logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Violonistul Alexandru Tomescu împlineşte 45 de ani (15 septembrie)

Imagine din galeria Agerpres

Alexandru Tomescu, cel mai cunoscut violonist român contemporan, a susţinut, până în prezent, de la debutul în 1983, peste 1.500 de concerte şi recitaluri în 33 de ţări, pe cinci continente. Este câştigător a numeroase premii naţionale şi internaţionale la concursuri de muzică clasică. În septembrie 2007, a câştigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702, iniţial pentru o perioadă de cinci ani, care s-a prelungit până în 2023.

S-a născut la 15 septembrie 1976, în Bucureşti, şi a studiat vioara cu mama sa, Mihaela Tomescu, profesoară de vioară la Liceul de Muzică ''George Enescu'' din Bucureşti. De asemenea, începând de la vârsta de şase ani, a cântat acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale. Şi-a continuat educaţia la Conservatorul din Bucureşti (1995-1999), cu renumitul violonist şi profesor Ştefan Gheorghiu. Alexandru Tomescu a obţinut burse de studii în SUA şi Elveţia, unde a studiat cu Eduard Schmieder (2000) şi, respectiv, Tibor Varga (2001). În paralel, a urmat cursuri de perfecţionare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers, cu Thomas Zehetmair şi Werner Scholz, notează www.orchestreradio.ro.

 


Este câştigătorul a numeroase competiţii naţionale şi internaţionale - peste 100 de premii I naţionale şi 26 de distincţii internaţionale - între care: Concursul "Paganini" (Genova, 1995), Concursul "Marguerite Long - Jacques Thibaud" (Paris, 1999) şi Concursul "George Enescu" (1999). A concertat, de asemenea, sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur, Valery Gergiev, Christoph Eschenbach, alături de pianişti valoroşi, precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli la fel de celebre: Carnegie Hall - New York, Concertgebouw - Amsterdam, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées - Paris sau Metropolitan Arts Center - Tokyo. În mai 2019 a susţinut o serie de concerte în Anglia, ca solist al Orchestrei Filarmonicii Regale, sub bagheta dirijorilor Gabriel Bebeşelea şi Christopher Petrie, menţionează site-ul https://www.festivalenescu.ro/.


A înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, SUA şi a realizat numeroase imprimări pe CD şi DVD, între care: "Premio Paganini" (lucrări de Niccolo Paganini, Eugene Ysaye, cu Ermindo Polidori la pian), "Alexandru Tomescu in The Great Hall of the Moscow Conservatoire" (concerte de Niccolo Paganini şi Felix Mendelssohn), "Romanian Piano Trio" (lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail şi Răzvan Suma), "Romantic Stradivarius" (lucrări de Johannes Brahms, Robert Schumann, Edvard Grieg), "Simply Mozart" (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu), "24/24" (24 de Capricii pentru vioară solo de Niccolo Paganini), "Ad Libitum Primus" (cvartete de Ludwig van Beethoven, Jospeh Haydn, Jean Sibelius), "Stradivari - Obsesii" (Şase Sonate op. 27 pentru vioară solo de Eugene Ysaye).

 


Este solist concertist permanent de elită al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti, alături de care a susţinut zeci de concerte în ţară şi în străinătate şi este Ambasador al campaniei Radio România Muzical - "Ascultă 5 minute de muzică clasică", notează https://www.turneulstradivarius.ro/.

I-a fost încredinţată, în 2007, pentru o perioadă de cinci ani, în urma mai multor concursuri, vioara Stradivarius Elder-Voicu din 1702, instrument de o inestimabilă valoare, ce face parte din Patrimoniul Naţional al României. Alexandru Tomescu a demarat ulterior proiectul "Stradivarius Elder-Voicu: 2008 - 2012", constând în mai multe turnee în ţară în colaborare cu alţi muzicieni. În 2017, a câştigat dreptul de a cânta la vioara Stradivarius Elder-Voicu până în 2023.

Sub genericul ''Turneul Internaţional Stradivarius'', violonistul a concertat în numeroase localităţi din ţară, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvenţe inedite de performance: cele 24 de capricii ale lui Niccolo Paganini, cele şase sonate pentru vioară solo de Eugene Ysaye, sonatele şi partitele pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach, sonatele pentru vioară şi pian de Serghei Prokofiev şi integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu (cu Eduard Kunz la pian). O parte dintre aceste programe au fost înregistrate pe CD-uri şi DVD-uri care s-au bucurat de un mare succes.

 


În 2021, Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius Elder-Voicu şi pianistul spaniol, Josu De Solaun, au susţinut 13 concerte în 12 oraşe din ţară, în perioada 25 iulie-11 august, în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Turneului Internaţional Stradivarius numit "Odă Bucuriei", cunoscută şi ca Simfonia a IX-a, de Ludwig van Beethoven, într-o transcripţie pentru vioară şi pian de Hans Sitt.

"Turneul Stradivarius din acest an a fost o adevărată provocare. Împreună cu pianistul Josu de Solaun am cântat una dintre cele mai spectaculoase capodopere muzicale scrise vreodată - Simfonia a 9-a - "ODĂ BUCURIEI" de L.v.Beethoven. Programul de turneu a fost foarte intens, date fiind condiţiile sanitare impuse de pandemie. Muzica, însă, ne-a dat aripi de fiecare dată, iar sonoritatea catedralelor a fost pur şi simplu copleşitoare, spaţiile neconvenţionale în care am cântat au fost adevărate scene culturale. Nu am fi reuşit să dăm viaţă acestei opere fără publicul minunat, care a trăit şi a vibrat în acelaşi timp şi la aceeaşi intensitate cu noi emoţia Odei Bucuriei şi îi mulţumim. Am încheiat turneul 2021 cu sufletul plin şi cu nerăbdarea de a începe următoarele proiecte muzicale.", declara cu acest prilej violonistul Alexandru Tomescu, potrivit https://www.turneulstradivarius.ro/.

 


În 2019, violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul Galei "Remember Enescu - 20 ani de Excelenţă în Muzica Clasică". Tot în 2019, Alexandru Tomescu şi violistul Cristian Andriş au lansat un proiect extraordinar, al cărui promotor este Asociaţia Trib'Art din Timişoara: Romanian Chamber Orchestra, un nou ansamblu pe scena muzicală românească, care aduce în faţa publicului 21 de muzicieni români care fac performanţă atât în ţară cât şi în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Împreună sunt directori artistici ai acestui prestigios ansamblu, iar Alexandru Tomescu este Concertmaestru. Dirijorul ansamblului este maestrul Cristian Măcelaru, notează https://romanianchamberorchestra.ro/

Activitatea violonistului a fost recompensată cu numeroase premii, între care: Premiul pentru Muzică al Radio România Cultural, Premiul "Iosif Sava" al Uniunii Criticilor Muzicali, Marele Premiu Prometheus pentru Opera Prima (debut) (2008), Premiul "Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană" (Fundaţia Eurolink - Casa Europei) (2012), Ordinul "Steaua Italiei" în grad de Cavaler pentru merite deosebite în promovarea culturii italiene (2014).

 


Violonistul Alexandru Tomescu este cadru didactic asociat al Facultăţii de Muzică şi Teatru la Universitatea de Vest din Timişoara începând din anul şcolar 2020-2021 şi visiting professor la Universitatea Musical Arts Madrid, Spania, potrivit https://www.turneulstradivarius.ro/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

* Explicaţie foto din deschidere: Violonistul Alexandru Tomescu susţine un concert cu ocazia Zilei Naţionale a Italiei, Ateneul Român, Bucureşti, 3 iunie 2015. 

Afisari: 73

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 21-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin

Documentare 21-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 20-10-2026 18:11

Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,

Documentare 20-10-2026 18:10

Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T

Documentare 20-10-2026 18:09

Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li

Documentare 20-10-2026 18:05

Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim

Documentare 20-10-2026 18:05

Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&

Documentare 20-10-2026 18:00

Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &

Documentare 20-10-2026 17:58

Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i

Documentare 20-10-2026 17:57

Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini

Documentare 20-10-2026 17:55

Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar

Documentare 20-10-2026 17:53

Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia

Documentare 20-10-2026 17:45

Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat

Documentare 20-10-2026 17:44

Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs

Documentare 20-10-2026 17:42

Ștefan-Radu Oprea (PSD), învestit ministru al Apărării Naționale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ștefan-Radu Oprea (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Apărării Naționale. *** Fostul Secretar General al Guvernului (iun. 2025 - apr. 2026) Ștefan-Radu Oprea este licențiat în inginerie mecanică și electric