Drama istorică "Lumina palidă a durerii" (1981), regizată de Iulian Mihu după un scenariu de George Macovescu, a avut premiera în 1980. Acţiunea se petrece la începutul secolului XX, în preajma Primului Război Mondial, într-un sat din apropierea oraşului Buzău.

"Zona de acţiune - mediul agrar al începutului de secol - îl plasa aparent în cortegiul filmelor sociale, cu şi despre ţărani. Dar autorii au ridicat ţeava puştii şi au ţintit o idee mai sus, în una dintre temele din literatura clasică şi până în cinematograful modern: tema universului arhaic, patriarhal, închis în sine şi constrâns la însingurare, cu tot ce presupune ea ca implicaţie etico-morală de însăşi condiţia lui istorică", scria criticul Eva Sârbu într-o cronică publicată în revista "Cinema" din noiembrie 1980, potrivit site-ului https://www.cinemagia.ro/.

"Este vara anului 1913 şi Ionică, fiul învăţătorului, este martorul vieţii grele a sătenilor. Oamenii muncesc şi câte 16 ore pe zi la sondele de petrol în schimbul unor salarii foarte mici. În plus, războiul se apropie şi speranţele lor încep să se năruie. Filmul insistă pe ilustrarea unui mod de viaţă arhaic, cu tradiţii şi autenticitate.", scrie site-ul https://www.cinemaraton.ro/ în prezentarea filmului.

Criticul de film Călin Căliman nota că "Lumina palidă a durerii" rămâne "una dintre capodoperele nepieritoare ale cinematografiei naţionale", iar regizoarea Malvina Urşianu aprecia "năvala de idei, efervescenţa acestui dăruit cineast", Iulian Mihu.

"El (Iulian Mihu - n.r.) rămâne interesant în succese ca şi în căderi şi, dacă putem fi o clipă obiectivi, trebuie să admitem că ceea ce era considerat, uneori, eşec, este consemnat drept reuşită la alţii. Chestiune de ştachetă. 'Lumina palidă' a durerii îl descoperă la vârsta cinematografică la care alţii se anchilozează, în plină căutare de forme noi de expresie. Generaţia noastră, dar şi a celor ce vin din urmă, datorează lui Iulian Mihu acest reper de febrilă căutare, care ne aduce aminte tuturor că nu trebuie să ruginim în formule şi prejudecăţi, îi datorăm fermentul de nelinişte pe care îl strecoară în fiecare dintre noi, îi datorăm faptul că, fără el, s-o recunoaştem cu toţii, prieteni şi mai puţin prieteni, cinematografia noastră ar fi mai monocordă şi mai tristă.", spunea Malvina Urşianu, conform site-ului https://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/.

În opinia lui Călin Căliman, "Lumina palidă a durerii" reprezintă "o operă de care, neîndoios, filmul românesc avea nevoie, pentru a-şi demonstra sieşi, şi altora, capacitatea de a se plasa în circuitul de valori al culturii naţionale şi universale", adăugând că "este primul film românesc în care se face simţit spaţiul mioritic, în sensul pe care îl avea în vedere Lucian Blaga".

"Filmul înfăţişează un sat autentic, o imagine 'nefolclorizată' a vieţii rurale, care stă la baza construcţiei estetice. (...) Este, în filmul lui Iulian Mihu, o secvenţă zguduitoare, de antologie: într-o sfântă zi de Duminică a Floriilor, cu un plug şi-un jug de împrumut, cu Sâmbotina - o văcuţă cam costelivă -, urmată de copii, Văduva iese la arat; ' - Cine a văzut vacă înjugată? - Vezi tu acum! - Şi pe cine pui de partea cealaltă? - Vin' în ţarină şi-ai să vezi!'... Şi vedem... 'Boul' de hăis este Sâmbotina, iar în locul celui de cea, într-un calm şi un firesc de început de lume ('Pune resteul, Lixandre!') se înjugă femeia. Mânat de băieţaşul cu nuieluşa ('Hai mamă, hai Sâmbotină!') nemaipomenitul atelaj porneşte... Dincolo de asemenea secvenţe, absolut antologice, Iulian Mihu a cenzurat 'la sânge' melodrama. Metaforele filmului, contrapunctele dialogului cu imaginea, aburul fantast în care sunt învăluite întâmplările, funcţia dramaturgică şi dramatică a peisajului, portretele aspre, totul şi toate conferă dimensiuni cosmice universului rural cu dimensiuni spaţiale, temporale şi sociale, altfel, foarte exacte.", scria Călin Căliman, potrivit site-ului https://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/

"Lumina palidă a durerii, nobleţea sufletească a ţăranului român se întruchipează în două femei tinere şi un băiat adolescent. Moartea pluteşte asupra fiecărei zile. Moartea de foame, de boală, de accidente. Moartea e însă privită fără frică. Curajul în faţa morţii e, de fapt, o veche moştenire dacă. Geţii socoteau că moartea nu întrerupe viaţa, ci o prelungeşte.", nota D.I. Suchianu în revista "România literară", în noiembrie 1980, potrivit site-ului http://tvr2.tvr.ro/.

Drama se derulează având ca fundal sonor o doină de jale, despre un băiat ucis care s-a transformat într-un porumbel alb. Pe tot parcursului peliculei se întâlnesc imagini din zona Buzăului, inclusiv imagini cu vulcanii noroioşi. Filmul prezintă tipologii umane diferite puse în situaţii diferite - familia de învăţători (Nicolae şi Florenţa) care soseşte în sat împreună cu cei doi copii şi care e plină de compasiune faţă de săteni; noul preot care încuie biserica şi nu oficiază slujbe pentru că sătenii nu-i dau bani sau produse şi le spune "Sunteţi un sat de oameni ai dracului!"; fiul cel mare al învăţătorului, Ionică, dornic să înveţe, care citeşte şi caută cărţi pe la oamenii din sat şi e mereu gata să sară în ajutor dacă un sătean are un necaz; Lina, frumoasa satului, de care se îndrăgosteşte Fane, un muncitor la sonde; călugărul Atanasie care uită că poartă haine monahale şi se îndrăgosteşte şi el de Lina; plecarea pe front a învăţătorului Nicolae şi a lui Fane, alături de alţi săteni; sosirea neamţului Hans Dietrich, care anunţă că satul e ocupat şi că el e comandant, cerându-le sătenilor să-i aducă zilnic pâine şi 10-12 ouă fierte, dar cărora le omoară câinii; întoarcerea de pe front a învăţătorului şi plecarea lui Ionică la liceu, în oraş.

Distribuţia filmului este "amestecată", întrucât regizorul a apelat atât la actori (Violeta Andrei, Florina Luican, Emanoil Petruţ, Rodica Mureşan, Siegfried Siegmund, Andrei Finţi, Liliana Tudor) şi la regizori cu talent actoricesc (Geo Saizescu, Savel Stiopul), cât şi la neprofesionişti - copii, săteni (Gheorghe Marin, Al. Racoviceanu, Ruxandra Macovescu şi alţii). Coloana sonoră a peliculei cuprinde partituri semnate de Ludovic Feldman, Antonio Vivaldi, Hector Berlioz şi Dorin Liviu Zaharia, menţionează site-ul https://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/.

Filmul "Lumina palidă a durerii" a primit, în 1980, premiul pentru regie (Iulian Mihu) din partea ACIN, conform site-ului https://www.cinemaraton.ro/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: cinemagia.ro