logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Săptămâna europeană 16-20 august 2021

Imagine din galeria Agerpres

Subiectul central care a acoperit activitatea principalelor instituţii ale Uniunii Europene în intervalul 16-20 august 2021 a fost situaţia din Afganistan, ca urmare a plecării trupelor Alianţei Nord-Atlantice din acest stat, a preluării puterii de către talibani şi a consecinţelor privind fenomenul migraţiei.

Consiliul European
* Uniunea Europeană şi SUA s-au declarat, în 18 august, "profund îngrijorate" de situaţia femeilor în Afganistan şi le-au cerut talibanilor să evite "orice formă de discriminare şi de abuz" şi să le păstreze drepturile, potrivit unei declaraţii comune, citate de AFP. "Suntem profund îngrijoraţi pentru femeile şi fetele din Afganistan, pentru drepturile lor la educaţie, la muncă şi la libertatea de circulaţie", indică acest text, cosemnat de alte 18 ţări, între care Australia, Brazilia, Canada, Senegal, Norvegia, Argentina şi Noua Zeelandă. Sub precedentul regim al talibanilor (1996-2001), femeile aveau interdicţie să iasă din casă fără un însoţitor masculin şi să lucreze, iar fetele - să meargă la şcoală. Femeile acuzate de infracţiuni ca adulterul erau biciuite şi lapidate până la moarte, mai informează AFP.

Consiliul Uniunii Europene
* Miniştrii afacerilor externe din Uniunea Europeană au subliniat, într-o reuniune extraordinară despre situaţia din Afganistan, din 18 august, că este necesar să se asigure evacuarea în condiţii de siguranţă a cetăţenilor UE şi a personalului local. Miniştrii au subliniat, de asemenea, că orice cooperare cu un viitor guvern afgan va fi condiţionată de o soluţionare paşnică şi incluzivă şi de respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor afganilor, inclusiv ale femeilor, tinerilor şi persoanelor care aparţin minorităţilor, precum şi de respectarea obligaţiilor internaţionale ale Afganistanului, de angajamentul faţă de combaterea corupţiei şi de prevenirea utilizării teritoriului Afganistanului de către organizaţiile teroriste, conform site-ului Consiliului, consilium.europa.eu/ro.
Situaţia în zona aeroportului din Kabul era haotică în seara zilei de 16 august, toate zborurile civile şi militare fiind suspendate din cauza miilor de afgani care au pătruns pe pista de decolare în încercarea disperată de a părăsi ţara după revenirea talibanilor la putere. Militanţii talibani au intrat, la 15 august, în capitala afgană, Kabul, fără a întâmpina rezistenţă şi în prezent controlează aproape toate provinciile din Afganistan.

* Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat, în cadrul reuniunii extraordinare a miniştrilor de interne (Consiliul JAI), din 18 august, că "în conformitate cu noul Pact privind migraţia şi azilul, s-a convocat o reuniune urgentă a reţelei Blueprint în cadrul căreia s-a discutat cu statele membre şi agenţiile UE despre posibilele evoluţii şi nivelul pregătirii UE. Reţeaua Blueprint va continua să se întâlnească în mod regulat pe această temă pentru a monitoriza îndeaproape evoluţiile şi a lua toate măsurile pregătitoare necesare", conform ec.europa.eu.

Comisia Europeană
* Uniunea Europeană va recunoaşte începând cu 20 august, "permisele de sănătate" din Turcia, Ucraina şi Macedonia de Nord, permiţând rezidenţilor acestor ţări să călătorească mai uşor în Europa, a anunţat la 19 august, Comisia Europeană, citată de France Presse. Aceste "decizii de echivalare" semnifică faptul că certificatele emise de autorităţile celor trei ţări pot fi recunoscute de sistemul general al certificatelor de sănătate digitale la scara întregii Uniuni Europene, specifică executivul european într-un comunicat. În contrapartidă, Turcia, Ucraina şi Macedonia de Nord acceptă să recunoască certificatul digital implementat de Bruxelles.

Parlamentul European
* Preşedinţii mai multor comisii de specialitate din PE au precizat, într-o declaraţie comun din 16 august, că "retragerea pripită a trupelor SUA şi NATO din ţară fără anumite condiţii şi prăbuşirea şocantă a instituţiilor afgane şi a forţelor sale de securitate au permis talibanilor să preia ţara într-un mod neaşteptat de rapid". "(...) UE, împreună cu alţi parteneri, trebuie să abordeze urgent criza umanitară din ţară şi regiune, cauzată de conflicte, strămutări, insecuritate alimentară, secete şi pandemia COVID-19. Este în interesul nostru să prevenim o altă criză migraţională", au mai spus liderii PE în declaraţia comună, publicată pe site-ul PE, europarl.europa.eu.

* Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a declarat, în 18 august, citat de Reuters, că Uniunea Europeană are responsabilitatea de a accepta refugiaţi afgani şi nu poate lăsa persoane care au lucrat pentru blocul comunitar în Afganistan "să se confrunte cu răzbunarea" talibanilor. El a spus că refugiaţii care sosesc din Afganistan, controlat în prezent de talibani, ar trebui să fie repartizaţi proporţional între statele membre ale UE.

* Membrii comisiilor de afaceri externe şi dezvoltare ale Parlamentului European şi ai Delegaţiei PE pentru relaţiile cu Afganistan, au declarat, în urma unei şedinţe extraordinare din 19 august, că Europa trebuie să furnizeze ajutor umanitar pentru a ajuta populaţia afgană şi să aibă o poziţie unitară cu privire la gestionarea migraţiei, potrivit europarl.europa.eu.
În intervenţiile lor, majoritatea eurodeputaţilor prezenţi au cerut salvarea cetăţenilor afgani care au lucrat pentru Uniunea Europeană sau au promovat valorile comune. De asemenea, ei s-au pronunţat pentru sprijinirea ţărilor vecine Afganistanului care pot primi un număr mare de refugiaţi şi pentru ajutorarea ţărilor UE care ar putea fi nevoite să găzduiască noi refugiaţi.
Luând cuvântul în Parlamentul European, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a afirmat că preluarea puterii de către talibani în Afganistan reprezintă "cel mai important eveniment geopolitic" de după criza Peninsulei Crimeea în 2014 şi "o nouă oportunitate" pentru China, Rusia şi Turcia de "a-şi extinde influenţa" în Asia Centrală, conform AFP. Borrell a reafirmat necesitatea ca Europa "să discute cu talibanii" pentru a stăvili criza umanitară, dar că aceasta nu înseamnă o recunoaştere diplomatică oficială a regimului taliban.

Eurostat
* În 2020, preţul pâinii şi al cerealelor în întreaga UE a fost de aproximativ două ori şi jumătate mai mare în cel mai scump stat membru decât în cel mai ieftin, conform datelor Eurostat, publicate la 20 august 2021, pe https://ec.europa.eu/. Raportat la indicele nivelului de preţ mediu al UE de 100, datele arată că preţul pâinii şi cerealelor a fost cel mai mare în Danemarca (cu un indice al nivelului de preţ de 153), Austria (135), Luxemburg, Finlanda şi Suedia (toate cele 127). În schimb, nivelurile preţurilor la pâine şi cereale au fost cele mai scăzute în România (indicator 56), Bulgaria (67) şi Polonia (70). AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Liviu Tatu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 21-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici

Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează

Documentare 21-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin

Documentare 21-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 20-10-2026 18:11

Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,

Documentare 20-10-2026 18:10

Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T

Documentare 20-10-2026 18:09

Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li

Documentare 20-10-2026 18:05

Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim

Documentare 20-10-2026 18:05

Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&

Documentare 20-10-2026 18:00

Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &

Documentare 20-10-2026 17:58

Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i

Documentare 20-10-2026 17:57

Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini

Documentare 20-10-2026 17:55

Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar

Documentare 20-10-2026 17:53

Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia

Documentare 20-10-2026 17:45

Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat

Documentare 20-10-2026 17:44

Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs