Podul Golden Gate este o structură emblematică care leagă oraşele californiene San Francisco şi Sausalito. Se întinde pe 1.600 metri peste Golden Gate, strâmtoarea îngustă în care Golful San Francisco (la est) se deschide pentru a întâlni Oceanul Pacific (la vest). Visul de a conecta San Francisco de vecinii săi din nord a devenit realitate când construcţia a început în 1933. Având în vedere şansa de a obţine un loc de muncă constant în timpul Marii Depresiuni, echipajele de constructori au avut de înfruntat condiţii perfide pe măsură ce şoseaua şi turnurile au prins contur. Podul Golden Gate, deschis publicului în 1937, este o capodoperă inginerească, fiind un adevărat simbol al oraşului, dar şi al întregii ţări, potrivit https://www.history.com/.

După decenii de apeluri publice de a conecta metropola în plină dezvoltare, San Francisco, de vecinii săi aflaţi dincolo de strâmtoarea Golden Gate, inginerul oraşului Michael O'Shaughnessy a fost însărcinat, în 1919, să găsească pe cineva capabil să construiască un pod la un cost rezonabil. Sarcina i-a revenit unui inginer din Chicago, pe nume Joseph Strauss, un constructor de poduri mobile care credea că poate finaliza proiectul la scară mare pentru o valoare modestă de 25 până la 30 de milioane de dolari. La 28 iunie 1921 a prezentat schiţele preliminare ale unui pod cu o grindă în consolă simetrică în suspensie. Costul era estimat la 17 milioane de dolari. Proiectul final a fost făcut public în decembrie 1922.

Sursa foto: goldengate.org 

Proiectul a luat amploare în mai 1923, când legislativul statului a adoptat "Golden Gate Bridge and Highway District Act of California" cu scopul de a planifica, proiecta şi finanţa construcţia. Până în august 1925, locuitorii din Marin, Sonoma, Del Norte şi părţi din districtele Napa şi Mendocino au fost de acord să se alăture deciziei statului California şi să-şi ofere casele şi afacerile ca garanţie pentru obţinerea de fonduri.

În ciuda promisiunilor economice promovate de susţinătorii săi, proiectul a întâmpinat o rezistenţă acerbă din partea unor oameni de afaceri şi civili. Nu numai că podul ar împiedica industria de transport maritim şi ar strica frumuseţea naturală a golfului, susţineau aceştia, dar nu va supravieţui nici unui cutremur precum cel care a paralizat oraşul în 1906. Au urmat ani de litigii, timp în care oponenţii au încercat să blocheze formarea departamentului.

Între timp, faimosul design al podului a prins contur prin eforturile echipei talentate a lui Strauss. Leon S. Moisseiff a prezentat un nou proiect ce prevedea o suspensie capabilă să se mişte mai mult de 60 cm lateral pentru a rezista vântului puternic. Irving F. Morrow a conceptualizat turnurile art deco, iar mai târziu a decis asupra unei culori de vopsea pe care a numit-o "International Orange". Charles Ellis a elaborat ecuaţiile inginereşti complexe ca proiectant structural principal, deşi a fost concediat înainte de începerea construcţiei şi nu a primit creditul corespunzător decât mulţi ani mai târziu, conform https://www.history.com/.

În noiembrie 1930, a fost adoptată o măsură pentru a permite emiterea a 35 de milioane de dolari în obligaţiuni pentru a plăti proiectul. Cu toate acestea, Departamentul de Poduri şi Autostrăzi s-a străduit să găsească un sprijin financiar pe fondul dificultăţilor Marii Depresiuni. Disperat, Strauss a căutat personal ajutor de la preşedintele Bank of America, Amadeo Giannini, care a oferit un impuls crucial acceptând să cumpere obligaţiuni în valoare de 6 milioane de dolari în 1932.

Construcţia a început pe 5 ianuarie 1933, cu excavarea a 3,25 milioane de metri cubi de pământ pentru a stabili ancorajele de 12 etaje ale podului. Echipa de muncitori era formată din aproape oricine era capabil să reziste la rigorile fizice ale acestei munci, în timp ce şoferii de taxi, fermierii, funcţionarii fără loc de muncă s-au aliniat pentru şansa de a câştiga salarii stabile ca fierari şi betonişti.

Încercarea de a construi ceea ce ar fi fost primul suport de pod în oceanul deschis s-a dovedit o provocare imensă. Pe măsură ce o staţie de 1.100 de picioare (335 de metri) s-a extins pe partea San Francisco, scafandrii au plonjat la adâncimi de 90 de picioare (cca 28 de metri) prin curenţi puternici pentru a îndepărta roca şi resturile de detonare. Estacada a fost avariată când o navă a lovit-o în august 1933 şi din nou pe fondul unei furtuni puternice de la sfârşitul anului, ceea ce a întârziat construcţia cu cinci luni.

Când turnurile au fost finalizate în iunie 1935, compania "John A. Roebling's Sons" din New Jersey a fost angajată pentru a se ocupa de construcţia la faţa locului a cablurilor de suspensie. Inginerii din cadrul companiei, care lucraseră şi la Podul Brooklyn, stăpâneau o tehnică în care firele individuale de oţel erau legate împreună în bobine şi transportate pe toată lungimea podului pe roţi care se învârteau. Având la dispoziţie un an pentru a finaliza sarcina, au terminat în schimb în puţin peste şase luni, rotind peste 25.000 de fire individuale în fiecare cablu ce măsura 7.650 de picioare (cca 2.300 metri).

Şoseaua a fost finalizată pe 19 aprilie 1937, iar podul a fost deschis oficial pietonilor pe 27 mai. În cadrul festivităţilor, inginerul Strauss a dedicat construcţiei o poezie intitulată "A Mighty Task Is Done". A doua zi, podul a fost deschis oficial şi traficului rutier.

Considerat a fi cel mai fotografiat pod din lume, în 1994, The Golden Gate Bridge a fost numit una dintre minunile ingineriei civile din SUA de către Societatea americană a Inginerilor Civili, alături de Barajul Hoover, Sistemul de autostrăzi Interstate, Centrul Spaţial Kennedy, Canalul Panama şi Conducta Trans-Alaska.

Lungimea totală a podului este de 2.737 de metri iar distanţa dintre cele două turnuri de 1.280 de metri a făcut din podul Golden Gate cel mai lung pod suspendat din lume până în 1964, când a fost deschis podul Verrazano-Narrows din New York, la rândul lui depăşit de un altul. În construcţia turnurilor, care au aproape 250 de metri înălţime, din care 20 de metri sub nivelul mării, s-au folosit peste 600.000 de nituri (la fiecare).

Calea de rulare, care are 6 benzi pe o lăţime de 27 de metri, se află la înălţimea de 67 de metri deasupra apei. Este susţinută de cabluri uriaşe, ancorate în blocuri de beton cu putere de tracţiune de 25 de milioane de kilograme. Cele două cabluri au o lungime totală de 2.332 de metri şi un diametru de 90 de centimetri. Ele sunt alcătuite din 27.572 de fire de oţel cu o lungime totală egală cu de trei ori circumferinţa Pământului, se arată pe www.aviewoncities.com.

Podul Golden Gate a rezistat cutremurului distructiv de la Loma Prieta (segment al faliei San Andreas) din 1989 şi a fost închis circulaţiei doar de trei ori în primii 75 de ani din cauza condiţiilor meteorologice. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: Golden Gate Bridge/Facebook