Virgil Traian Madgearu, economist, sociolog şi om politic, s-a născut la Galaţi, la 14 decembrie 1887, potrivit volumului "Membrii Academiei române 1866/2003" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române).

Din primii ani de şcoală, a dat dovadă de o deosebită înclinaţie spre învăţătură, notează site-ul Colegiului Economic din Bucureşti, care-i poartă numele - www.madgearu.ro. În anul 1907 a absolvit Liceul "Vasile Alecsandri" din Galaţi. A urmat, apoi, cursurile Universităţii din Leipzig, unde, în 1911, a devenit doctor în ştiinţe economice şi financiare cu teza "Cu privire la dezvoltarea industrială a României"/"Zur industriellen Entwicklung Rumäniens". S-a ataşat de la început de câţiva profesori, figuri reprezentative la aceea vreme ale ştiinţei germane şi ale disciplinei ştiinţelor economice, care au exercitat o influenţă puternică asupra formării sale spirituale: Karl Lamprecht, Willhelm Wundt, Karl Buecher. Arhiva Universităţii din Leipzig păstrează o serie de mărturii ale lucrărilor de seminar şi ale tezei sale de doctorat. Despre diploma sa de doctor, nu a vorbit nimănui cât a trăit. Ea a fost găsită după moartea lui, într-un raft al bibliotecii sale şi a relevat un fapt necunoscut până atunci, acela că "Virgilius Madgearum galantiensis" a fost desemnat doctor în filosofie şi "bonarum artium magister" având calificarea superlativă "summa cum laude".

Virgil Madgearu şi-a continuat pregătirea la Londra. A rămas în capitala Angliei un an, fapt care i-a permis să urmeze, timp de două semestre, cursurile Universităţii. În acelaşi timp, a făcut şi practică într-o bancă. Este perioada din care datează şi apariţia primelor sale studii originale: "Naţionalitatea capitalului şi politica" şi "Primele trepte ale sistemului de fabrică".

În 1912, revenit în ţară cu o pregătire de specialitate superioară, a fost numit şef de serviciu la Casa Centrală a Meseriilor şi Asigurărilor Muncitoreşti şi apoi redactor-şef al publicaţiei "Monitorul Asigurărilor Muncitoreşti". Lucrările sale, articolele, studiile publicate erau consacrate, în principal, problemelor sociale româneşti.

Tânărul cercetător al problemelor sociale s-a simţit puternic atras de învăţământul universitar. În 1916, prin Decretul Regal nr. 170 din 1 februarie, a fost numit profesor definitiv la Catedra (cursul) de "Studiul practic al întreprinderilor comerciale şi industriale, studiul transporturilor şi tarifelor", din cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti (AISCI), ţinând cel dintâi curs de ştiinţa întreprinderilor şi transporturilor. În anul 1925 a devenit profesor titular al Catedrei de Economie naţională şi apoi al Catedrei de Economie politică, în 1935. Totodată, a organizat şi a condus un seminar special pentru doctoranzi, pentru care a întocmit un îndrumar al desfăşurării lucrărilor pe tematica "Probleme ale agriculturii româneşti", conform lucrărilor "Istoria Palatului Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi oamenii ei" (Editura ASE, 2013) şi "Academia de Studii Economice din Bucureşti. Un secol de existenţă" (Editura ASE, 2013).

Împreună cu Ion Răducanu şi, după unele surse, cu Victor Slăvescu, a editat, în 1918, la Iaşi, revista de studii economice şi sociale "Independenţa economică" (a apărut până în 1947). Tot în 1918, şi tot la Iaşi, alături de Dimitrie Gusti, Vasile Pârvan şi Ion Răducanu, a fondat Asociaţia pentru Studiu şi Reformă Socială, transformată ceva mai târziu, în 1921, în Institutul Social Român. Virgil Madgearu a devenit secretarul general al acestui institut. De asemenea, a fost organizator, împreună cu Ion Răducanu şi Victor Slăvescu, al Şcolii de Cooperaţie (1919). Prin grija sa, a luat fiinţă Institutul Românesc pentru Studiul Conjuncturii Economice (1935), iar împreună cu Ion Răducanu, Gromoslav Mladenatz şi Victor Slăvescu a organizat Şcoala Superioară de Tehnică şi Practică Comercială (1937).

Este autorul a numeroase lucrări în care analizează evoluţia, structura şi perspectivele economiei româneşti: "În chestiunea meseriaşilor" (1911); "Industria la domiciliu şi asigurările sociale" (1913); "Structura şi tendinţele băncilor populare în România" (1914); "Ocrotirea muncitorilor în România" (1915); "Studiul transporturilor în economia socială" (1916); "Organizarea comerţului exterior în epoca de tranziţie" (1919); "Ţărănismul" (1921); "Impozitul pe avere şi îmbogăţiţii de război" (1921); "Revoluţia agrară şi evoluţia clasei ţărăneşti" (1923); "Formarea şi evoluţia burgheziei române" (1925); "Orientarea agriculturii româneşti" (1931); "Înţelegerea economică a statelor dunărene" (1932); "Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice" (1933); "Reorganizarea sistemului de credit" (1934); "Agrarianism, capitalism, imperialism. Contribuţii la studiul evoluţiei sociale româneşti" (1936); "Realitatea finanţelor publice româneşti" (1937); "La politique economique exterieure de la Roumanie 1927-1938" (1939); "Evoluţia economică românească după războiul mondial" (1940); "Studiul întreprinderilor comerciale şi industriale" (1944) etc.

Pe lângă activitatea didactică, s-a implicat intens şi în viaţa politică. A fost membru marcant şi secretar general al Partidului Ţărănesc, ulterior al Partidul Naţional Ţărănesc. A fost deputat (1919-1931 şi 1932-1938) şi a deţinut importante funcţii în stat: secretar general în Ministerul Industriei şi Comerţului (1918), ministru al Industriei şi Comerţului (1928-1929, 1930, 1932), al Finanţelor (1929-1930, 1932-1933), al Agriculturii şi Domeniilor (1930-1931), ad interim la Comunicaţii (1929).

Prelegerile sale au vorbit tot mai mult despre nevoia reformării clasei politice: "Reforma Parlamentului - 1922", "Doctrina ţărănistă" - 1923, "Oraşul, centru economic" - 1927, "Rolul ştiinţelor sociale în societatea democratică" - 1928", "Blocul statelor agrare în cadrul federaţiei europene" - 1931, "Depresiunea economică şi ordinea capitalistă" - 1932, "Tendinţele de renovare ale democraţiei - 1935".

Ca delegat al României la Societatea Naţiunilor şi la conferinţe economice internaţionale, a fost susţinător al cauzei ţărilor agrare afectate de depresiunea economică mondială, se precizează în lucrarea "Elita universitară din Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (1913-1940)" (Editura ASE, 2013).

Virgil Madgearu a fost asasinat de Garda de Fier. A fost împuşcat de legionari, din motive politice, în pădurea Snagov, la 27 noiembrie 1940, în aceeaşi zi în care marele istoric Nicolae Iorga era omorât, tot de legionari, în pădurea Strejnic, lângă Ploieşti.

La 7 februarie 1941, în prima şedinţă a Consiliului profesoral, prezidată de noul rector al AISCI, Eftimie Antonescu, s-a decis ca numele profesorilor Virgil-Traian N. Madgearu şi Nicolae Iorga să fie înscrise cu litere de aur pe tabla de marmură, pe care erau trecute numele altor membri ai corpului profesoral decedaţi, potrivit lucrării "Rectorii Academiei de Studii Economice din Bucureşti".

La 13 noiembrie 1990, a fost ales, post-mortem, membru al Academiei Române. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, Cristian Anghelache; editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: historia.ro