logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România

Imagine din galeria Agerpres

Ziua Unirii Basarabiei cu România, instituită prin Legea nr.36/2017, este sărbătorită, în fiecare an, la 27 martie. În 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău, întrunit în şedinţă solemnă, a votat Unirea provinciei româneşti Basarabia cu România. Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ şi secretarul Ion Buzdugan au semnat Declaraţia de Unire, în care se specifica: "Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România", potrivit lucrării "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003).

 


În 2015, deputatul Eugen Tomac a avut iniţiativa unei propuneri legislative privind instituirea zilei de 27 martie drept Ziua Unirii Basarabiei cu România, acesta susţinând, în expunerea de motive, printre altele, că "instituirea zilei de 27 martie 1918 drept Zi Naţională a Unirii Basarabiei cu România este un act minim pe care statul român îl poate face în semn de recunoştinţă pentru cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru România întreagă, pentru limba română şi libertate. (...) Este obligaţia noastră, a celor care astăzi răspundem în faţa românilor, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire", potrivit www.cdep.ro.

Senatul a adoptat proiectul legislativ la 13 octombrie 2015 iar Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 14 martie 2017.

Legea nr. 36 pentru declararea zilei de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, la 27 martie 2017.

Potrivit acestei legi, Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României în conformitate cu Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural ştiinţifice dedicate acestei sărbători. Autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic aceste manifestări.

* * *
Anul 1848, anul marilor revoluţii europene, a reprezentat şi pentru Basarabia momentul unei afirmări a sentimentului naţional românesc. Un grup de intelectuali moldoveni a cerut autorităţilor ţariste permisiunea de a tipări un ziar în limba naţională intitulat semnificativ "Românul", cerere care a fost refuzată. În acel an, în Basarabia au fost masate numeroase trupe ţariste, cu scopul de a opri valul revoluţionar, potrivit volumului "Istoria Basarabiei. De la începuturi până în 1998" (Ed. Semne, Bucureşti, 1998). Paşoptistul Nicolae Bălcescu, în discursul memorabil rostit în noaptea de Anul Nou (1847), la Paris, sublinia că unitatea "mai întâi în idei şi în simţăminte" va aduce "apoi cu vremea unitatea politică, care să facă din munteni, din basarabeni, din bucovineni, din transilvăneni, din bănăţeni, din cuţovlahi, să facă un trup politic, o naţie românească, un stat de şapte milioane de români". Chiar şi după înfrângerea revoluţiei, paşoptiştii români au continuat să conceapă planuri politice din care nu lipsea Basarabia.

 



La 30 octombrie/12 noiembrie 1905 s-a constituit la Chişinău, Societatea moldovenească pentru răspândirea culturii naţionale, cu scopul lărgirii şi întăririi mişcării naţionale. Apoi, la 24 mai/6 iunie 1906, a apărut la Chişinău, prima gazetă naţional-democratică, "Basarabia" (până la 18 februarie/3 martie 1907), sub conducerea avocatului Emanoil Gavriliţă. Ziarul a iniţiat o vie campanie pentru libertăţi democratice, introducerea limbii române în instituţiile de stat, revendicând în acelaşi timp o largă autonomie pentru Basarabia. În ultimul său număr a publicat poezia "Deşteaptă-te române!".

 


În vara lui 1917, a fost înfiinţat, la Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc al cărui program cuprindea revendicări social-politice (organizarea democratică a ţării, împroprietărirea ţăranilor) şi naţionale (obţinerea celei mai largi autonomii administrative, judecătoreşti, bisericeşti, şcolare şi economice a Basarabiei). Totodată, legile care priveau afacerile interne ale Basarabiei urmau a fi redactate de Dieta provincială (Sfatul Ţării) potrivit vechilor cutume şi nevoilor ţări. Programul mai cuprindea: introducerea limbii române în administraţie, justiţie şi în şcolile de toate gradele, garantarea autonomiei bisericii basarabene, care să fie condusă de un mitropolit român basarabean, organizarea unei armate naţionale ş.a., consemnează lucrarea "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003).

 

 

Sfatul Ţării, organ legislativ în Basarabia (1917- 1918). 

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE/Arhiva istorică AGERPRES 


În toată Basarabia au avut loc adunări şi manifestaţii populare, congrese ale cadrelor didactice, preoţilor, cooperativelor săteşti etc., în care se cerea autonomia administrativă, religioasă, intelectuală şi economică a Basarabiei, alcătuirea unui organ legislativ - Sfatul Ţării, introducerea alfabetului latin, predarea în şcoli să se facă în limba maternă, etc.

 



Congresul Ostăşesc de la Chişinău (20 oct./2 nov.-27 oct./9 nov. 1917), la care au participat 898 de delegaţi reprezentând cca 300.000 de soldaţi aflaţi pe toate fronturile şi în toate armatele ruseşti, a proclamat autonomia teritorială şi politică a Basarabiei şi crearea Sfatului Ţării. În Sfatul Ţării urmau a fi aleşi 195 de deputaţi (150 români basarabeni şi 45 de reprezentanţi ai minorităţilor).

 


Lucrările parlamentului Basarabiei, Sfatul Ţării, s-au desfăşurat între 21 noiembrie/4 decembrie - 2/15 decembrie 1917 la Chişinău. Preşedinte al Sfatului Ţării a fost ales Ion Inculeţ. În contextul nou creat, Sfatul Ţării, devenit organul suprem al puterii de stat în Basarabia şi Transnistria, a luat cele mai importante măsuri şi hotărâri, între care: apărarea populaţiei de anarhia şi jaful soldaţilor ruşi, numirea de comisari în fiecare judeţ, adunarea dezertorilor şi expulzarea lor în Rusia.

 



La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării a proclamat Basarabia drept Republica Democratică Moldovenească (în componenţa Republicii Federative Democratice Ruse), care prevedea şi ''includerea în componenţa sa a judeţelor populate de moldovenii din Transnistria''. Proclamaţia a fost redactată şi citită de Pantelimon Halippa, unul dintre fruntaşii luptei pentru cauza Unirii Basarabiei cu România. La începutul anului 1918, Pantelimon Halippa se afla în fruntea curentului unionist, având o contribuţie esenţială la acţiunile care pregăteau unirea Basarabiei cu România.

 



La 24 ianuarie/3 februarie 1918, Sfatul Ţării întrunit în şedinţă solemnă a votat în unanimitate independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, iar la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea cu România (86 de voturi pentru, trei împotrivă, 36 de abţineri şi 13 absenţi). Prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, prezent la Chişinău, a fost invitat, împreună cu membri ai guvernului român, în sala Sfatului Ţării, unde, în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I (1914-1927), a declarat că ia act de votul cvasiunanim al Sfatului Ţării şi proclamă Basarabia unită cu România. "Basarabia este de acum unită pe veci cu România", a declarat, cu acest prilej, Alexandru Marghiloman. În telegrama trimisă de regele Ferdinand I Sfatului Ţării de la Chişinău se arăta: "Sentimentul naţional ce se deşteptase atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut a primit prin votul înălţător al Sfatului Ţării o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit", potrivit lucrării "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

 

*Explicaţie foto din deschidere: Vernisajul expoziţiei temporare ”Basarabia - 100 de ani de la Unirea cu România”, desfăşurate la Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 29 martie 2018.

Afisari: 479

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 16-10-2026 19:24

Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026

Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um

Documentare 16-10-2026 09:30

16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)

Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc

Documentare 16-10-2026 09:00

16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării

Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a

Documentare 16-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș

Documentare 16-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-10-2026 10:30

15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le

Documentare 15-10-2026 10:00

15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le

Documentare 15-10-2026 08:30

Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)

În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu

Documentare 15-10-2026 08:00

Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026

Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re

Documentare 15-10-2026 08:00

15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)

La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit

Documentare 15-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie

Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &