Scriitoare (memorialistă şi publicistă), feministă, Dora D'Istria - pseudonimul literar al Elenei Ghica - s-a născut la 3 februarie 1828, la Bucureşti, potrivit "Dicţionarului general al literaturii române", apărut sub egida Academiei Române (Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2004) şi "Dicţionarului personalităţilor feminine din România" (Bucureşti, Meronia, 2009).

Fiica banului Mihalache Ghica şi nepoata domnilor Grigore Dimitrie Ghica şi Alexandru Ghica, Elena Ghica a moştenit înclinaţia spre cultură de la părinţii săi. Banul Mihalache Ghica, preocupat de probleme de istorie şi arheologie, îşi transformase palatul într-un adevărat muzeu, iar mama sa, Catinca Ghica, a fost prima româncă traducătoare a unei cărţi din limba franceză, dedicată educaţiei copiilor, conform http://www.management.ase.ro/reveconomia/2004-2/21.pdf.

A primit o educaţie aleasă. Până în 1842, s-a aflat în Ţara Românească, unde a învăţat carte cu grecul Papadopolo, care a devenit, mai târziu, profesor la Universitatea din Atena. Considerată de profesorul ei particular un copil minune, a învăţat, până la vârsta de zece ani, nouă limbi străine, pictura şi pianul. Pe când avea doar 14 ani, a tradus, din greacă în limba germană, "Iliada" lui Homer. În perioada 1842-1849, a locuit cu familia în străinătate, la Viena, Dresda, Veneţia şi Berlin.

A revenit pentru scurt timp în ţară, în 1846, apoi, după căsătoria (1849) cu un principe rus, avea să stea mai bine de cinci ani în Rusia. După despărţirea de soţ, a ajuns în Elveţia, pentru ca în final să se stabilească în Italia, unde a locuit la Torino, Riviera di Ponente, Genova, Pegli, Florenţa (din 1872). Însă, "îndepărtată de soartă, din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviţei, n-am încetat niciodată să aparţin ţării natale al cărei destin este obiectul meditaţiilor mele neîncetate", afirma ea ("Dicţionarul personalităţilor feminine din România").

Deşi a manifestat, de mică, înclinaţii spre muzică şi pictură, domeniul care a consacrat-o a fost scrisul, dând strălucire pseudonimului Dora d'Istria.

A colaborat la "International Review" (New York), "Nuova Antologia", "Omiros" (Smirna), "Pandora" (Atena), "Revue des deux mondes" (Paris), "Revue politique et litteraire", "Revue suisse" ş.a.

Opera sa a fost variată, cuprinzând articole pe teme de politică socială, economie politică, religie, feminism, poezie populară sau pagini de istorie, etnografie, etnologie şi folclorul popoarelor din Balcani, publicate în limbile franceză, italiană, greacă, rusă, germană şi engleză.

Dora d'Istria face parte dintre scriitorii care au militat, în presa străină, pentru recunoaşterea drepturilor românilor. "Numeroase pagini despre Ţările Române din 'Les Femmes en Orient' (I-II, 1859-1860), considerată 'una dintre cărţile cele mai mult citite şi mai renumite în cercurile literare din Franţa' (Frederika Bremer) au, dincolo de preocupările feministe, o importanţă mai largă, în primul rând prin polemica angajată cu opiniile deformante privitoare la români" ("Dicţionarul general al literaturii române").

A fost preocupată să cunoască lumea satelor şi a oraşelor, inclusiv a capitalei ţării, Bucureşti. A scris pagini vibrante despre cântecele şi obiceiurile românilor, fiind atrasă, deopotrivă, şi de etno-psihologia popoarelor din sud-estul Europei. În studiul "La Nationalite roumaine d'apres les chants populaires" ("Revue des deux mondes", 1859), Dora d'Istria comentează cele două volume de cântece bătrâneşti publicate de V. Alecsandri la Iaşi (1852-1853) şi apărute în traducere franceză, la Paris, în 1855.

A întocmit o serie de portrete ale unor voievozi români, ca Radu Negru, Ioan I Basarab, Mircea cel Bătrân, Ioan Corvin de Hunedoara, Ştefan cel Mare, i-a evocat în lucrările sale pe Horea şi pe Avram Iancu. Scrierile sale despre istoria românilor se bazează pe o bogată bibliografie, românească şi străină, citându-i, spre exemplu, pe Gh. Şincai, Petru Maior, A.T. Laurian, M. Kogălniceanu, C. Bolliac ş.a.

A militat constant pentru drepturile femeii. Cunoscuta sa lucrare "Despre femei de o femeie" (1869) susţine egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi, prin prezentarea situaţiei materiale şi sociale a femeilor din ţările romanice şi germanice. Cu aceeaşi tematică, tratatul "Les femmes en Orient", apărut în 1859, familiarizează cititorul occidental cu lumea femeilor din Orient, o zonă foarte puţin cunoscută la acea vreme, arată https://www.icr.ro/.

Dintre scrierile sale mai menţionăm: "La Vie monastique dans l'Eglise orientale" (Paris-Geneva, 1855), "La Suisse Francaise", I-IV (Paris, 1860), "Au Bord des lacs helvetiques" (Geneva, 1861), "Excursions en Roumelie et en Moree", I-II (Zurich, 1863), "Gli albanesi in Rumania" (Florenţa, 1873), "Operile doamnei Dora d'Istria", I-II (tr. Gregorie G. Peretz, Bucureşti, 1876), "La Poesie des Ottomans" (Paris, 1877), "Gli eroi della Rumania" (pref. Paolo Mantegazza) (Florenţa, 1887).

A fost membră a multor academii, societăţi savante, institute, asociaţii din Grecia, Italia, Turcia, Franţa, Austria sau Argentina.

Dora D'Istria a călătorit foarte mult şi a avut o viaţă aventuroasă, conform https://www.icr.ro/. Practica tirul şi călăria şi mânuia cu îndemânare armele. De asemenea, a escaladat vârful Moench din Alpii elveţieni, unde a înfipt tricolorul pe care era brodat numele României, devenind astfel prima femeie din istorie care a reuşit această performanţă, pe care a descris-o în lucrarea "La Suisse allemande et l'ascension de Moench", publicată la Paris şi Geneva, în 1856.

Principesa Elena Ghica (Dora d'Istria) a murit la 17 noiembrie 1888, în Italia, la Florenţa. Prin testament, averea a fost lăsată Primăriei din Bucureşti, pentru administrarea spitalului Pantelimon, ctitoria familiei sale, iar tablourile, corespondenţa, cărţile rare, pinacotecii şi bibliotecii municipale din Florenţa. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.historia.ro