O PERSONALITATE PE ZI: Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară
Mina Minovici, medic legist, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară şi întemeietorul Institutului Medico-Legal din Bucureşti, s-a născut la Brăila, la 30 aprilie 1858.
A urmat cursurile şcolii primare şi cursul inferior al gimnaziului în oraşul natal. S-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie, înfiinţată de Carol Davila în 1855. Aici a urmat trei ani de practică farmaceutică, ca bursier intern, apoi un stagiu de doi ani de practică la farmacia Petuzalis din Brăila.
A obţinut, în anul 1878, certificatul de asistent în Farmacie, care îi dădea dreptul să urmeze cursurile academice de doi ani, pentru a obţine licenţa în Farmacie. Fiind încă student, în 1879, a devenit preparator al cursului de chimie, iar în iunie, acelaşi an, a obţinut, în urma unui concurs, postul de farmacist extern al Eforiei Spitalelor Civile. Dând dovadă de o mare tenacitate, s-a înscris şi la Facultatea de Medicină, pe care a terminat-o, după o perioadă de muncă asiduă, în 1885.
Beneficiind de o bursă de studii la recomandarea lui Carol Davila, în 1885 a plecat la Paris pentru a obţine doctoratul în medicină, sub îndrumarea renumitului profesor Paul Brouardel, potrivit inml-mm.ro. În pofida greutăţilor materiale cu care se confrunta, a refuzat, în 1887, oferta lui Paul Brouardel, de a cere naturalizarea franceză pentru a urma o carieră universitară la Paris. La 7 iunie 1888, Mina Minovici şi-a susţinut teza de doctorat în medicină cu lucrarea "Étude medico-legale sur la mort subite a la suite de coups sur l'abdomen et le larynx" ("Studiu medico-legal despre moartea subită în urma loviturilor primite în abdomen şi în laringe"). În acelaşi an, a fost ales membru al Societăţii de medicină legală din Franţa.
S-a întors în ţară în 1888, activând ca medic la Galaţi. Doi ani mai târziu, a devenit medicul legist şef al Capitalei, arată inml-mm.ro.
La data de 20 decembrie 1892, Mina Minovici a inaugurat Morga Oraşului Bucureşti, instituţie înfiinţată din iniţiativa sa, dedicată exercitării medicinei legale. La această realizare au contribuit ministrul Justiţiei, Alexandru Marghiloman, şi primarul Bucureştiului, Pake Protopopescu. A fost primul institut de medicină legală din România, Mina Minovici fiind primul său director, funcţie deţinută timp de 40 de ani. Din 1898, instituţia s-a numit Institutul Medico-Legal, primul cu acest titlu din lume. La acel moment, institutul deţinea cea mai performantă tehnologie de laborator din Europa, cu precădere în domeniul toxicologic, conform www.legmed.ro.
Din 1887, Mina Minovici a predat medicina legală la Facultatea de Medicină din Bucureşti, iniţial ca suplinitor, apoi, din 1899, ca profesor definitiv. Începând cu 1894, a fost şi profesor titular de medicină legală la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti.
În cursul de medicină legală, profesorul Minovici nota: "Medicul legist nu trebue să aibă decât un singur guid: adevărul şi sciinţa, şi un singur judecător, consciinţa sa, al cărui răspuns secret să-l poată asculta totdauna în orele de linişte fără închietudine şi fără turburare", arată inml-mm.ro.
În 1904, la propunerea lui Mina Minovici, a luat fiinţă Comisia medico-legală, care funcţiona pe lângă ministerul Sănătăţii şi avea, printre alte atribuţii, verificarea şi aprobarea actelor medico-legale şi chimico-legale la solicitarea autorităţilor competente.
La 15 iunie 1919, a fost ales decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
A rămas faimos pentru studiile aprofundate despre alcaloizii cadaverici, putrefacţie, simularea bolilor mintale şi antropologie medico-legală.
Printre lucrările sale se numără: "Etude médico-légale sur les alcaloides cadavériques" (1888), "De l'influence des ptomaines dans la recherche toxicologique des alcaloides végétaux" (1891), "Quelques considérations médico-légales sur les maladies mentales simulées" (1899), "Putrefacţia din punct de vedere medico-legal şi igienic" (1899), "Sur la criminalité féminine en Roumanie", în "Arhives d'anthropolgie criminelle" (1907), "Tratat complet de medicină legală" (1928-1930) (2 volume) ş.a.
În anul 1930, Institutul Medico-Legal din Bucureşti a fost redenumit Institutul Medico-Legal prof. dr. Mina Minovici, prin decret de stat, notează inml-mm.ro.

Institutul Medico-Legal prof. dr. Mina Minovici, Bucureşti, 15 iulie 2010.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Savantul Mina Minovici s-a stins din viaţă, la 25 aprilie 1933, la Bucureşti, fiind depus la capela Institutului Medico-Legal şi apoi înmormântat la cimitirul Bellu, conform dorinţei sale testamentare. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Biblioteca Judeteană Gh. Asachi Iasi/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)












