că Viena va abandona dualismul, ceea ce în opinia sa, însemna revenirea la autonomia Transilvaniei.

După discuţii îndelungate, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român din 5/17-16/28 octombrie 1890, a adoptat proiectul de "Memorandum" elaborat de Iuliu Coroianu. Abia la Conferinţa Naţională din 8/20 ianuarie 1892, grupul Raţiu a impus declanşarea procedurii de multiplicare şi difuzare a "Memorandumului", precum şi plecarea la Viena, a unei delegaţii pentru a-l înmâna împăratului. Au fost intensificate contactele cu autorităţile de la Bucureşti, în special cu regele Carol I, informat în permanenţă despre pregătirea demersului românilor ardeleni. Prim-ministrul ungar Szapory Gyula a avertizat Curtea imperială despre intenţiile conducătorilor Partidului Naţional Român, cerând împăratului să nu le acorde audienţă. Conduşi de preşedintele Partidului Naţional Român, dr. Ioan Raţiu, o delegaţie impunătoare formată din 300 de reprezentanţi ai stărilor sociale din Transilvania (intelectuali, negustori, meseriaşi şi muncitori) a sosit la 16/28 mai 1892, la Viena, pentru a prezenta împăratului "Memorandumul" semnat de Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti (prim-vicepreşedinte) şi Eugen Brote (vicepreşedinte), dr. Vasile Lucaciu (secretar general), Iuliu Coroianu (referent), Septimiu Albini (secretar) ş.a. Cererea lor a fost respinsă pe motive de natură "constituţională", cu sugestia de a se adresa guvernului de la Budapesta.

O adunare de solidaritate cu memorandiştii a avut loc în iunie 1892, la Bucureşti, cu participarea unor importante personalităţi politice şi culturale româneşti. În cuvântările rostite s-au dezvăluit toate măsurile luate împotriva românilor de guvernul ungar şi a fost adresat un Apel Europei de a lua apărarea românilor asupriţi. La 28 iunie/10 iulie 1892, o astfel de manifestare a mai avut loc în sala Ateneului Român. De asemenea, manifestaţii de solidaritate cu memorandiştii au mai avut loc Iaşi, Brăila, Craiova, Ploieşti, Bârlad ş.a. Ecoul internaţional al mişcării memorandiste s-a amplificat, după ce, în septembrie 1892, a fost începută cercetarea penală împotriva conducătorilor Partidului Naţional Român. Guvernul ungar i-a acuzat pe liderii românilor de trădare şi le-a intentat proces, care a început la Cluj, la 25 aprilie/7 mai 1894. Procesul a declanşat în Transilvania, în Regat, în celelalte provincii româneşti şi în străinătate manifestaţii de protest şi solidaritate cu fruntaşii politici români. Manifestaţiile impresionante au fost dominate de ideea solidarităţii naţionale.

Sursa foto: enciclopediaromaniei.ro 

În ziua de 13/25 mai, 14 membri ai Comitetului Central al Partidului Naţional Român, printre care Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu, au fost condamnaţi la închisoare, cu termene ce au variat între 2 luni şi 5 ani. În acelaşi an, la 16 iulie, Partidul Naţional Român a fost interzis iar în anul următor Guvernul ungar a emis un ordin de dizolvare a partidului. Măsurile antidemocratice ale guvernului din perioada iunie-august 1894 au culminat cu respingerea recursului înaintat de condamnaţi. La 13/25 iulie, aceştia au fost întemniţaţi la Seghedin şi Vac. Decisivă a fost intervenţia regelui Carol I, asupra căruia opinia publică românească făcea serioase presiuni, şi care în timpul vizitei la Viena, în august 1895, a cerut eliberarea condamnaţilor. Sub presiunea vehementei opoziţii maghiare, împăratul nu putea să satisfacă uşor o asemenea cerere, însă a fost adoptată în cele din urmă o soluţie de compromis, care să prevină o reacţie a cercurilor politice maghiare: cei care i-au condamnat pe memorandişti au fost decoraţi, în schimbul eliberării acestora, care a avut loc la 3/15 septembrie 1895.

Evenimentele de la Cluj, pregătirea şi apoi desfăşurarea procesului au generat în România o reacţie deosebit de puternică. Întreaga perioadă, cuprinsă între 1890 şi 1895, a fost marcată de o puternică afirmare a solidarităţii naţionale. Acţiunile politice ale românilor din Transilvania erau puternic sprijinite peste Carpaţi, în România. În aceste împrejurări, "Liga pentru Unitatea Culturală a Poporului Român" a jucat un rol excepţional. Ea a pregătit şi a întreţinut atenţia opiniei publice din ţară, organizând remarcabil propaganda pe plan european. Internaţionalizarea cauzei româneşti s-a produs atât prin apelul românesc adresat opiniei publice europene, cât şi ca urmare a intervenţiei mediilor politice şi a cercurilor diplomatice atente la evoluţia evenimentelor din Transilvania, dar şi din România.

În timpul desfăşurării procesului, ziariştii din mai multe ţări au asistat la dezbateri, informându-şi cititorii asupra problemei româneşti în ansamblul ei. Presa din România a inserat un număr impresionant de articole, preluate, apoi, de marile cotidiene europene. Ziarul francez "L'Etendard", scria: "Dintre chestiunile ce se agită în Orientul european, nici una nu are un caracter mai ascuţit ca aceea a Transilvaniei, această provincie românească alipită prin pactul dualist". La rândul său, "Le Nord" aprecia că procesul memorandiştilor era "cel mai mare proces politic al acestui secol". AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din descchidere: Monumentul Memorandiştilor din Cluj-Napoca.