Scriitoarea Astrid Lindgren este cel mai faimos autor suedez de cărţi pentru copii, cu peste 170 de milioane de cărţi vândute în întreaga lume şi, potrivit listei anuale a UNESCO, este al 18-lea cel mai tradus autor la nivel mondial, potrivit site-ului oficial dedicat scriitoarei, https://www.astridlindgren.com/.

Astrid Anna Emilia Ericsson s-a născut la 14 noiembrie 1907, la Näs Farm, chiar lângă orăşelul Vimmerby din Smaland, Suedia, fiind al doilea copil al lui Hanna şi Samuel August. A crescut alături de fratele său mai mare, Gunnar, dar şi de cele două surori mai mici, Stina şi Ingegerd. Astrid le-a arătat cititorilor cărţilor ei o copilărie plină de distracţie şi jocuri, dragoste şi siguranţă. Anii adolescenţei au fost mai melancolici şi introspectivi, fiind în acelaşi timp şi ani de dezvoltare şi de revoltă. Astrid a urmărit fiecare piesă de teatru şi fiecare film care ajungea în micul orăşel. Îi plăcea să danseze şi a fost prima fată care şi-a tăiat părul scurt, fapt ce a produs agitaţie în rândul locuitorilor. Ea a revenit la acele experienţe în cărţile al căror personaj principal este Mardie, criticând modul în care societatea judecă oamenii în funcţie de statutul social şi economic, potrivit site-ului https://alma.se/ şi https://www.astridlindgren.com/.

A absolvit liceul la 16 ani, cu note foarte bune, şi s-a angajat voluntar la ziarul din Vimmerby, unde corecta, scria mici note şi rapoarte scurte. Redactorul şef al publicaţiei era Reinhold Blomberg care i-a observat încă de la început talentul. Relaţia lor a devenit una de dragoste, Astrid constatând, în 1926, că este însărcinată. La 19 ani, această veste, şi în plus faptul că era necăsătorită, ar fi adus adus asupra ei şi a întregii familie, dispreţul tuturor. Peste toate acestea, Reinhold Blomberg, tată a şapte copii, era blocat într-un divorţ. Cu nicio altă alternativă viabilă, Astrid a trebuit să părăsească oraşul natal şi să plece la Stockholm. Aici a studiat la Institutul Bar-Lock pentru a deveni secretară. La 4 decembrie 1926, într-un spital din Copenhaga, s-a născut fiul său, Lars (Lasse). Tot aici, a găsit o familie în grija căreia să îşi lase copilul până când ar fi venit momentul să-l aducă înapoi în Suedia.

Şi-a reluat cursurile la institut, iar Astrid a obţinut primul său post, în 1927, la departamentul de radio al Svenska Bokhandelscentralen. Fiecare bănuţ câştigat era pus deoparte pentru vizitele la fiul său. Ea trăia foarte modest, bazându-se pe coşurile cu alimente pe care familia ei i le trimitea. În 1928, Astrid s-a angajat la Royal Automobile Club (KAK), unde Sture Lindgren i-a devenit şef. Şi-a continuat călătoriile la Copenhaga, până în decembrie 1929, când mama familiei adoptive s-a îmbolnăvit. Astrid l-a luat pe Lasse la Stockholm, dar pentru că starea lui de sănătate nu era bună, a fost trimis la ferma bunicilor săi. În primăvara lui 1931, Astrid şi Sture Lindgren s-au căsătorit şi l-au luat pe Lasse la ei.

Astrid a renunţat la slujba ei de secretară la KAK, pentru a se ocupa de fiul său. Dar, în curând, a început să scrie poveşti şi nuvele pentru diverse reviste şi a făcut şi muncă de secretariat pentru scurte perioade. În mai 1934, s-a născut Karin. În 1937, a devenit secretara lui Harry Söderman, profesor asociat de criminologie la Universitatea din Stockholm. Cunoştinţele acumulate în această perioadă le-a folosit mai târziu, când a scris o serie de cărţi pentru copii a căror eroină principală era Kalle Blomkvist, prima dintre ele fiind "Master Detective: A Kalle Blomkvist Mystery", publicată în 1946.

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în septembrie 1939, Astrid Lindgren a început să ţină un jurnal de război, cu tăieturi din ziare, reflectând asupra evenimentelor mondiale, precum şi asupra propriei sale vieţi de familie. În total, 17 jurnale au fost completate înainte de mai 1945, când s-a terminat războiul în Europa. Această povestire istorică unică a fost publicată în 2015 - "War Diaries 1939-1945/A World Gone Mad", potrivit site-ului https://alma.se/. În vara anului 1940, Astrid a fost din nou contactată de Harry Söderman, care i-a oferit o slujbă la departamentul serviciilor secrete pentru cenzura scrisorilor. Scrisorile către şi dinspre ţări din străinătate, precum şi diversele depeşe militare, dar şi slujba în sine, i-au oferit lui Astrid o altă perspectivă asupra războiului.

În 1941, Karin s-a îmbolnăvit şi a vrut ca mama ei să-i spună o poveste. "Spune-mi despre Pippi Şoseţica (Pippi Longstocking)", a implorat ea, şi în acel moment, Astrid a inventat ceea ce avea să devină unul dintre cele mai recunoscute personaje de ficţiune pentru copii din întreaga lume. "Pentru că era un nume ciudat, trebuia să fie o fată la fel de ciudată", a spus Astrid Lindgren. De-a lungul mai multor ani, a inventat poveşti noi pentru Karin şi prietenii ei.

Când manuscrisul despre Pippi Şoseţica a fost gata, l-a trimis editurii Albert Bonnier, care l-a refuzat. În acelaşi timp, ea trimisese un alt manuscris al poveştii "Britt-Mari Opens Her Heart" la o altă editură, mai mică şi nouă - Rabén & Sjögren. Cartea a câştigat premiul al II-lea şi a fost publicată în noiembrie 1944, devenind debutul lui Astrid Lindgren. Editorul Elsa Olenius a citit şi manuscrisul cu Pippi Şoseţica şi după ce Astrid a rescris-o conform instrucţiunilor acesteia, a înscris-o la un nou concurs organizat de Rabén & Sjögren. A câştigat premiul I şi în noiembrie 1945, cartea despre Pippi Şoseţica a fost publicată.

A fost un succes comercial imediat, stocurile din librării s-au epuizat rapid. Un critic a numit-o drept cartea secolului pentru copii. A provocat, în acelaşi timp, o dezbatere uriaşă în Suedia cu privire la rolul cărţilor pentru copii în creşterea lor şi dacă ar trebui să fie prescriptive din punct de vedere moral. Mulţi credeau că personajul Pippi era mult prea sălbatic, încălcând regulile şi chiar legea şi că aceste cărţi îi vor încuraja pe copii să facă lucruri similare, notează site-ul https://www.readersdigest.co.uk/. În anul următor, Pippi Şoseţica şi-a pornit călătoria în jurul lumii, fiind considerată, în următorii ani, un model important pentru generaţii de fete: un personaj care a îndrăznit să facă faţă regulilor restrictive şi opresiunii şi să-şi croiască propriul drum în viaţă. Chiar şi astăzi, ea provoacă şi testează adulţii în opinia lor despre drepturile fetelor tinere şi ale tuturor copiilor.

La fel ca Pippi - dacă nu chiar la fel de provocator - majoritatea personajelor lui Astrid Lindgren încă răspândesc mesajul creatorului lor şi anume: copiii au dreptul să fie trataţi cu respect şi dragoste, iar adulţii au obligaţia de a le satisface nevoile fundamentale, de hrană şi adăpost, dar şi nevoia de atenţie, îngrijire, iubire, securitate şi stimulare a minţii şi a corpului. Niciodată, de-a lungul vieţii sale, Astrid nu s-a clintit în mesajul ei. Carte după carte - în cinematograf, pe micul ecran şi în teatru - mesajul ei a fost repetat. Au urmat alte cărţi pentru copii şi tineret: "Kerstin and I" (1945), "Master Detective: A Kalle Blomkvist Mystery" (1946), "Pippi Longstocking Goes Aboard" (1946), "The Children of Noisy Village" (1946), "Do You Know Pippi Longstocking?" (1947), "Pippi Longstocking in the South Seas" (1948), "Happy times in Noisy Village" (1949). Personajul preferat al autoarei, Pippi Longstocking, a devenit vedetă de film în ecranizarea cărţii, intitulată "New Adventures of Pippi Longstocking" şi realizată de Columbia Pictures, în 1988, dar şi în spectacole de teatru pentru copii şi în seriale TV.

Lindgren a primit numeroase premii pentru cărţile sale, printre care: German Youth Book Prize (premiu special, 1956); Hans Christian Andersen Award (1958); Children's Spring Book Festival Award (SUA, 1963); Marea Medalie de Aur a Academiei Suedeze (1971); Lewis Carroll Shelf Award pentru "Pippi Longstocking" (1973); premiul "Silvergriffel" pentru "The Brothers Lionheart" (Ţările de Jos, 1975); German Booksellers' Peace Prize (1978); premiul "Selma Lagerlöf", premiul "Lego" (Danemarca, 1986); Ofiţer al Societăţii franceze de Arte şi Litere (1991), UNESCO Book Award (Austria, 1993); The Golden Ark Award (Belgia, 1995); Gabriella Mistral Prize (Chile, 1996); Corine Internationaler Buchpreis (postum, Germania, 2002).

Astrid nu a fost doar autoare, ci şi editor de cărţi. Ea a petrecut 25 de ani încurajând şi alţi scriitori ai literaturii suedeze pentru copii. Laureatul Premiului Memorial "Astrid Lindgren" 2014, Barbro Lindgren, a fost doar unul dintre ei, conform site-ului https://alma.se/. Unul dintre cei mai importanţi formatori de opinie ai ţării, scriitoarea suedeză s-a opus de-a lungul vieţii, în mod constant, nedreptăţii şi opresiunii. În perioada în care se protesta faţă de puterea nucleară, Astrid Landgren a scris ultimul său mare roman - "Ronja, the Robber's Daughter" - publicat în 1981. Articolele pe care le-a scris au fost adunate, de asemenea, într-o carte, intitulată "Min ko vill ha roligt" (1990). Opera sa mai include: "Mio's Kingdom" (1954), "Karlsson on the Roof" (1955), "Lotta says 'NO!'" (1958), "Mardie" (1960), "Christmas in the Stable" (1961), "Seacrow Island" (1963), "That Boy Emil" (1972), "The Brothers Lionheart" (1973), "My Nightingale is Singing" (1985), "A Calf for Christmas" (1989), "In the Land of Twilight" (1994), "Most Beloved Sister" (2002).

Astrid Lindgren a murit la 28 ianuarie 2002, în casa ei din strada Dalagatan 46 din Stockholm, la vârsta de 95 de ani.

În 2002, guvernul suedez a instituit Premiul Memorial "Astrid Lindgren" pentru a promova dreptul fiecărui copil la poveşti grozave. Acest premiu global este acordat anual unei persoane sau organizaţii pentru contribuţia lor remarcabilă la literatura pentru copii şi tineri. Premiul, a cărui valoare este de cinci milioane de coroane suedeze, este administrat de Consiliul pentru Arte din Suedia, conform site-ului https://alma.se/.

Între lucrările publicate postum se află poveşti pentru copii - "Mirabelle" (2003), "The Red Bird" (2005), "Pippi Fixes Everything" (2010), "Pippi Longstocking: The Strongest in the World!" (2015), "The Tomten and the Fox" (2017), "The Fearless Little Farm Boy" (2022), precum şi o serie de cărţi autobiografice şi de memorii - "I keep your letters under the mattress" (2012, co-autor Sara Schwardt), "I Too Have Lived!" (co-autor Louise Hartung, 2016), "A Love Story" (2017), "Most Beloved Sister/Mirabelle" (2017), "Never Violence!" (2018), potrivit site-ului https://www.astridlindgren.com/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: astridlindgren.com