Ortodoxe
Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena
Duminica a 6-a după Paşti

Greco-catolice
Duminica a 6-a a Paştilor. Sf. Împăraţi Constantin şi Elena

Romano-catolice
Duminica a 7-a a Paştelui
Ss. Cristofor Magallanes, pr. şi îns., m.; Elena, mama împ. Constantin; Eugen de Mazenod, ep.


Biserica îi sărbătoreşte pe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, în ziua de 21 mai.

Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în cetatea Naissus (astăzi, Niş, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanţiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai târziu la conducerea imperiului cu titlul de "Cezar", iar cu un an înaintea morţii sale a preluat titlul de "August". După moartea lui Constanţiu Chlor, în anul 306, armata l-a proclamat drept August pe Constantin (306-337).

Confruntarea pe care Constantin cel Mare a avut-o în octombrie 312, cu fiul fostului împărat Maximian, Maxenţiu, care stăpânea Roma, la Pons Milvius (Podul Vulturului) a marcat convertirea sa la creştinism. În acest loc, împăratul Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripţia: "Întru aceasta vei birui".

Împăratul cât şi oamenii săi, comandanţi şi soldaţi care văzuseră minunea, au fost destul de tulburaţi şi înfricoşaţi. Noaptea însă, în timpul somnului, Sfântului Împărat Constantin cel Mare i s-a arătat Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor, spre a-i servi drept semn protector în lupte.

Bătălia de-a doua zi a fost câştigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma, iar Maxenţiu s-a înecat în apele Tibrului.

Un an mai târziu (313), Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaştere oficială a creştinismului, prin care se punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor şi se garanta libertatea credinţei şi a cultului.

Din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziţie pe care şi-a menţinut-o până la sfârşitul vieţii (337).

În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului. La Ierusalim şi în alte locuri din Palestina, la Antiohia, Tyr, Nicomidia, la Roma şi în alte oraşe, s-au ridicat biserici impunătoare.

În acord cu credinţa sa, Constantin cel Mare a început să înlăture din legile penale dispoziţii şi pedepse contrare spiritului creştin: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). De asemenea, s-a îmbunătăţit tratamentul în închisori, s-a uşurat situaţia sclavilor, recunoscându-se şi episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i proclama liberi, în biserică, în faţa credincioşilor. S-au luat măsuri de protecţie şi de ajutor pentru săraci, orfani, văduve şi bolnavi. S-au adus restricţii luptelor de gladiatori. S-a modificat în spirit creştin legislaţia referitoare la căsătorie, la celibatari, la părinţii fără copii, s-a îngreunat divorţul, s-au pedepsit adulterul şi siluirea, s-a interzis aruncarea copiilor şi s-a îngrădit vinderea lor prin ajutoare date părinţilor săraci.

În 321, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a generalizat, ca zi de repaus în Imperiu, Duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor.

Împăratul Constantin cel Mare, înţelegând tirania care domnea înaintea lui în Imperiul Roman, spunea: "Dumnezeu a avut bunătatea de a se servi de mine pentru împlinirea planurilor Sale. El m-a scos printr-un act al înţelepciunii Sale şi al puterii Sale nesfârşite, din ţărmurile oceanului britanic şi din extremitatea ţărilor unde soarele apune şi mi-a dat putere de a risipi revărsarea nenorocirii ce acoperea faţa pământului, pentru a atrage pe oameni la păzirea legii şi pentru a creşte credinţa şi religia creştină". ("Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", 1996)

Constantin cel Mare s-a hotărât să părăsească definitiv Roma şi să ridice un alt oraş de reşedinţă. Acesta a fost Bizanţul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol - oraşul lui Constantin, inaugurat la 11 mai 330.

Sfântul împărat Constantin a fost botezat în Nicomidia de episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia şi de alţi clerici în luna mai 337, cu puţin timp înainte de a muri. Întârzierea botezului era obişnuită în acea vreme. A murit la scurt timp după botez, la 22 mai, în Duminica Rusaliilor şi a fost îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Mama sa, Sfânta Elena, a fost ataşată mult de valorile religiei creştine. Prin râvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost descoperit locul Golgotei şi s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Sfânta împărăteasă Elena a ridicat lăcaşuri de închinare pentru creştini atât la Ierusalim, cât şi la alte locuri sfinte. Mai întâi însă a dorit să se zidească, la Ierusalim, Biserica Învierii, construită deasupra Sfântului Mormânt.

Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi "întocmai cu apostolii". (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Istoria Bisericească Universală" vol. I (1-1054), Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987; "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996) AGERPRES/(Documentare-Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)