Cuviosul Iustin Sihastrul era de loc din Moldova, iar cu metania din Mănăstirea Neamţ, călugărit de stareţul Paisie Velicicovski - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ. Prin anul 1800, ieroschimonahul Iustin a ajuns duhovnic, povăţuind multe suflete pe calea mântuirii.

În anul 1810 a plecat la Muntele Athos cu ucenicii săi, Patapie şi Grigorie. Acolo a cumpărat de la Mănăstirea Mare a Lavra chilia numită 'Vigla lanicopoli', care avea şi o mică biserică cu hramul 'Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul'. Lângă biserică, duhovnicul Iustin a zidit apoi 50 de chilii pentru părinţi, arhondaric, bucătărie, trapeză, bolniţă şi egumenie.

Odată ridicat acest aşezământ, monahii români care se nevoiau prin mănăstiri şi peşteri s-au adunat în obştea Cuviosului Iustin, care număra în jur de treizeci de vieţuitori.

După câţiva ani, Marea Lavra i-a recunoscut aşezământului dreptul de a se numi Schitul Românesc Prodromu.

Aşa a luat naştere primul schit românesc în Muntele Athos. Călugării de la Prodromu duceau însă mare lipsă de apă, pentru ei şi pentru grădină. Au cerut de la Mănăstirea Lavra învoirea de a canaliza pentru schit 'Izvorul lui Isaia', dar cererea nu le-a fost încuviinţată.

În acea împrejurare, un nor de lăcuste a devastat culturile de pe moşia Lavrei. Zadarnic se rugau călugării lavrioţi şi stropeau grădinile cu agheasmă, lăcustele distrugeau totul.

Atunci unul dintre ei a zis: "Părinţilor, ceea ce vedem este mânia lui Dumnezeu, Care ne pedepseşte că nu dăm apă părintelui Iustin duhovnicul, care este şi duhovnicul nostru. Căci are mare nevoie de apă în schitul său". Auzind aceasta, stareţul Lavrei a chemat pe părintele Iustin să se roage şi făcând aghiasmă, cu rugăciunea lui au scăpat de lăcuste.

Părinţii lavrioţi, văzând această minune, au spus că părintele Iustin Vlahul este cu adevărat cuvios şi sfânt. Din ziua aceea, monahii din schit au primit voie să aducă apă de la izvorul amintit.

După anul 1820, Cuviosul Iustin egumenul, văzându-şi schitul bine întemeiat, s-a retras într-o peşteră la linişte. În singurătate, ieroschimonahul Iustin s-a nevoit peste douăzeci de ani, în aspră nevoinţă în post, priveghere şi în neîncetata rugăciune, asemenea cuvioşilor de demult.

Pentru sfinţenia vieţii lui, mulţi călugări greci şi români îl aveau părinte duhovnicesc.

Cuviosul Iustin a adormit în pace în anul 1845, la vârsta de 75 de ani. (sursă: "Patericul Românesc" 1, arhimandrit Ioanichie Balan; Ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) doxologia.ro