Ideea convocării unei adunări generale a românilor la Blaj a pornit de la reuniunile tinerilor români din Târgu Mureş, avându-i ca lideri pe Avram Iancu şi Al. Papiu-Ilarian, cărora li s-a alăturat şi August Treboniu Laurian. În lipsa unui organ politic reprezentativ şi a altor mijloace de difuzare pentru români, o astfel de adunare reprezenta singura modalitate de a elabora şi transmite programul de acţiune al românilor, de a solidariza naţiunea română în jurul acestuia, arată volumul ''Revoluţia română din 1848'' (Ed. Politică, Bucureşti, 1969).

Românii s-au alăturat entuziaşti revendicărilor social-politice ale revoluţionarilor maghiari privind desfiinţarea privilegiilor feudale, instaurarea egalităţii şi a libertăţilor publice şi, mai ales, desfiinţarea iobăgiei, dar ei nu au putut accepta proclamarea ''uniunii'' forţate cu Ungaria a Transilvaniei, în care ei reprezentau marea majoritate a populaţiei. Sub autoritatea liderului de necontestat al acestei generaţii, Simion Bărnuţiu, era nevoie să se elaboreze un document cu caracter politic, alternativă la programul din 3/15 martie, reacţie firească faţă de intenţiile revoluţionarilor maghiari de anexare a Principatului.

Tinerii avocaţi români care îşi făceau practica la tribunalul din Târgu Mureş, în urma dezbaterilor care au avut loc între 10/22-12/24 martie, într-o petiţie adresată Guberniului, în fruntea căruia se afla aristocratul moderat Teleki Jozsef, şi-au manifestat adeziunea la ideile generale ale Revoluţiei. Aflându-se, însă, în contradicţie cu colegii lor maghiari, avocaţii români Avram Iancu şi Al. Papiu-Ilarian, în special, au stăruit ca, pe primul plan al cererilor lor să fie situată desfiinţarea iobăgiei şi nu uniunea Transilvaniei la Ungaria. O altă întrunire convocată din iniţiativa lui Aron Pumnul, la care au participat profesori, teologi şi elevi din clasele superioare, a avut loc la Blaj, la 13/25 martie. Linia petiţionară promovată între alţii de Timotei Cipariu a fost respinsă, majoritatea participanţilor pronunţându-se în favoarea unei atitudini ferme, revoluţionare, la nevoie.

La 15/27-16/28 martie, un grup de intelectuali români, printre care Ioan Buteanu, Florian Micaş, Al. Papiu-Ilarian, a redactat un proiect de petiţie, accentul fiind pus pe drepturile politice şi civile, pe accesul românilor la conducerea municipalităţilor, pe folosirea limbii române în administraţie, în şcoală şi în biserică, în localităţile cu majoritate românească. Un alt punct important a fost cel cu privire la convocarea unor adunări generale cu caracter local, în care să fie discutat programul politic al românilor. Deşi paşnice în forma lor de manifestare, aceste adunări, precum şi campania de semnături iniţiată cu prilejul acestora, prin care românii au fost mobilizaţi, au provocat riposta autorităţilor, sporind starea de tensiune.

Un alt manifest, care a circulat în Transilvania, purta amprenta gândirii lui George Bariţiu şi a intelectualilor braşoveni. Manifestul cuprindea 12 puncte, constituindu-se într-o replică românească a programului ungar de reforme democratice. Pe lângă revendicările cu caracter general democratic, cum ar fi: libertatea presei şi a cuvântului, gardă naţională, bancă naţională, responsabilitate ministerială, Bariţiu punea în discuţie o serie de revendicări specific româneşti. El cerea astfel ca alegerea deputaţilor pentru Dietă să reprezinte voinţa întregului popor, ''nu numai a aristocraţiei şi a saşilor'', egalitatea politică şi religioasă în faţa legii, încetarea ''raporturilor de iobăgie'', prin răscumpărarea lor de către stat, potrivit lucrării ''Istoria românilor - Constituirea României moderne (1821-1878)'' (vol. II, tom I, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Bariţiu, îngrijorat de constituirea gărzilor maghiare şi săseşti, a cerut o reformă în domeniul militar. El a propus ca grănicerii să fie scutiţi de obligaţii, iar regimentele să devină gărzi naţionale, sugerând separarea husarilor români de cei secui şi numirea de ofiţeri români în regimente. O importantă acţiune condusă de avocatul Bran, în cursul căreia s-a subliniat cerinţa românilor privind prezenţa lor în organele de conducere locale, s-a desfăşurat la Braşov, la 30 martie/11 aprilie 1848. De acord cu respingerea de către români a uniunii Transilvaniei la Ungaria, patriciatul săsesc manifesta rezerve faţă de cerinţele sociale, politice şi civile ale românilor.

Adunarea convocată la Blaj nu primise aprobarea autorităţilor, care au adoptat măsuri severe de intimidare a locuitorilor satelor, guvernatorul Teleki fiind, totodată, preocupat de o posibilă participare a românilor de peste munţi. Astfel, la cererea acestuia, comandantul militar de la Sibiu a deplasat în jurul Blajului unităţi militare suplimentare. Însă, răspunsul românilor a fost pe măsură: ''de ne-or frige, de ne-or fierbe, de-am şti că ne-om potopi cu toţii acolo, afirmau de pildă ţăranii din satul Bâia, tot om merge pe ziua pusă la Blaj, cu satul'', potrivit lucrării ''Istoria românilor - Constituirea României moderne (1821-1878)'' (vol. II, tom I, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Temerile guvernatorului erau întărite de prezenţa şi activitatea desfăşurată de moldovenii trecuţi în Transilvania, după evenimentele din martie 1848, şi de atenţia cu care erau urmărite evenimentele ardelene în Moldova şi Ţara Românească. Treboniu Laurian, în scrisorile sale adresate lui Nicolae Bălcescu şi George Bariţiu, schiţa un adevărat program politic pentru românii din Transilvania, pronunţându-se pentru independenţa naţiunii române. În scrisoarea lui Ion Axente Sever (aflat la Bucureşti) către Simion Bărnuţiu, din 6/18 aprilie 1848, era propus, în schimb, un plan de ridicare la luptă armată. De asemenea, în Ţara Românească ştirile cu privire la evenimentele din Transilvania erau la zi, fiind inserate şi comentate în foile lui Ion Heliade Rădulescu. Datorită împrejurărilor amintite mai sus, nu a fost posibilă participarea masivă a fruntaşilor români. Însuşi Aron Pumnul, autorul manifestului de convocare, a lipsit.

Mişcările ţărăneşti din Transilvania şi din Banat, din primăvara anului 1848, au avut, în general, un caracter social moderat, găsindu-şi expresia mai ales în refuzul de a presta muncile gratuite impuse de menţinerea condiţiei de iobagi a ţăranilor. În acest context, ţăranii români au sprijinit ideea convocării adunării generale de la Blaj, având încrederea că aici vor fi luate în discuţie şi rezolvate problemele legate de condiţia lor socială.

Circa 4.000 de oameni, ţărani şi intelectuali, majoritatea din satele învecinate, s-au adunat la 18/30 aprilie 1848, la Blaj, în prima adunare politică a românilor din Transilvania, în cadrul căreia s-a hotărât să se convoace, pentru 3/15 mai, Marea Adunare Naţională, notează ''Istoria României în date'' (Ed. Enciclopedică, 2003). Scopul adunării a fost acela de a restabili opţiunile politice ale românilor, care trebuiau să fie înaintate Dietei de la Cluj, la 17/29 mai, data deschiderii lucrărilor. Simion Bărnuţiu, ajuns la Blaj în după-amiaza aceleiaşi zile, a făcut referire în egală măsură la necesitatea desfiinţării iobăgiei şi repunerii în drepturi a naţiunii române.

Cea mai importantă cuvântare a fost rostită de Alexandru Papiu-Ilarian, care a evidenţiat hotărârea poporului român de a nu mai accepta iobăgia şi dominaţia politică a altor naţiuni, de a pretinde consultarea naţiunii române, repunerea în drepturile ce i se cuvin, în calitatea sa de cea mai veche şi mai numeroasă dintre naţiunile Transilvaniei.

Adunarea s-a încheiat prin adoptarea unui Apel către români, probabil cel mai important document cu caracter politic din perioada premergătoare Marii Adunări Naţionale din 3/15 mai, un act mobilizator care a conferit suportul necesar viitoarei adunări, potrivit lucrării ''Istoria românilor - Constituirea României moderne (1821-1878)'' (vol. II, tom I, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Marina Bădulescu)