RETROSPECTIVĂ 2021/ Fenomene naturale în lume
IANUARIE
9. - Două alunecări de teren declanşate de ploile abundente au provocat moartea a 40 de persoane şi cel puţin 18 rănite în provincia Java de Vest din Indonezia.
15. - Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs în insula indoneziană Sulawesi, la 36 de kilometri sud de Mamuju, la o adâncime de 18 kilometri. 84 de persoane au murit, peste 740 au fost rănite şi 30.000 de locuitori au fost strămutaţi.
23. - Furtuna tropicală Eloise, având statutul unui ciclon tropical atunci când a atins uscatul, în provincia Sofala din Mozambic, a făcut 12 morţi.
FEBRUARIE
7. - Cel puţin 26 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 170 au fost date dispărute, în nordul Indiei, după prăbuşirea unui fragment dintr-un gheţar, urmată de o avalanşă şi viituri care au avariat amenajări hidroelectrice şi poduri. Incidentul s-a petrecut în districtul Chamoli din statul Uttarakhand, situat în masivul Himalaya, la aproximativ 2.000 de metri deasupra nivelului mării.

Foto: (c) RAJAT GUPTA / EPA
8. - Ploi abundente care au provocat inundarea unui atelier de textile clandestin, din subsolul unei locuinţe private din oraşul marocan Tanger, au provocat moartea a cel puţin 24 de persoane.
13. - Un seism cu magnitudinea de 7,1 s-a produs în largul coastelor prefecturii Fukushima, în estul Japoniei, la o adâncime de 60 de kilometri şi a fost resimţit în capitala Tokyo. Peste 100 de persoane au fost rănite.
APRILIE
4. - Inundaţiile produse de ploile torenţiale au dus la moartea a 23 de persoane pe insula indoneziană Flores, iar autorităţile au anunţat că alte nouă persoane au fost rănite şi cinci au fost date dispărute.

Foto: (c) FAZRY ISMAIL / EPA
6. - Cel puţin 157 de persoane au murit şi alte câteva zeci au fost date dispărute, în urma inundaţiilor şi alunecărilor provocate de ciclonul tropical Seroja în Indonezia şi Timorul de Est. Agenţia indoneziană pentru gestionarea dezastrelor a raportat 130 de decese în mai multe insule din apropierea Timorului de Est, unde au fost înregistrate 27 de decese.
30. - O furtună puternică a provocat moartea a 11 persoane, nouă dispăruţi şi peste o sută de răniţi într-un oraş de coastă din apropiere de Shanghai.
MAI
15. - Două tornade au lăsat în urma lor cel puţin 12 morţi şi peste 400 de răniţi în centrul şi în estul Chinei.
18. - Cel puţin 38 de persoane au murit şi alte 90 au fost date dispărute, după ce un ciclon ''extrem de sever'' a lovit coasta vestică a Indiei.
IUNIE
24. - O tornadă a distrus locuinţe în mai multe localităţi din sud-estul Republicii Cehe, provocând rănirea a cel puţin 100 de persoane.
IULIE
3. - O masivă alunecare de teren produsă în oraşul de coastă Atami, centrul Japoniei, a făcut 15 morţi.
13. - Cel puţin 14 persoane au murit şi două au fost date dispărute în Kârgâzstan şi Uzbekistan, în urma unor alunecări de teren cauzate de ploi torenţiale.
14. - 180 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile care au afectat vestul Germaniei, iar în jur de 150 au fost date dispărute.

Foto: (c) FRIEDEMANN VOGEL / EPA
18. - Cel puţin 25 de persoane au murit, după ce mai multe case s-au prăbuşit în trei suburbii ale oraşului indian Mumbai, în urma unor alunecări de teren provocate de ploile torenţiale.
19. - Inundaţiile devastatoare din vestul Germaniei au provocat decesul a cel puţin 165 de persoane.
21. - 302 persoane şi-au pierdut viaţa şi 50 au fost date dispărute, în urma inundaţiilor din provincia centrală chineză Henan.
23. - Cel puţin 112 persoane şi-au pierdut viaţa în statul indian Maharashtra (vest), din cauza ploilor musonice care au provocat inundaţii şi alunecări de teren ce au afectat sute de sate.
AUGUST
7. - Circa 5.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele şi peste 1.000 de case au fost avariate, în urma inundaţiilor provocate de precipitaţiile abundente în Coreea de Nord.
9. - Cel puţin 65 de persoane, între care 28 de militari, şi-au pierdut viaţa în incendiile forestiere care au devastat nordul Algeriei, în special regiunea Kabylie.
11. - Ploile torenţiale care au căzut în centrul Chinei au dus la moartea a cel puţin 21 de persoane.

Foto: (c) Mustafa Kaya / Xinhua
12. - 70 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 47 au fost date dispărute, în urma viiturilor produse în oraşul turcesc Kastamonu, din regiunea Mării Negre. Peste 2.000 de persoane au fost evacuate.
24. - 11 persoane şi-au pierdut viaţa după o alunecare de teren produsă în regiunea Mandalay din Myanmar.
SEPTEMBRIE
2. - Oraşul New York s-a confruntat cu ploi torenţiale şi inundaţii devastatoare care au provocat cel puţin 44 de morţi în metropola americană şi în regiunile sale învecinate, după trecerea furtunii tropicale Ida.
OCTOMBRIE
12. - 40 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 18 au fost date dispărute în Filipine, după trecerea furtunii tropicale Kompasu, însoţită de precipitaţii abundente, care au provocat inundaţii şi alunecări de teren.

Foto: (c) Sulav Shrestha / Xinhua
21. - Bilanţul oficial al morţilor în urma mai multor zile de inundaţii masive şi alunecări de teren devastatoare este de 88 în Nepal şi 102 în India.
NOIEMBRIE
2. - Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei alunecări de teren care a avut loc în sud-vestul Columbiei.
11. - Ploile abundente, care au afectat sudul Indiei şi Sri Lanka, au lăsat în urmă cel puţin 41 de morţi. Mii de persoane din zonele joase au fost mutate, multe şcoli şi colegii din Tamil Nadu au rămas închise, în timp ce unele servicii feroviare au fost suspendate temporar.

Foto: (c) R VIJAYAN / EPA
20. - Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa sau au fost date dispărute, în urma viiturilor înregistrate în sudul Indiei.
DECEMBRIE
4. - 15 persoane au murit în urma erupţiei vulcanului Semeru, din provincia indoneziană Java de Est.

Foto: (c) TANNEN MAURY / EPA
12. - 83 de morţi şi sute de case complet distruse reprezintă bilanţul după trecerea prin centrul şi sudul SUA a unei serii de tornade. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Ionela Gavril, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)
Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo
PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân
Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi
FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)
Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean
23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)
Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po
Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)
Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie
Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie
Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern
Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co
22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)
Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.
22 septembrie - Ziua mondială fără mașini
Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie
Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
21 septembrie - Ziua internațională a păcii
La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001
21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer
Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z
21 septembrie - Ziua Munților Apuseni
La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv













