Piesa de teatru "Danton", scrisă de Camil Petrescu, a avut premiera la Teatrul Naţional din Bucureşti, în regia lui Horea Popescu, la 30 decembrie 1974. Data ultimei reprezentaţii a fost 9 mai 1990, conform site-ului tnb.ro.

Drama istorică în cinci acte a fost publicată fragmentar în "Universul literar" nr. 17 din 25 aprilie 1926 (scena închisorii de la Conciergerie - actul IV), dar şi sub formă de foileton în "Vremea", primele 14 tablouri fiind tipărite în numerele 129 (4 septembrie 1926) - 155 (18 decembrie 1926). A fost publicată integral în volum la Editura Vremea din Bucureşti în anul 1931.

Desfăşurarea evenimentelor este de o uriaşă anvergură, în cele 20 de tablouri jucând pe scenă aproximativ 100 de personaje. Camil Petrescu nota, în prefaţa primei ediţii tipărite, că "Danton" este o "reconstituire dramatică" a climatului tumultuos al Revoluţiei Franceze. Danton, favorabil compromisului ideologic, se ceartă cu Robespierre, iar acesta va ordona arestarea şi execuţia pe ghilotină a lui Danton. Robespierre va avea o soartă similară câteva luni mai târziu.

"Noi credem într-un principiu de penetrabilitate şi de coordonare în structura psihologică aproape tot atât de strict ca o determinare morfologică. Este ceea ce noua filosofie şi psihologie germană numeşte 'Die Gestaltthcorie', adesea 'Gestaltpsychologie' şi care singură poate permite reconstituirea unei personalităţi din elementele disparate şi ades contrazicătoare furnizate de istorie", nota Camil Petrescu.

Piesa a fost scrisă pe parcursul unui an, întrucât autorul s-a documentat amănunţit în mii de pagini ale istoriei Revoluţiei Franceze.

Referindu-se la dramaturgia lui Camil Petrescu, George Călinescu scria, în "Istoria literaturii române" (Editura Semne-Artemis, 2008): "Cea mai profundă operă este Danton... (...) Danton e un burghez bonom, soţ bun, politician ferm, fără şovăiri sentimentale, dispreţuind formalismele şi paperaseria, suflet suav în intimitate, tată de familie fără puritanism...".

Evoluţia lui Danton este exponenţială. "Între Paris şi armatele năvălitoare voi fi eu", afirma el la un moment dat, aflând de ameninţarea prusacă de la frontiere. Referindu-se la cumplitele masacre din închisori din septembrie 1792, pe care girondinii, prin vocea Doamnei Roland, i le reproşaseră, Danton pare convins că "nicio putere din lume nu le-ar fi putut opri".

Eroul revoluţiei, ministru al justiţiei, crede într-o dreptate a hazardului, acţionând chiar şi el ca instrument al soartei oarbe. Când Fabre îl întreabă dacă ar trebui eliberaţi din închisori toţi cei care erau ceruţi de rudele disperate, Danton spune: "Cine are norocul să fie cerut să scape. Nu putem renunţa la o măsură necesară, dar putem da o mână de ajutor norocului orb".

Cruzimile revoluţionare nu-i ocolesc nici lui familia. Danton este nevoit să-şi dezgroape soţia - Gabrielle - care murise în lipsa lui, pentru a-şi putea lua rămas bun de la ea. El sfidează moartea în repetate rânduri, dar nu-şi pierde vitalitatea şi luciditatea. Danton încearcă să corespundă ideii celorlalţi despre el, adică tipului de revoluţionar etern: "Oricui îi este permis să stea deoparte. Cui a fost însă Danton, nu".

Danton se eliberează temporar de povara rolului său istoric şi social, pentru a deveni un om între ceilalţi. El se retrage o vreme la ţară, la Arcis, împreună cu Louise, a doua soţie. "Nu mai vreau nimic Nu mai sunt Danton!", spune el. Eroul cu temperament vulcanic şi cu geniu oratoric, devenit în final martir şi profet al unei Franţe în derivă, Danton refuză să se autoexileze pentru a-şi salva viaţa şi chiar consimte, în cele din urmă, cu demnitate, să moară. Danton ajunge victima propriei invenţii monstruoase, preluată de extremiştii iacobini ai lui Robespierre. El este condamnat împreună cu prietenii săi şi urmează a fi ghilotinat. Totuşi, îi prezice acelaşi sfârşit călăului său, Robespierre.

 

Între numeroşii actori care au dat viaţă celor 100 de personaje ale piesei se regăsesc nume mari ale scenei: Mircea Albulescu, Radu Beligan, Paul Avram, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Costel Constantin, Gheorghe Cozorici, Tamara Creţulescu, Constantin Diamandi, Constantin Dinulescu, Constantin Diplan, Matei Gheorghiu, Marian Hudac, Aimée Iacobescu, Şerban Iamandi, Andrei Ionescu, Ileana Iordache, Catiţa Ispas, Radu Iţcuş, Emil Liptac, Mihai Mălaimare, Bogdan Muşatescu, Adela Mărculescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Motoi, Emanoil Petruţ, Florin Piersic, Elena Sereda, Carmen Stănescu, Traian Stănescu, Damian Crâşmaru, George Ulmeni, Eugenia Maci şi mulţi alţii, conform site-ului https://www.tnb.ro/.

În 1972 a fost realizată varianta pentru teatru radiofonic a piesei, în regia lui Paul Stratilat, iar în 1982, piesa a fost ecranizată, filmul "Danton" fiind regizat de Andrzej Wajda.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere:  Comemorare Camil Petrescu la 50 de ani de la moartea scriitorului; expoziţia de fotografii si documente din arhiva Teatrului Naţional 'I.L. Caragiale' Bucureşti şi a Muzeului Naţional al Literaturii Române.