Piesa de teatru "Casa evantai" de Marin Sorescu a avut premiera în 19 noiembrie 1981, la Teatrul de Stat din Oradea (actualul Teatru "Regina Maria"), în regia lui Sergiu Savin.

" 'Oamenii se pot desface... aşa, ca un evantai, pricepi? În fiecare dintre noi sunt mai multe individualităţi distincte'. Aceasta este una dintre posibilele chei de lectură ale eseului dramatic 'Casa evantai' de Marin Sorescu, parabolă a omului comun, a individului mediocru, conformist, incapabil de realizări intelectuale şi de relaţii umane majore. Din universul închis, în care zilele se scurg identice, terne, fără perspectiva viitorului, se poate evada numai prin călătorii imaginare, condiţie a supravieţuirii: 'Dacă nu m-aş putea dedubla, n-aş putea trăi', spune Vlad, personajul principal al piesei. El încearcă să se definească în toate planurile vieţii - moral, material, spiritual, politic - ('mă caut pe mine însumi') şi e 'năpădit de alter ego-uri ca peştera de ecouri'. Alter-egourile lui (Vlad I, Vlad II, Vlad III, Vlad IV) sunt, de fapt, acelaşi personaj, în ipostaze mai mult sau mai puţin veridice. Vlad nu se mulţumeşte să se dedubleze pe sine, ci îşi scindează şi soţia - Tinca I, II, III, Anca, în posturi din ce în ce mai tinere. Aşadar, după cum remarcă Radu Enescu în 'România literară', piesa abordează străvechea problemă filosofică a lui Unu şi Multiplu, pronunţându-se categoric în favoarea celui din urmă. Totuşi, personajul se poate multiplica, dar nu se poate autodepăşi, nici măcar pe terenul imaginarului", notează site-ul https://www.teatrulreginamaria.ro, în prezentarea piesei.

Din distribuţia piesei făceau parte actorii Ion Mâinea, Eugen Harizomenov, Eugen Ţugulea, Marcel Popa, Alla Tăutu, Anca Miere Chirilă, Mariana Neagu, Aurora Leonte, Ion Abrudan, Nicolae Moranciu, Emil Sauciuc.

Scenografia a fost gândită de regizorul Sergiu Savin, iar muzica şi coloana sonoră de Nicolae Moranciu, precizează site-ul https://www.teatrulreginamaria.ro.

Piesa a fost publicată în volumul "Vărul Shakespeare şi alte piese" (Luptătorul pe două fronturi, Casa evantai, Vărul Shakespeare), apărută în 1992 la Editura Cartea Românească.

Marin Sorescu scrie, la începutul piesei, că personajul Vlad de dedublează şi creează nişte alter ego-uri ale sale, dar îşi dedublează şi soţia, Tinca. Vlad e "un om complex, sucit, răsucit şi neprimejdios, care-şi permite luxul pentru el, necesitatea de a trăi pe mai multe planuri", iar Tinca I şi Tinca II nu provin din dedublarea Tincăi, "ci sunt nişte proiecţii tot ale lui Vlad, care, în multitudinea lui de eu-uri, are nevoie de mai multe 'nevastă-sa', ca să zic aşa, pentru un dialog adecvat". Astfel, personajele se deschid unele către altele asemenea unui evantai. "Un evantai peste abis cum e, de fapt, întreaga casă, însă un abis în care cazi zilnic şi nu-l observi. Inadvertenţele de comportare ale dedublaţilor, dacă vor fi fiind, îi privesc pe ei".

Vlad îi mărturiseşte soţiei că nu mai poate deosebi bucuria de tristeţe. "Trec zile de-a rândul, săptămâni - şi nici nu ştiu: am fost vesel? am fost amărât? (...) Tu le poţi deosebi. Eu am pierdut gustul nuanţelor. Ştii tu ce înseamnă asta? Să nu mai poţi descompune o rază de soare? Totul să ţi se pară indigo!?", spune el. Tinca îi răspunde mirată că nu-l înţelege. "Pentru că eşti neschimbată! Aşa te-am luat: o inconştientă - aşa ai rămas! De când te ştiu - tot aşa!... Eu, de bine, de rău, trăiesc trei vieţi. Trăiesc, adică târăsc. Târăsc, ăsta e cuvântul, târăsc trei vieţi paralele, care nu se întâlnesc nici la infinit... Nu te mai mira ca şi când acum auzi asta pentru prima dată! Ţi-am spus-o de la început: 'Vezi, iubito, că sunt un dedublat. Şi nu un dedublat simplu. Un dublu dedublat'. Un dublu dedublat minus unul. Deci, te măriţi cu patru inşi, adică numai cu trei, pentru că... pe cel de-al patrulea alter ego nu pot pune mâna. Nici măcar nu l-am văzut la faţă, să ştiu cum arată. Nu se lasă dibuit. Dibui-l-ar dracii! Dacă de bine, de rău, nu m-aş dedubla, n-aş putea trăi. Presiunea ar fi prea mare. Dar aşa - unul are o grijă, al doilea alta... eu - alta... Numai ăsta, al patrulea... se eschivează. Cred că are parte numai de plăcerile vieţii. Şi asta mă înfurie!", spune Vlad.

Modalitatea sa ciudată de a trăi şi a gândi se proiectează şi în felul în care priveşte moartea. "Îţi închipui, dacă mor eu, câţi inşi dau ortul popii o dată cu mine? Patru! Toţi patru. Se duce dracului toată existenţa mea, pe toate planurile, înţelegi? Pe plan material, spiritual, politic şi moral. Şi ei mor absolut nevinovaţi! Pricepi ce dezastru s-ar produce la moartea mea?".

În 1985, a fost pusă în scenă şi la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", în regia lui Teodor Cristian Popescu. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: teatrulreginamaria.ro