Situată pe Bd. Elisabeta, în piaţa din faţa Universităţii din Bucureşti, statuia lui Mihai Viteazul face parte dintr-un ansamblu reprezentativ al Capitalei, care cuprinde şi statuile lui Ion Heliade-Rădulescu, Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret, potrivit lucrării "Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti" (Editura Meronia, 2011). 

Ideea realizării unei statui reprezentându-l pe domnul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul (1593-1601), sub care s-a înfăptuit pentru prima dată, în 1600, unirea celor trei Ţări Române, a fost lansată în timpul Revoluţiei de la 1848. 

Abia după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti şi Moldovei, la 24 ianuarie 1859, această idee a fost reluată spre dezbatere în cadrul primăriei Bucureştiului, oraş care a fost desemnat, în 1862, Capitala Principatelor. În acelaşi timp, se dorea o transformare urbanistică a Capitalei, printre alte modificări şi îmbunătăţire, se afla şi aşezarea de statui pe principalele artere de circulaţie şi în pieţe, ca în Occident, acestea având ca scop atât înfrumuseţarea unui oraş dar şi educarea locuitorilor acestuia. 

Statuia lui Mihai Viteazul este prima preluare a modelului francez de monument public. În acest sens, pentru executarea acestuia, a fost ales sculptorul francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887), care a realizat o compoziţie ecvestră romantică, coerentă, îmbinând poziţia expresivă a călăreţului chemând la luptă, cu soluţia plastică a unui cal cabrat, în poziţie de echilibru dinamic. Sculptorul s-a bazat pe materialul documentar trimis de către scriitorul şi istoricul Alexandru Odobescu şi pictorul Theodor Aman. În 1873, statuia de bronz şi soclul de marmură au fost aduse de la Paris la Bucureşti.

Foto (1) Statuia lui Mihai Viteazul, Bucureşti, 17 octombrie 1935 (placă fotografică).

Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES

Foto (2) Statuia lui Mihai Viteazul, de pe B-dul Elisabeta (vis-a vis de Universitate), Bucureşti, 26 octombrie 2022.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Statuia, turnată în bronz, cu înălţimea de 2,50 metri, este aşezată pe un soclu de marmură de 3 metri având fiecare latură câte o stemă de bronz - vulturul heraldic al Ţării Româneşti (în faţă şi în spate), zimbrul Moldovei şi stema Transilvaniei (pe celelalte laturi). Pe o latură a soclului sunt trecute localităţile legate de bătăliile date de domn, iar pe cealaltă parte sunt gravate numele marilor săi căpitani şi dregători. 

Pentru amplasarea statuii au fost propuse mai multe variante, precum Dealul Mihai Vodă, pe locul altarului bisericii Mănăstirii Mihai Vodă, dar şi Rondul de la Şosea (Şoseaua Kiseleff), Piaţa Teatrului Naţional sau în faţa Grădinii Cişmigiu. Amplasamentul definitiv a fost decis de domnitorul Carol I (1866-1881) şi rege al României (1881-1914).

Statuia lui Mihai Viteazul a fost dezvelită la 8 noiembrie 1874, de ziua Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, pe locul altarului fostei biserici din Mănăstirea "Sf. Sava", în cadrul unei ceremonii la care au participat familia domnitoare, oficialităţi politice, mitropolitul Nifon.

Foto (1) Statuia lui Mihai Viteazul, vis-a vis de Universitate, (placă fotografică), Bucureşti, 2 mai 1939.

Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES

Foto (2) Statuia lui Mihai Viteazul, de pe B-dul Elisabeta (vis-a vis de Universitate), Bucureşti, 26 octombrie 2022.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Mihai Viteazul (1593-1601) a ajuns pe tron în 1593, într-un moment de accentuare a dominaţiei otomane. Iscusit general şi om de stat, Mihai a manevrat cu multă abilitate între puterile vecine Ţării Româneşti, care îşi disputau tendinţele de dominaţie asupra Ţărilor Române. Şi-a făcut scut din apărarea creştinătăţii şi s-a încadrat planului de cruciadă, iniţiat de papa Clement VIII în 1592, precum şi acelei tendinţe din sânul Bisericii Ortodoxe potrivnică compromisului cu turcii. Alăturarea la Liga Sfântă a făcut-o în acord cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, şi cu domnul Moldovei, Aron Vodă, în 1594-1595.

În iarna lui 1594-1595, Mihai a întreprins incursiuni contra turcilor în Oraşul de Floci, Hârşova, Silistra şi a ars Rusciukul. La începutul lui 1595 a înfrânt forţele tătăreşti trimise de sultan. Turcii au ripostat trimiţând o armată de cca 100.000 de oameni sub comanda lui Sinan Paşa. În bătălia de la Călugăreni (august 1595), Mihai în fruntea oastei sale care nu depăşea 16.000 de ostaşi, a fost victorios. Turcii şi-au continuat, însă, înaintarea, ocupând Bucureştiul, apoi, Târgoviştea, unde au ridicat fortificaţii. Cu ajutor din Transilvania, Mihai i-a înfrânt pe turci la Târgovişte, Bucureşti şi Giurgiu, alungându-i din ţară. A continuat şi în anii următori (1596-1598) acţiunea antiotomană prin incursiuni la sud de Dunăre şi prin interceptarea oştilor tătare care se îndreptau spre Ungaria şi Banat cu ajutorul turcilor.

Cu intenţia de a reconstitui frontul antiotoman de mai înainte şi profitând de rivalitatea polono-habsburgică pentru Transilvania, în octombrie 1599, a trecut Carpaţii şi a obţinut la Şelimbăr, lângă Sibiu, o importantă victorie asupra principelui Andrei Bathory, înfeudat intereselor polone, şi a devenit stăpânul Transilvaniei. Un an mai târziu, o campanie de câteva săptămâni în Moldova, de pe tronul căreia l-a alungat pe Ieremia Movilă, i-a adus recunoaşterea şi ca domn al Moldovei.

Pentru prima dată, cele trei ţări medievale din spaţiul românesc s-au aflat unite sub acelaşi sceptru (1600), "din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată ţara Moldovei". Polonia, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, nobilimea din Transilvania au contribuit la năruirea acestei înfăptuiri. La ordinul generalului Gheorghe Basta al împăratului Rudolf al II-lea, Mihai Viteazul a fost ucis, la 9/19 august 1601, de mercenari valoni în tabăra de la Câmpia Turzii. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva foto: Elena Bălan, Vlad Ruşeanu; editor online: Alexandru Cojocaru)

***Explicaţie foto din deschidere: Statuia lui Mihai Viteazul, de pe B-dul Elisabeta (vis-a vis de Universitate), Bucureşti, 26 octombrie 2022.