Unul din maeştrii şcolii româneşti de pictură, Corneliu Baba s-a născut la Craiova, la 18 noiembrie 1906, fiind al treilea fiu al lui Gheorghe Baba, pictor de biserici, şi al Matildei, născută Ciortus, ambii părinţi refugiaţi din Banat, provincie aflată la acea dată sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar, potrivit www.corneliu-baba.org şi https://muzeuldeartatm.ro.

Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Craiova şi Caransebeş, oraşul natal al tatălui său, dedicându-se celor două pasiuni: muzica şi literatura.

Pasiunea pentru pictură este demonstrată şi de faptul că viitorul mare artist avea înainte de a fi împlinit şase ani, un şevalet propriu în atelierul tatălui său, care studiase la Academia de Artă de la Viena şi de la care a luat primele lecţii de desen.

Pictorul Corneliu Baba (stg.) alături de sculptorul Ion Jalea, în cadrul propriei expoziţii retrospective, Bucureşti, 30 ianuarie 1978.

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/Arhivă istorică AGERPRES

În 1920, pe scena Teatrului din Craiova, l-a vazut pentru prima dată pe George Enescu, interpretarea acestuia impresionându-l profund şi întărindu-i dorinţa de a studia vioara.

În 1926 s-a mutat la Bucureşti pentru a se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi la Facultatea de Litere şi Filosofie, notează eualegromania.ro. După doar un semestru, a abandonat studiile la Academia de Arte Frumoase, declarându-se descurajat de profesori şi climat. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie (1926-1930), unde a avut ocazia să asiste la cursurile susţinute de Nae Ionescu, P.P. Negulescu sau Tudor Vianu. Anii ce au urmat i-a petrecut la Timişoara.

În 1934 a avut loc prima sa expoziţie de pictură, împreună cu tatăl său, la Băile Herculane. Aici a fost remarcat de un influent avocat din Iaşi, Omar Popovici, prin intermediul căruia s-a mutat în oraşul moldav, unde s-a înscris la cursurile Academiei de Arte Frumoase, avându-l profesor pe Nicolae Tonitza. Deşi plecase la Iaşi cu gândul de a se întoarce peste două sau trei luni, Corneliu Baba a rămas în capitala Moldovei timp de 16 ani. În perioada ieşeană (1934-1950), şi-a finalizat studiile de pictură (1934-1938), apoi a fost asistent şi, din 1946, profesor la Academia de Arte Frumoase, succedându-i lui Tonitza. Paralel, a deţinut şi funcţia de director al Pinacotecii din Iaşi, arată "Dicţionarul membrilor Academiei Române: (1866-2010)" (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2010).

Autoportret expus în cadrul expoziţiei retrospective a pictorului şi graficianului Corneliu Baba, Bucureşti, 30 ianuarie 1978. 

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/Arhivă istorică AGERPRES

Autoportret expus în cadrul expoziţiei retrospective a pictorului şi graficianului Corneliu Baba, Bucureşti, 30 ianuarie 1978. 

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/Arhivă istorică AGERPRES

În 1949 a cunoscut-o pe Constanţa Zosin, viitoarea soţie. În 1950, îndepărtat fiind din învăţământ fără a i se face cunoscut motivul, a părăsit Iaşiul şi s-a stabilit la Bucureşti. În 1958 a fost rechemat în învăţământul superior, la Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu", unde a rămas până la pensionare, în 1977 (profesor universitar emerit, din 1973).

Începând din anul 1940, lucrările sale au fost prezente în numeroase expoziţii personale şi de grup, saloane oficiale, expoziţii româneşti în străinătate sau internaţionale. În 1964, la invitaţia Ministerului Culturii din Belgia, a deschis o expoziţie personală la Bruxelles. Prima sa expoziţie personală din România a avut-o în 1978. A expus la Veneţia (1954, 1956), Varşovia, Belgrad (1959), Tokyo (1964), Berlinul de Vest (1964), New York (1970), Moscova (1978), Viena (1979), Leningrad (1979), Budapesta (1981), Dresda (1982), Sofia, Ferrara etc.

Corneliu Baba s-a impus în arta contemporană românească prin stăpânirea cu precădere a portretului, realizând tablouri de o expresivitate gravă, în care a folosit, deseori, o cromatică sobră, lucrările sale relevând preocuparea de a reda în adâncime psihologia figurii umane, trăirile sufleteşti, adevărul vieţii. Dintre numeroasele sale creaţii se disting autoportretele, portretele unor mari personalităţi ale culturii naţionale, compoziţiile "Întoarcerea de la sapă", "Odihnă pe câmp", "Jucătorul de şah", "Ţărani", "Cap de fată", "Oameni odihnindu-se", "Răscoala", "Cina", "Călcătoreasa", "Concetăţenii", "Vatra ţărănească", precum şi cele din seria "Arlechin" sau din ciclul "Regele nebun" , peisajele veneţiene sau cele din Spania, tablouri care, colorate cu o pastă bogată, încărcată de senzaţii, păstrează zone de întuneric aflate într-un dialog permanent cu zonele luminate.

Academicianul Eugen Simion (stg.) susţine un discurs cu ocazia sesiunii omagiale ”O sută de ani de la naşterea lui Corneliu Baba”, organizată de Academia Română, Bucureşti, 20 noiembrie 2006.  

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/Arhivă istorică AGERPRES

Unele dintre portretele sale i-au determinat pe criticii de artă să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea se afla portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de Artă Timişoara) şi portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (prezent în colecţiile Muzeului Zambaccian din Bucureşti), cel al Luciei Sturdza-Bulandra, al lui George Enescu sau cel al lui Tudor Arghezi.

Ultima dintre expoziţiile artistului este ampla retrospectivă organizată la Muzeul Naţional de Artă al României, deschisă la 15 octombrie 1997, considerată marele eveniment cultural al acelui deceniu.

Multe dintre operele lui Corneliu Baba au rămas în România, majoritatea muzeelor importante din ţară deţinând măcar o lucrare de a sa. În prezent, cea mai mare colecţie de lucrări şi obiecte ale artistului se găseşte în Colecţia Baba, la Muzeul de Artă Timişoara. Colecţia a fost donată muzeului de soţia artistului, Constanţa Baba.

Personalitate de prim rang a picturii româneşti, a fost membru a numeroase şi prestigioase organisme academice din străinătate: membru al Academiei de Artă a URSS, al Academiei de Artă din Berlin, al Academiei "Tommaso Campanella" din Roma, al Academiei de Artă din Rusia. A fost ales şi membru al Academiei Române (corespondent, din 21 martie 1963, şi titular, din 22 ianuarie 1990). De-a lungul carierei sale artistice a fost distins cu: Premiul de stat pentru Portretul lui Mihail Sadoveanu (1953), Premiul de Stat pentru "Odihna la câmp" (1954), Medalia de aur la expoziţia internaţională de la Varşovia (1955), Medalia de aur la expoziţia internaţională de ilustraţie de carte de la Leipzig (1960), titlurile de Maestru Emerit al Artelor (1958) şi Artist al Poporului (1962), Ordinul "Steaua Republicii" (1971), Premiul pentru portret la Expoziţia internaţională de pictură realistă de la Sofia (1973), ordinul 23 August (1977), Premiul special al Uniunii Artiştilor Plastici (1990), Premiul Naţional pentru Artă acordat de Ministerul Culturii (1990), Premiul de Excelenţă acordat de Uniunea Artiştilor Plastici din România (1996). În 1994, Academia de Arte 'George Enescu' din Iaşi i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

În 1964, a apărut volumul "Corneliu Baba", prefaţat de Tudor Vianu, cu însemnări ale artistului pe marginea lucrărilor, iar în 1997, cu puţin timp înainte de moartea sa, a fost publicat volumul de artă editat de Fundaţia Culturală Română "Corneliu Baba - Însemnările unui artist din Est" (text: Corneliu Baba).

La 28 decembrie 1997, la Bucureşti, pictorul Corneliu Baba s-a stins din viaţă, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. A fost declarat post-mortem (1998) Cetăţean de onoare al Craiovei.

În 2003, la Fundaţia Culturală Română a apărut albumul "Eu jucându-mă de-a Rembrandt", iar în 2008 Institutul Cultural Român a publicat albumul "Corneliu Baba", ambele cu text semnat de artist. A primit, postum, premiul de excelenţă al Fundaţiei Culturale Române.

Pictorul Corneliu Baba s-a afirmat ca unul dintre cei mai reprezentativi pictori români din secolul XX. A avut un parcurs artistic atipic, marcat, pe de o parte de schimbarea regimului politic, care l-a surprins matur fiind, format în ambianţa interbelică, iar pe de altă parte, de incapacitatea artistului de a se asocia unui stil artistic anume, conform http://mnar.arts.ro/. În cei 91 de ani de viaţă, artistul a fost martorul tuturor evenimentelor care au conturat România contemporană şi a înţeles că pictura nu se supune experimentelor stilistice de factură estetică sau socială, ci conştiinţei. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, Doina Lecea; editor: editor online: Alexandru Cojocaru)