Izbucnirea războiului civil irlandez şi-a avut izvorul în reacţiile generate de semnarea, la 6 decembrie 1921, a Tratatului Anglo-Irlandez. Grupuri de irlandezi au apreciat diferit semnarea tratatului, care fusese rezultatul agitaţiei politice declanşate şi a războiului de gherilă la care a participat mişcarea republicană irlandeză, organizată în gruparea politică Sinn Fein şi Armata Republicană Irlandeză în perioada 1918-1921, potrivit istoricului John Dorney în lucrarea sa ''The Civil War in Dublin'', citată la https://www.theirishstory.com/.

În 1918, gruparea politică Sinn Fein a câştigat alegerile generale pe un program bazat pe retragerea din parlamentul britanic, declararea Republicii Irlandeze şi separarea de Imperiul Britanic, respingând anterior ofertele politice privind ''Home Rule Act'' şi autoguvernarea limitată pentru Irlanda. În următorii trei ani, dar cu precădere de la jumătatea anului 1920 şi până în vara anului 1921, atât insurgenţa Armatei Republicane Irlandeze cât şi represiunea britanică, în cadrul Războiului de Independenţă, au dus la uciderea a circa 2.000 de oameni în Irlanda, conform portalului specializat https://www.theirishstory.com/.

Tratatul din decembrie 1921 prevedea organizarea administrativă în 26 de ţinuturi a Statului Liber Irlandez, care se bucura de un statut în cadrul Commonwealth-ului Britanic, şi Irlanda de Nord, care îşi păstra apartenenţa la Regatul Unit. Pentru unii dintre republicanii irlandezi tratatul era apreciat drept un pas în spate, alţii însă erau de acord cu adoptarea sa. După dezbateri aprinse a fost aprobat de parlamentul republican sau Dail, cunoscut pe plan local, în ianuarie 1922. În semn de protest, preşedintele republicii Eamon de Valera şi doi dintre miniştrii săi şi-au dat demisia. Refuzând să ia parte la negocierile privind tratatul, de Valera a promovat acţiuni de revizuire a tratatului astfel încât Irlanda să aibă o asociere externă cu Commonwealth-ul Britanic. Semnatarii tratatului, având în frunte pe Michael Collins şi Arthur Griffith, au format guvernul provizoriu de supraveghere a transferului de putere de la guvernarea britanică la noul stat irlandez.

Însă, ceea ce avea să declanşeze scânteia războiului civil au fost tocmai diferenţele apărute între cei din conducerea Armatei Republicane Irlandeze. Din februarie 1922, Collins a început să formeze o nouă armată naţională din unităţi ale IRA care erau favorabile tratatului. Convocarea unei convenţii în martie 1922 de către IRA a concluzionat, în majoritate, respingerea dreptului Dail de dizolvare a republicii, potrivit sursei menţionate. În aprilie 1922, un grup de membri ai IRA care se opuneau prevederilor Tratatului, conduşi de Rory O'Connor, au ocupat sediul instituţiilor de justiţie din Dublin, sfidând guvernul provizoriu şi prevederile Tratatului. Michael Collins a ajuns la o înţelegere cu Eamon de Valera de reunificare a Sinn Fein şi a unei iniţiative similare din IRA care se opunea tratatului. În iunie 1922 au fost organizate primele alegeri libere din Statul Liber Irlanda. Chiar înaintea desfăşurării alegerilor, pactul dintre forţele favorabile şi opozante Tratatului s-a dizolvat ca urmare a includerii monarhiei britanice în constituţia Statului Liber Irlanda.

Asasinarea generalului britanic în rezervă Henry Wilson, fost consilier militar în Irlanda de Nord, în chiar capitala britanică, de doi presupuşi membri IRA care se opuneau tratatului şi care au fost identificaţi şi condamnaţi prin spânzurare ulterior, a reprezentat mobilul pentru forţele pro - tratat să deschidă focul la 28 iunie 1922, folosind artilerie britanică, asupra sediului Four Courts, unde se aflau membrii grupării care se opuneau tratatului sub conducerea lui Rory O'Connor. Asediul a durat undeva la circa 24 de ore, fiind folosite elemente de artilerie din logistica armatei britanice, care se implica astfel în conflict prin furnizarea de armament. Conflictul, însă, s-a extins într-unul de gherilă, rând pe rând unităţile din cadrul IRA au început să se coaguleze în jurul uneia dintre tabere. Michael Collins a fost ucis într-o ambuscadă în august 1922, iar anterior, după un atac de cord, decedase şi Arthur Griffith, fondatorul Sinn Fein. Morţile acestora au atras, într-o spirală a violenţei, execuţii ale unor câtorva zeci de membri luaţi prizonieri ai IRA, printre care şi Rory O'Connor, chiar la ordinul lui Kevon O'Higgins, acesta din urmă îl avusese cavaler de onoare la nunta sa pe O'Connor. În replică, facţiunea IRA opozantă tratatului a trecut la execuţii ale unor persoane marcante din rândul apropiaţilor adversarilor lor. Violenţele au continuat, sub forma unui război de gherilă, iar la 26 martie 1923 cu prilejul unei întâlniri a unei facţiuni a IRA s-a decis continuarea războiului.
 

Uciderea unui comandant marcant al IRA, în aprilie 1923, Liam Lynch, şi arestarea altor doi a determinat preluarea conducerii IRA de către Frank Aiken. Acesta a cerut, la 24 mai, încetarea ostilităţilor prin ''depunerea armelor şi întoarcerea combatanţilor la casele lor'', indică https://www.theirishstory.com/.

La 24 mai 1923 se încheia, astfel, războiul civil irlandez, fără să fie negociată nici predarea inamicului şi în termeni concreţi nici încheierea sub forma unui acord a conflictului. Ulterior mii de opozanţi ai tratatului au fost arestaţi. Din detenţie s-a încercat declanşarea unei rebeliuni, dar fără succes. În 1931 şi apoi în 1936, Armata Republicană Irlandeză avea să fie declarată ilegală, indică portalul www.britannica.com. Conflictul civil irlandez a lăsat forţele politice irlandeze naţionaliste puternic polarizate. În anul 1927 forţele politice care se opuneau tratatului au intrat în jocul politic, fiind vorba despre Fianna Fail, şi în anul 1932 au ajuns în mod paşnic la putere. O lungă perioadă de timp, războiul civil irlandez nu a constituit subiect de dezbateri publice şi a fost foarte puţin studiat până în urmă cu câţiva ani, indică portalul https://www.theirishstory.com/. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: theirishstory.com