REVOLUŢIA DE LA 1848-1849: Programul "Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei" al revoluţionarilor moldoveni (12 mai)
La 12/24 mai 1848, revoluţionarii moldoveni emigraţi şi refugiaţi în Transilvania au elaborat, la Braşov, programul-legământ "Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei", potrivit volumului "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
După evenimentele din martie 1848 din Moldova, o parte dintre revoluţionari de aici au reuşit să treacă munţii, ajungând unii în Banat, la Lugoj, iar alţii în Bucovina, unde se constituise deja o organizaţie care ţinea legătura cu opoziţia de la Iaşi. În decursul lunii aprilie, Transilvania a constituit centrul spre care s-au îndreptau cei mai de seamă fruntaşi politici din Moldova, obligaţi să ia calea pribegiei, scrie istoricul Apostol Stan, în volumul ''Revoluţia română de la 1848'' (Ed. Politică, Bucureşti, 1987). Stabiliţi un timp la Braşov, revoluţionarii moldoveni au folosit ocazia pentru aprofundarea legăturilor cu Transilvania. Pribegii îşi îndreptau privirile spre George Bariţiu, unii dintre ei fiindu-i colaboratori la foile periodice.
''Puşi sub urmărire de către poliţia lui Mihail Sturdza, domnul prea devotat Rusiei şi Turciei, şi siliţi să părăsească Moldova, o bună parte din revoluţionari aveau să se regăsească în curând la Braşov, unde timp de câteva săptămâni urmau să trăiască în ambianţa patriotică a redacţiei publicaţiilor lui Bariţiu, şi totodată a Casinei române de aici. Tovarăşii lor de discuţii au fost George Bariţiu, Andrei Mureşianu, Iacob Mureşianu, protopopul Ioan Popasu, avocatul Ioan Bran Lemeny (...)'', arată şi istoricul Vasile Netea în lucrarea sa ''Conştiinţa originii comune şi a unităţii naţionale în istoria poporului român'' (Ed. Albatros, 1980).
Relaţia directă a revoluţionarilor moldoveni cu George Bariţiu, ca şi discuţiile avute cu acesta, vor strânge şi mai mult legăturile dintre exponenţii românilor de pe cele două versante ale Carpaţilor. Climatul şi subiectele discuţiilor de aici au fost evocate mai târziu şi de către George Bariţiu, care a ţinut să releve îndeosebi perfecta identitate de vederi între moldoveni şi transilvăneni, mai menţionează istoricul Vasile Netea.
Unii dintre revoluţionarii moldoveni, dornici să mergă la adunarea de la Blaj (3-5 mai 1848), s-au deplasat de la Braşov spre Sibiu, unde au stabilit, la finele lunii aprilie, o serie de contacte, între alţii cu Simion Bărnuţiu sau Andrei Şaguna. La adunarea de la Blaj au participat, alături de revoluţionari transilvăneni şi de câţiva revoluţionari munteni, şi câţiva revoluţionari moldoveni în frunte cu Alexandru Ioan Cuza. Între aceştia s-au aflat Alecu Russo, George Sion, Costache Negri, Lascăr Rosetti, Nicolae Ionescu. "Revoluţionarii moldoveni, scăpaţi de represiunea lui Mihail Sturdza şi ajunşi dincolo de Carpaţi, au rămas profund impresionaţi de Adunarea de la Blaj", se aminteşte în ampla lucrare "Istoria românilor", apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
După participarea la adunarea de la Blaj, revoluţionarii moldoveni au plecat de la Blaj spre Braşov, unde, între timp, sosiseră şi alţi pribegi. Astfel, la începutul lunii mai se aflau la Braşov aproximativ 20 de fruntaşi ai românilor din Moldova. Aceştia, în urma a numeroase discuţii, au decis să acţioneze pentru o nouă mişcare în Moldova, destinată să răstoarne guvernul, arată istoricul Apostol Stan în volumul ''Revoluţia română de la 1848''. Revoluţionarii moldoveni au continuat discuţiile pentru a elabora un program politic pe baza căruia să-şi continue activitatea revoluţionară începută.
Astfel, la 12/24 mai 1848, a fost elaborat la Braşov programul intitulat ''Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei'', care a fost semnat de 14 revoluţionari, între care Costache Negri, Vasile Alecsandri, Iancu Alecsandri, Alecu Russo, George Sion, Grigore Balş, George Cantacuzino, Petrache Cazimir, Nicolae Ionescu, Lascăr Rosetti ş.a.
Programul ''Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei'' avea şase puncte şi cuprindea prevederi mai radicale, precum completa abolire a privilegiilor boiereşti (printre altele, desfiinţarea boierescului şi împroprietărirea ţăranilor fără răscumpărare). Ultimul din cele şase puncte prevedea unirea Moldovei şi Ţării Româneşti "într-un singur stat neatârnat românesc". În programul-legământ, se angajau să lupte pentru "întemeierea instituţiilor ţării pe principiile de libertate, de egalitate şi frăţietate, dezvoltate în toată întinderea lor", pentru desfiinţarea iobăgiei şi împroprietărirea ţăranilor, fără despăgubire, pentru desfiinţarea beilicurilor etc., se menţionează în lucrarea "Istoria românilor" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Textul programului nu a fost dat publicităţii atunci. După cum arată istoricul Cornelia Bodea în volumul ''Lupta românilor pentru unitatea naţională. 1834-1849'' (Editura Academiei Române, Bucureşti, 1967), textul programului de la 12/24 mai a fost publicat prima oară chiar de către unul dintre semnatarii actului, Nicolae Ionescu, la 10 mai 1859, în primul număr al ziarului ''Tribuna Română'' de la Iaşi.
În iunie 1848, muntenii au adresat un memoriu Porţii otomane în care îşi exprimau dorinţa firească a românilor "de a se reuni într-un singur stat". ("Istoria României în date", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Bustul revoluţionarului Costache Negri din cadrul Monumentului Gloria de pe Campia Libertatii, 24 iulie 2009.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 17 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. 11 miniștri sunt propuși de PSD și 6 miniștri sunt independenți: * Prim-ministru - Luca Niculescu;
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform













