Marian Neacşu, propus viceprim-ministru (fişă biografică)
Lista cu miniştrii Cabinetului PNL-PSD şi programul de guvernare pentru care premierul desemnat Marcel Ciolacu cere votul de încredere al Legislativului au fost depuse, la 13 iunie 2023, la Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Marian Neacşu a fost propus viceprim-ministru.
Marian Neacşu s-a născut la 27 mai 1964. A absolvit Liceul de Teoretic din Topoloveni, Argeş (1982), apoi Facultatea de Studii Economice a Universităţii din Craiova, fiind licenţiat în economie (1987). Este expert contabil, membru în Corpul Experţilor Contabili (2002), membru al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România şi deţine un master în domeniul "Studii de Securitate şi Apărare", obţinut la Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" (2013), potrivit www.cdep.ro.
A fost economist la IAS Slobozia (1987-1988), director al S.C. CERES S.A. Slobozia (1990-1993) şi al S.C. MORARITUL S.A. (1997-2004), EUROPRO INVEST SRL (2006-2008), S.C. ESSTRELLA SRL (2004-2008).
În administraţia locală, a deţinut funcţii în Consiliul Judeţean Ialomiţa: preşedinte al Comisiei Agricultură-Servicii (1992-1996), preşedinte al Comisiei Buget-Finanţe (1996-2000), consilier (1992-2008), secretar (2000-2004) şi apoi membru (2004-2008) al Comisiei Buget-Finanţe. De asemenea, a fost consilier în Consiliul municipal Slobozia (2008).
A fost: vicepreşedinte al filialei Ialomiţa a Partidului Democrat Agrar din România-PDAR (1991-2001), prim-vicepreşedinte PDSR Ialomiţa (1998-2001), membru în Biroul Permanent PSD Ialomiţa (2005-2008), preşedinte al PSD Ialomiţa şi secretar general al PSD (oct. 2015 - nov. 2018).
În Parlamentul României, a fost ales deputat de Ialomiţa pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat - Partidul Conservator (2008), reales (2012) pe listele PSD, fiind: vicelider (apr. 2010 - sept. 2012), apoi lider (mai 2012 - febr. 2016) al Grupului parlamentar al PSD; vicepreşedinte al Comisiei pentru politică economică (sept.2014 - dec. 2016), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (oct. 2014 - febr. 2015), chestor (febr. - dec. 2016).
În 2017, a fost numit în funcţia de consilier onorific pentru relaţia cu Parlamentul al premierului Sorin Grindeanu. În martie 2018, a fost ales secretar general al PSD, în cadrul Congresului extraordinar al formaţiunii. În februarie 2019, a părăsit PSD şi a fost numit, de Victor Ponta, coordonator al campaniei electorale a Pro România pentru alegerile europarlamentare. Revine în PSD, iar la 10 martie 2018, în cadrul unui nou congres al formaţiunii, a obţinut funcţia de secretar general.
În iunie 2020, Parlamentul a aprobat numirea lui Marian Neacşu ca membru în Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
În decembrie 2021, Marian Neacşu a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, înlocuindu-l pe Tiberiu Horaţiu Gorun, eliberat, la cerere. Tot atunci a demisionat din funcţia de membru al Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Andreea Onogea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 august - Ziua internațională a tineretului (ONU)
Ziua internațională a tineretului este marcată în fiecare an la 12 august, aducând problemele tineretului în atenția comunității internaționale și celebrând potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi, potrivit https://www.un.org. Propunerea marcării unei astf
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 august
Ortodoxe Sf. Mc. Fotie și Anichit Greco-catolice Sf. m. Fotie și Anicet Romano-catolice Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug. Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 august.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 august
Este a 224-a zi a anului 2026. Au mai rămas 141 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 26 m. Luna răsare la 05 h 30 și apune la 20 h 24 m. Lună nouă la 20 h 37 m. Eclipsă de Soare vizibilă în România doar ca eclipsă parțială și numai în regiunile d
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman
Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de
11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)
'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august
Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august
Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 august
Este a 222-a zi a anului 2026. Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. Luna răsare la 02 h 26 și apune la 19 h 16 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou
Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor
9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)
La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august
Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august
Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













