Situat în Piaţa Charles de Gaulle din Paris, denumită anterior Place de l'Étoile, Arcul de Triumf din Paris, unul dintre cele mai importante simboluri ale Franţei, a fost inaugurat la 29 iulie 1836.

Plecarea voluntarilor 1792" (La Marseillaise) semnat de Francois Rude

Puternic susţinător al lucrărilor publice, Napoleon a cerut să fie realizate numeroase construcţii pe tot cuprinsul Imperiului francez. După victoria împotriva celei de-a Treia Coaliţii la Austerlitz, în 1805, şi pentru a marca şi alte victorii ale sale, Napoleon a comandat trei lucrări publice: Arcul de Triumf Carrousel, Columna Vendôme şi Arcul de Triumf în Place de l'Étoile, notează https://www.frenchempire.net/.

Triumful din 1810" (Jean Pierre Cortot)

În 1806, arhitectul Jean François Thérese Chalgrin a fost angajat pentru a alege cel mai bun loc posibil pentru amplasarea acestui monument. El a studiat mai multe opţiuni şi, la 9 mai, Napoleon a hotărât, alegând Place de l'Étoile. Prima piatră a fost aşezată simbolic în acel an, de ziua lui Napoleon, la 15 august. În 1808, Chalgrin a devenit singurul arhitect şi în 1810 a terminat revizuirea planurilor care au devenit cadrul pentru finalizarea structurii în următorii 26 de ani. În acelaşi an, oamenii din Paris au primit o vedere preliminară asupra monumentului, o replică de lemn de dimensiuni mari fiind construită pe locul respectiv. Jean Chalgrin a murit anul următor, iar elevul său, Louis Robert Goust, a devenit noul arhitect, continuând lucrările.

Rezistenţa din 1814 (Antoine Etex)

Odată cu abdicarea lui Napoleon, în 1814, toate lucrările la Arcul de Triumf au fost oprite, chiar dacă mai mult de o treime a construcţiei fusese deja ridicată. Totul a rămas aşa timp de aproape zece ani. După ce armata franceză, condusă de nepotul regelui, ducele de Angouleme, a intervenit cu succes în Spania, regele Ludovic al XVIII-lea a ordonat reluarea lucrărilor la Arcul de Triumf, dar a schimbat intenţia de a-şi onora nepotul şi succesul armatei sale în Spania. Arhitectul Jean Nicolas Huyot a fost selectat pentru conducerea lucrărilor, însă controversele au afectat proiectul şi s-au făcut puţine progrese.

Pacea din 1815 (Antoine Etex)

Odată cu Revoluţia din iulie 1830 şi ascensiunea regelui Louis Philippe, atmosfera politică a devenit prietenoasă faţă de onorarea Revoluţiei şi a Imperiului. Louis Philippe a ordonat finalizarea Arcului de Triumf, onorând astfel armatele, liderii şi victoriile revoluţionare şi imperiale. Louis Philippe l-a concediat pe arhitectul Jean Huyot în 1832 şi l-a înlocuit cu Guillaume Abel Blouet. În 1833, ministrul de interne, Adolphe Thiers, a condus selecţia sculptorilor pentru a finaliza cele patru sculpturi majore de pe exteriorul inferior al stâlpilor.

Între timp, Ministerul de Război a fost însărcinat să completeze o listă de nume de ofiţeri şi bătălii care să fie gravate pe monument, iar baronul general Saint-Cyr Nugues a fost ales pentru a stabili numele. Pe măsură ce monumentul se apropia de finalizare, Saint-Cyr Nugues a prezentat numele a 384 de ofiţeri de seamă, 30 de victorii mari şi 96 de bătălii mai mici.

Arcul de Triumf a fost inaugurat în cele din urmă la 29 iulie 1836, dar nu fără controverse. Când listele lui Saint-Cyr Nugues au fost prezentate publicului, multe familii ale unor generali importanţi ai Revoluţiei sau Imperiului s-au plâns Ministerului de Război şi Ministerului Lucrărilor Publice că ilustrul membru al familiei lor nu a fost inclus în lista cu pricina.

În cele din urmă, Ministerul Lucrărilor Publice l-a informat pe ministrul de război, mareşalul Soult, că s-a găsit loc pentru încă 128 de nume. Acum, capabil să soluţioneze plângerile, Soult a format o comisie pentru a adăuga mai multe nume care să fie onorate. Mareşalul Oudinot a prezidat comisia formată din generalii Reille, Dode de la Brunerie, Petit, Pelet-Clozeau şi Schneider, secretar fiind Saint-Mars. Mareşalul Soult a realizat atunci că nu toate armele erau reprezentate în mod corespunzător şi l-a adăugat comisiei pe generalul Exelmans pentru a reprezenta cavaleria, pe generalul Neigre pentru a reprezenta artileria şi pe amiralul Rosamel pentru a reprezenta marina. Comisia şi-a început activitatea pe 5 decembrie 1840.

Zece zile mai târziu, peste 400.000 de persoane au asistat la ceremonia întoarcerii rămăşiţelor lui Napoleon la Paris, sicriul fiind aşezat într-un car tras de doisprezece cai negri împodobiţi cu aur. Procesiunea s-a oprit exact sub Arcul de Triumf înainte ca rămăşiţele pământeşti ale lui Napoleon să fie depuse în cimitirul Les Invalides.

Sursa foto: parismuseescollections.paris.fr

Până la sfârşitul anului 1842 erau acum 652 de nume înscrise. În următoarele cinci decenii au fost adăugate mai multe nume, ultimul fiind adăugat în 1895, aducând totalul la 660. În ceea ce priveşte cele mai importante confruntări armate, au fost selectate, în cele din urmă, 158 de bătălii din care 30 sunt considerate mari victorii.

În timpul Primului Război Mondial, au început discuţiile privind înhumarea unui soldat neidentificat în Panteon, pentru a-i comemora pe cei care au murit pentru Franţa şi care nu au fost niciodată identificaţi. După război, discuţiile au progresat şi o campanie de scrisori a convins, în cele din urmă, guvernul, că mormântul ar trebui să fie aşezat sub Arcul de Triumf. Sicriul soldatului necunoscut a fost pus în capela de la primul etaj al Arcului pe 10 noiembrie 1920 şi aşezat sub arcada monumentului pe 28 ianuarie 1921. În inscripţie scrie "Ici repose un soldat Français mort pour la patrie". Din 1920, aici arde prima flacără veşnică din Europa de Vest.

Soldatul Necunoscut este comemorat la fiecare 11 noiembrie, data la care a fost semnat armistiţiul între Franţa şi Germania în 1918.

Inspirat de arhitectura romană şi înalt de cincizeci de metri, Arcul de Triumf poartă patru altoreliefuri, câte unul pe fiecare stâlp: "Plecarea voluntarilor 1792" (La Marseillaise) semnat de Francois Rude, "Triumful din 1810" (Jean Pierre Cortot), "Rezistenţa din 1814" (Antoine Etex) şi "Pacea din 1815" (Antoine Etex), potrivit https://www.frenchempire.net/.

Arcul de Triumf măsoară 49.5 m înălţime, 45 de m lăţime şi 22 m în adâncime şi este al doilea arc de triumf ca mărime existent în lume. Accesul pietonilor la Arc se face printr-un pasaj subteran. Monumentul este prevăzut şi cu un lift de la nivelul subteran până la nivelul de observaţie. Turiştii pot urca cele 284 de trepte sau pot folosi liftul şi apoi să urce încă 46 de trepte până sus. AGERPRES/ (Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: frenchempire.net