Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deşi scurtă şi agitată de tensiuni politice, a pus bazele politice, economice, sociale şi culturale ale României moderne. Între 1859-1861, Cuza a domnit cu două guverne, două Adunări, trecând dintr-o capitală într-alta (aşa cum stabilise Convenţia de la Paris din august 1858), conform volumului "O istorie a românilor" (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007)

Desăvârşirea unităţii celor două ţări a constituit, de la început, principalul scop al politicii Principatelor. Au fost unite serviciile de vămi într-o singură direcţie generală, cursul monedelor din Principate a fost unificat, administraţiile telegrafelor au fost, de asemenea, contopite. Municipalitatea şi poliţia din Focşani, oraş situat pe fosta graniţă, au fost unificate. Când s-a luat în discuţie problema Capitalei ţării, Bucureştiul - calificat de Kogălniceanu "inima României" - s-a impus drept Capitală. De altfel, oraşul a adoptat, din 1859, stema vulturului şi a zimbrului, între autorităţile celor două ţări s-au stabilit legături directe, fără a se mai folosi Ministerele de Afaceri Străine. Ziua de 24 ianuarie a fost stabilită zi de sărbătoare naţională, conform amplei lucrării "Istoria românilor. Constituirea României moderne" (volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).

Procesul de integrare s-a desfăşurat şi la nivel militar, depăşindu-se astfel prevederile Convenţiei. În primăvara anului 1859, unităţi muntene au fost trimise în Moldova şi altele moldovene aduse în Ţara Românească. S-a convocat la Focşani o comisie moldo-munteană pentru înlăturarea deosebirilor existente privind uniformele. Armatele celor două ţări au fost strânse, în vara anului 1859, în tabăra de la Floreşti. Cu acest prilej, generalului Milicescu i s-a dat comanda celor două armate, iar doctorul Carol Davila a fost numit medicul lor superior. Ulterior, domnitorul însuşi a preluat comanda, fiind creat, apoi, un stat major unic. În 1860 s-a uniformizat instrucţia şi s-au organizat în Bucureşti detaşamente model, s-au unificat ambele intendenţe şi administraţii militare, iar generalul Florescu a fost numit ministru de Război în amândouă ţările, fiind cel dintâi ministru comun. S-a mai organizat şi un regiment de geniu, compus dintr-un batalion muntean şi altul moldovean.

Politica externă a Principatelor Unite a înregistrat în anii 1859-1861, succes după succes. Unirea a fost desăvârşită, autonomia întărită şi se pregătea viitoarea independenţă politică. Conferinţa reprezentanţilor Puterilor Garante a recunoscut, la 1/13 aprilie 1859, dubla alegere, chiar dacă a făcut-o în mod excepţional, iar Turcia şi Austria au făcut-o doar pe timpul domniei lui Cuza. O vizită a acestuia la Constantinopol, în septembrie-octombrie 1860, unde a fost primit cu onorurile cuvenite unui şef de stat, a îmbunătăţit raporturile cu sultanul. Alte demersuri politico-diplomatice iniţiate de Cuza, prin trimişii săi, la Paris, Berlin, Torino, Viena, Londra au avut rezultate pozitive şi reprezentanţii Porţii Otomane şi ai Puterilor Garante, reuniţi în septembrie 1861, au acceptat în mare parte Memoriul domnitorului de consolidare a Unirii.

La 22 noiembrie/4 decembrie 1861, Poarta a emis "Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei" prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor, fapt care presupunea o serie de măsuri importante, între care: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani; instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local, potrivit lucrării "Istoria românilor. Constituirea României moderne" (volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).

Ca urmare, la 22 ianuarie/3 februarie 1862, domnitorul a format, sub conducerea conservatorului Barbu Catargiu, primul guvern unic al ţării (până la 8 iunie 1862, când Barbu Catargiu a fost asasinat). El a mai deţinut portofoliul Internelor, precum şi, după caz, interimatele Finanţelor şi Lucrărilor Publice. Evitând luarea în dezbatere a chestiunii rurale, guvernul Barbu Catargiu a trecut la adoptarea unor măsuri de organizare a statului. Printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 26 ianuarie/7 februarie, departamentele fostului guvern din Moldova au fost desfiinţate, fiind înlocuite, în mod provizoriu, prin directorate. Legile fiscale au fost unificate, s-a extins legea procurorilor în Moldova, etc.

În acelaşi cadru al unificării şi modernizării instituţiilor statului s-a înscris şi formarea, două zile mai târziu, a primului parlament unic al României, prin unirea, la Bucureşti, a celor două Adunări Legislative: a Moldovei şi a Munteniei. La 24 ianuarie/5 februarie 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat, în mod solemn, în faţa Adunărilor Moldovei şi Munteniei, unirea definitivă a Principatelor, iar oraşul Bucureşti a fost desemnat Capitală a ţării. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: ziarulunirea.ro