Ştefan Cazimir, unul dintre cei mai importanţi filologi români contemporani, a murit, a anunţat, la 5 august 2021, conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER).

* * *

Istoricul literar şi eseistul Ştefan Cazimir s-a născut la 10 noiembrie 1932, la Iaşi, potrivit www.cdep.ro.

A absolvit liceul la Piatra Neamţ (1951), urmând şi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (licenţa în 1955), menţionează site-ul www.tnb.ro. Devine doctor în filologie cu teza "Aspecte ale comicului la Caragiale" (1967, publicată în volum sub titlul "Caragiale - universul comic").

Din 1955 până în aprilie 2002, a fost cadru didactic la catedra de Istoria literaturii române de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, parcurgând toate treptele ierarhice de la asistent la profesor.

A scris 18 volume de critică şi istorie literară.

După debutul cu versuri în paginile "Ziarul copiilor" (1943), a urmat cel editorial cu antologia comentată "Pionierii romanului românesc" (1962), după care a publicat studii dedicate liricii - "Tensiunea lirică" (1971), eseul despre opera lui Eminescu "Stelele cardinale" (1975).

A scris mai multe volume consacrate marelui dramaturg I.L. Caragiale ("I.L. Caragiale faţă cu kitschul", 1988 ş.a.) sau contextului istorico-literar caragialian ("Nu numai Caragiale", 1984), s-a ocupat de literatura secolului al XIX-lea în studiul-eseu "Alfabetul de tranziţie" (1986), volum reeditat în 2006, la editura Humanitas.

A mai publicat volumele "Pygmanolion. Eseu de mitologie comparată" (1982), antologiile "Amintiri despre Caragiale" (1972), "Antologia umorului liric" (1977), "Drumuri şi zări" (în colaborare, 1982), volumul de improvizaţii umoristice în proză şi versuri "Pentru contra" (1991), "De ce, nene Iancule?" (1998), "Honeste scribere" (2000), "Caragiale recidivus" (2002). A scris şi cărţi inspirate din experienţa de parlamentar: "Râsete în Parlament" (1994) şi "Caragiale e cu noi!" (1997). Alte volume: "Epistola către Odobescu", 2010; "La Belle Époque. Minciuna vine de la Răsărit. Spovedania 'foştilor'", 2013; "Sabia şi imperiul", 2017, arată www.tnb.ro. A prefaţat ediţii din opera lui Caragiale, N. Gane, Barbu Delavrancea, C.D. Aricescu, I.M. Bujoreanu, N. Filimon ş.a.

A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România; membru al Consiliului de conducere al Societăţii Culturale "Ion Luca Caragiale"; vicepreşedintele Asociaţiei Umoriştilor Români, mai notează www.cdep.ro.

A fost membru (din 7 febr. 1990) şi preşedinte al Consiliului Director al Partidului Liber Schimbist (PLS) (8 apr. 1990-1992), apoi, din 1992, membru FDSN (PDSR), devenit, din 16 iunie 2001, Partidul Social Democrat (PSD).

La alegerile din 20 mai 1990 a fost ales pe lista PLS deputat de Bucureşti, fiind reales apoi, la 27 septembrie 1992, deputat de Bucureşti, pe lista FDSN (PDSR). În legislatura 1990-1992 a fost membru al Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi şi vicepreşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu statul Israel. În urma alegerilor din 26 noiembrie 2000, a fost deputat PSD de Bucureşti (6 febr. 2001-2004) şi membru în Comisia juridică de disciplină şi imunităţi (22 febr. 2001-2004).

A fost distins cu Premiul de critică, eseu, istorie literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1984), Diploma Asociaţiei Umoriştilor Români pentru cel mai spiritual parlamentar (1990), "Diploma de Onoare", acordată de Societatea Culturală "I.L. Caragiale" (1992), Premiul Naţional de Umor "Anton Pann" (1994). AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu)