Singura agenţie a ONU cu structură tripartită, Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) reuneşte guverne, angajatori şi angajaţi din 187 de state membre pentru stabilirea standardelor de muncă, dezvoltarea politicilor şi proiectarea programelor care promovează o muncă decentă pentru femei şi bărbaţi, arată www.ilo.org.

Organizaţia Internaţională a Muncii a fost creată în 1919, ca parte a Tratatului de la Versailles, ce punea capăt Primului Război Mondial, pentru a transmite convingerea că pacea universală şi de durată poate fi realizată numai dacă se bazează pe dreptatea socială. Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii, care era prezidată de Samuel Gompers, conducătorul Federaţiei Americane a Muncii, şi cuprindea membri din nouă state: Belgia, Cuba, Cehoslovacia, Franţa, Italia, Japonia, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii. Fondatorii OIM au convenit asupra importanţei justiţiei sociale în asigurarea păcii, împotriva unui climat de exploatare a lucrătorilor în statele industrializate la acea vreme.

Sursa foto: ilo.org 

În 1920, OIM s-a mutat la Geneva, francezul Albert Thomas devenind primul director al structurii. În mai puţin de doi ani, nouă convenţii internaţionale şi zece recomandări au fost adoptate. Aceste standarde acopereau probleme cheie, precum numărul de ore de lucru, şomajul, protecţia maternităţii, activitatea depusă de femei în timpul nopţii, vârsta minimă în muncă şi munca tinerilor în timpul nopţii. În 1926, în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii s-a stabilit un mecanism de supraveghere care să monitorizeze implementarea standardelor internaţionale ale muncii.

Sursa foto: ilo.org 

1920, directorul adjunct Harold Butler și directorul Albert Thomas se bucură de un moment de odihnă în fața primei clădiri a OIM.

OIM a devenit instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 1946.

În timpul mandatului de director general al americanului David Morse (1948-1970), numărul statelor membre s-a dublat, iar Organizaţia şi-a căpătat caracterul universal. Ţările industrializate au devenit o minoritate în rândul ţărilor în curs de dezvoltare, bugetul a crescut de cinci ori şi numărul funcţionarilor s-a dublat de patru ori.

Sursa foto: ilo.org 

Morrice Hall, Universitatea McGill, unde OIM și-a stabilit sediul temporar între 1940-1948. 

În 1960, OIM a înfiinţat Institutul Internaţional de Studii ale Muncii, cu sediul la Geneva, şi în 1965 Centrul Internaţional de Formare din Torino.

Organizaţia a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Pace la aniversarea a 50 de ani, în 1969.

Sursa foto: ilo.org 

Directorul general al OIM, David A. Morse, primește Premiul Nobel pentru Pace în 1969 în numele OIM. 

Sub conducerea britanicului Wilfred Jenks, director general între 1970 şi 1973, OIM a avansat în continuare în dezvoltarea standardelor şi a mecanismelor de supraveghere a aplicării acestora, în special în promovarea libertăţii de asociere şi a dreptului de organizare.

Belgianul Michel Hansenne şi-a început mandatul în 1989 şi a condus OIM în perioada de după Războiul Rece, subliniind importanţa plasării justiţiei sociale în centrul politicilor economice şi sociale internaţionale. De asemenea, el a plasat OIM pe un curs de descentralizare a activităţilor şi resurselor în afara sediului de la Geneva.

Adoptarea Declaraţiei privind Principiile şi Drepturile Fundamentale la Muncă a avut loc în anul 1998, un an mai târziu organizaţia adoptând conceptul de muncă decentă, ca expresie contemporană a mandatului său istoric.

În martie 1999, Juan Somavia din Chile a preluat funcţia de director general. El a subliniat importanţa de a face din munca decentă un obiectiv internaţional strategic şi de a promova o globalizare echitabilă. De asemenea, a promovat munca drept instrument de atenuare a sărăciei şi rolul OIM în contribuţia la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, inclusiv reducerea la jumătate a sărăciei mondiale până în 2015. OIM a înfiinţat, în timpul mandatului lui Somavia, Comisia Mondială pentru Dimensiunea Socială a Globalizării, care a publicat un raport important despre nevoilor oamenilor care fac faţă schimbărilor fără precedent pe care globalizarea le-a adus societăţilor.

În 2008, în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii a fost adoptată Declaraţia privind Echitatea Socială şi Globalizarea Corectă, document ce desemnează Organizaţia Internaţională a Muncii să confrunte provocările mondializării prin intermediul Agendei privind Munca Decentă.

În mai 2012, britanicul Guy Ryder a fost ales al zecelea director general al OIM, iar în noiembrie 2016 a fost reales pentru al doilea mandat de cinci ani. În timpul mandatului său, OIM a înfiinţat Comisia Globală pentru viitorul muncii, ca parte a iniţiativei de aniversare a centenarului organizaţiei, în 2019.

În martie 2022, diplomatul Gilbert F. Houngbo, fost premier al statului Togo, a fost ales de către Consiliul de conducere al OIM al 11-lea director general al organizaţiei, devenind primul african care ocupă această funcţie. Gilbert F. Houngbo a preluat funcţia la 1 octombrie 2022. El îşi concentrează mandatul pe diferite obiective precum promovarea unei justiţii sociale mai ample, combaterea inegalităţilor şi a discriminării în lumea muncii şi obţinerea unor condiţii de muncă mai bune atât prin acţiuni naţionale, cât şi prin construirea unei coordonări multilaterale mai eficiente. Pentru a realiza acest lucru, Houngbo pune un accent deosebit pe protecţia socială universală, munca decentă în lanţurile globale de aprovizionare şi în economia platformelor, lupta împotriva muncii forţate şi a copiilor, protecţia drepturilor lucrătorilor migranţi, promovarea dialogului social şi a libertăţii de asociere, asigurarea tranziţiilor juste şi atingerea egalităţii de gen, explică sursa citată.

Politicile organizaţiei sunt stabilite la Conferinţa Internaţională a Muncii, care are loc anual la Geneva, adunând toţi membrii. Conferinţa adoptă noi standarde internaţionale în domeniul muncii, planul de activitate al organizaţiei şi bugetul. Între sesiunile Conferinţei, Consiliul de administraţie coordonează organizaţia. Consiliul este format din reprezentanţi guvernamentali, reprezentanţi ai patronatelor şi ai sindicatelor. Secretariatul este asigurat de Biroul Internaţional al Muncii, care are sediul la Geneva şi are birouri în mai mult de 40 de state.

OIM desfăşoară peste 600 de programe şi proiecte în peste 100 de ţări. Organizaţia urmăreşte patru obiective strategice: promovarea şi elaborarea standardelor internaţionale de muncă şi a principiilor şi drepturilor fundamentale la muncă; crearea mai multor şanse pentru bărbaţi şi femei prin asigurarea locurilor de muncă şi a veniturilor decente; extinderea şi eficientizarea protecţiei sociale pentru toţi; consolidarea tripartismului şi dialogului social.

Domeniile principale de intervenţie ale organizaţiei sunt: instruirea şi reabilitarea profesională, politicile de angajare, administraţia muncii, legislaţia muncii şi relaţiile industriale, condiţiile de muncă, dezvoltarea managementului, securitatea socială, statistica muncii, igiena şi securitatea în muncă. Instrumentele la îndemâna organizaţiei sunt norme ale muncii, care acoperă toate problemele legate de muncă, fiind elaborate şi încorporate într-o serie de convenţii şi Recomandări internaţionale.

La 9-10 aprilie 2024, OIM organizează Vision Zero Fund Forum 2024, la Geneva. Evenimentul are loc pe fondul evoluţiilor globale, inclusiv recunoaşterea securităţii şi sănătăţii în muncă ca principiu fundamental şi drept la locul de muncă, schimbările dinamice în lumea muncii şi în lanţurile de aprovizionare şi necesitatea urgentă de a aborda impactul schimbărilor climatice asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor. Forumul va oferi un spaţiu pentru a modela colectiv viitorul Securităţii şi sănătăţii în muncă în lanţurile de aprovizionare, potrivit https://vzf.ilo.org/. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: International Labour Organization/Facebook