Fiziologul Roger Wolcott Sperry, laureat, împreună cu D.H. Hubel şi T. Wiesel, al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1981, s-a născut la 20 august 1913, în Hartford, Connecticut.

A absolvit Oberlin College, din Ohio, în 1935 cu o diplomă în limba engleză. La facultate, pasiunea principală a lui Sperry, în afară de poezia engleză din secolul al XVII-lea, pare să fi fost atletismul, ca şi în liceu. A obţinut, de asemenea, şi o diplomă de master în psihologie, conform https://www.nobelprize.org/.

A lucrat pentru doctoratul său în zoologie cu Paul Weiss, unul dintre cei mai influenţi biologi ai vremii, la Universitatea din Chicago. Apoi, a petrecut câţiva ani la Harvard şi la Yerkes Laboratory for Primate Biology din Florida, înainte de a se întoarce la Chicago ca membru al facultăţii.

În 1951, Sperry a fost invitat să-şi prezinte lucrările la Institutul de Tehnologie din California (Caltech). Prelegerile sale despre neurospecificitate au fost geniale şi i s-a oferit postul. S-a alăturat facultăţii Caltech în 1954 şi a rămas acolo pentru tot restul vieţii, mai scrie scursa citată.

În cadrul cercetărilor sale, Sperry a derulat experimente pe nervii motori ai şobolanilor menite să răspundă la legendara întrebare "Ereditate sau mediu?". Concluziile experimentului susţin că anumite cunoştinţe sunt înnăscute şi întipărite, motiv pentru care nu pot fi reînvăţate. O nouă serie de experimente, de data aceasta asupra salamandrelor, au avut la bază întrebarea legată de vedere şi dacă aceasta se modifică după regenerarea neuronală sau animalul va vedea mereu lumea cu "susul în jos". Dacă situaţia ar fi aşa, înseamnă că nervii sunt "ghidaţi" înapoi la locurile lor originare, în timp ce restabilirea vederii normale ar însemna că nervii s-au aşezat în poziţii noi, diferite de cele originale. Concluziile experimentului susţin teoria "ghidării" neuronale prin dovezi puternice precum existenţa unor substanţe chimice aflate sub control genetic. Aceste concluzii au fost reunite şi prezentate sub forma "Ipotezei chemoafinităţii" în 1951, teorie ce a fost fundamentală în ipotezele despre precizia formării circuitelor neuronale, conform postării Asociaţiei Studenţilor Psihologi din România (ASPR), pe pagina sa de facebook, https://www.facebook.com/100081147152420/posts/2076204762423705/.

Avea să obţină, însă, Premiul Nobel nu pentru munca sa privind neurospecificitatea, ci pentru descoperirile sale privind creierul divizat ("split-brain"). Concluziile au contrazis opinia generalizată - din nou bazată pe interpretarea greşită a dovezilor - că secţionarea corpului calos nu a produs efecte comportamentale certe. Explicaţia probabilă este că cele două emisfere, deşi separate una de alta, sunt de obicei în acord, astfel încât să nu rezulte niciun conflict evident. Cu toate acestea, prin intermediul unor teste ingenioase, Sperry şi grupul său au arătat că, în urma operaţiei de divizare a creierului, pot fi demonstrate fenomene comportamentale definite, notează site-ul https://www.nobelprize.org/.

Experimentele derulate de profesorul Sperry s-au focusat pe patru4 idei principale: echipotenţialitatea, regenerarea neuronală şi plasticitatea, studiile despre creierul divizat ("split-brain") şi psihologia conştiinţei, mai informează https://www.facebook.com/100081147152420/posts/2076204762423705/.

În 1981, a împărţit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină cu David Hubel şi Torsten Wiesel, în semn de recunoştinţă pentru activitatea şi contribuţiile fundamentale aduse în domeniul neuropsihologiei şi neuroştiinţei. În 1989, Sperry a primit Medalia Naţională de Ştiinţă.

A încetat din viaţă la 17 aprilie 1994. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Roger W. Sperry /Facebook