O PERSONALITATE PE ZI: Cantautorul folk Vasile Şeicaru
Vasile Şeicaru s-a născut la 10 iulie 1951, în comuna Oancea, judeţul Galaţi. Este absolvent al Liceului cu program de educaţie fizică din Galaţi.
A făcut sport de performanţă, fiind coleg de clasă cu Fiţa Lovin (campioană europeană la 800 m şi mondială la cros). După liceu, a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, cu specializarea înot, conform paginii de Facebook a artistului - https://www.facebook.com/VasileSeicaruOficial. Sau, cum spune el, "Am trei facultăţi: 1. Educaţie; 2. Fizică; 3. ...şi Sport !". Timp de şapte ani a fost profesor de educaţie fizică în Galaţi.
"Am 'învăţat' să cânt la chitară la Casa Pionierilor din Galaţi, unde de fapt n-am învăţat nimic. Am fost autodidact. Învăţam cântece de la radio, din filme şi de pe discuri. Prin clasa a 7-a, am avut prima chitară (de fapt, părinţii voiau să-mi cumpere un acordeon, dar eu l-am refuzat). Pe la 16 ani am avut şi prima trupă de rock, Atletic. Cântam piese din Beatles şi din repertoriul altor trupe la modă pe atunci", mărturiseşte artistul pe site-ul personal, www.seicaru.ro.
În 1968 a intrat ca solist vocal în formaţia Cristal, alături de care, din 1970, a câştigat toate Festivalurile Artei Studenteşti. A început să cânte vara la mare, la Costineşti.
Cenaclul Flacăra a fost o rampă de lansare pentru Vasile Şeicaru. Aici a cântat din 1978 până în 1984, devenind cunoscut ca interpret şi compozitor de muzică folk. "În Cenaclu am compus cele mai apreciate de public, dar şi cele mai valoroase, cântece din repertoriul meu. Într-un mare procent, pe vremea aceea cântam cântece scrise pe versurile lui Adrian Păunescu", spune artistul.

Vasile Şeicaru (în centrul fotografiei, pe scaun) într-un spectacol al Cenaclului Flacăra, 1979.
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Prima piesă compusă (versuri şi muzică) de Vale - cum îi spun prietenii - a fost "Pădurea" (1968), urmată de "O clipă de aur", cu care a câştigat mai multe premii. A compus, apoi, pe versuri ale unor cunoscuţi poeţi - Adrian Păunescu, George Ţărnea, Dan Verona.
De-a lungul anilor, a colaborat cu mulţi artişti, compozitori, instrumentişti renumiţi - Adrian Ordean, Eugen Mihăescu, Mircea Drăgan, Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici, Ştefan Hruşcă, Zoia Alecu, Iulian Vrabete, Nicu Patoi, A.G.Weinberger, menţionează site-ul artistului.
La scurt timp după lansarea albumului "Nu trântiţi UŞA", autori fiind Mircea Vintilă şi Florian Pittiş, a fost invitat să cânte cu ei la concertul de lansare şi în turneul de promovare, alături de Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici. Mai târziu, cei patru s-au reunit sub numele Pasărea Colibri.
"Am fost pe scenă cu ei la Râmnicu Vâlcea, oraşul de care este legat actul de naştere a acestei formaţii! Am făcut multe concerte şi turnee împreună, cu sălile pline! În acea perioadă însă, a trebuit să plec urgent într-un turneu mai lung în Canada şi Statele Unite împreună cu Hruşcă şi la revenirea în ţară n-am mai reintrat în trupa condusă de Pittiş, care între timp devenise 'Pasărea Colibri'!... din păcate, colegii mei uită să spună acest lucru, de asta mulţi nu ştiu! (...) ... cu toate astea, am rămas şi suntem în continuare prieteni şi deseori cântăm împreună", spune Vasile Şeicaru pe site-ul personal.
De-a lungul anilor, a compus sute de piese, dintre care amintim: "Aruncarea în valuri", "La adio", "Antiprimăvara", "Actorul", "Iancu la Ţebea", "Dragostea destin străvechi", "Citeşte numai la final", "Tango retoric", "Îmbrăţişarea mării", "Domnule maior", "Viaţa-i viaţă banu-i ban", "Din prea mult sau prea puţin", "Copilul de pripas", "În oraşul cu floare de tei", "Un înger pereche", "Grafitti", "Nici n-am ştiut, nici n-am aflat", "Lumea pentru toţi".
Din 1990 a cântat singur, efectuând numeroase turnee în ţară şi în străinătate (Germania, China, Coreea, Rusia, SUA, Canada, Suedia). A participat la cele mai importante manifestări folk naţionale (Festivalul "Primăvara Baladelor", Festivalul Naţional de Muzică Folk "Om Bun").
Începând din 1996, a reluat sporadic colaborarea cu Ştefan Hruşcă, dar şi cu Victor Socaciu, împreună cu care a susţinut concerte în ţară şi în SUA, Canada, Irlanda, Germania, Austria, Franţa, Belgia, Grecia, Italia etc.
Cariera sa a fost răsplătită cu numeroase premii: 1970 - locul 1 la Festivalul Artei Studenţeşti; în Cenaclul Flacăra a primit Marele Premiu al Cenaclului Flacăra şi de două ori Premiul pentru Creaţie; 1988 - Premiul Special al Presei la Festivalul de muzică pop de la Soci (URSS), împreună cu Ştefan Hruşcă; 2010 - Premiul pentru cel mai bun album folk "În oraşul cu floare de tei" şi "Premiul Omul cu chitara" (sau Cel mai bun cântăreţ folk al anului 2009), la Premiile Radio Romania; 2014 - "Premiul pentru cel mai bun cântec folk" pe anul 2013, cu piesa "Sentimente", la Gala Premiilor Radio România.

Vasile Seicaru a primit premiul sectiunii 'Folk', in cadrul celei de-a a XIX-a editii a Galei premiilor anuale ale revistei 'Actualitatea Muzicala' a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (UCMR).
Foto: ALEX TUDOR/AGERPRES FOTO
În 2006 a fost decorat cu "Ordinul Cultural în Grad de Cavaler" oferit de preşedintele României. În 2009 a devenit "Cetăţean de Onoare" al municipiului Galaţi, iar în 2012, "Cetăţean de Onoare" al oraşului Buşteni.
Din discografia cantautorului folk amintim: "Aruncarea în valuri" (1984, LP), "Iubirea noastră" (1986, LP), "Călător, visător" - cu Ştefan Hruşcă (1988, LP), "Citeşte numai la final" (1991, LP), "Implicat în social" (1995, LP), "Romanţă între două trenuri" (1997, CD), "Viaţa-i viaţă, banu-i ban" (1999, CD), "Best Of" (2001, CD), "Până seara, voi veni" (2003, CD), "Colecţia Folk - nr. 1" (2006, CD), "În oraşul cu floare de tei" (2009, CD), "Rătăcire" (2014, CD), conform site-ului artistului - www.seicaru.ro.
În 2019, împreună cu Ducu Bertzi şi Victor Socaciu, a început un turneu prin ţară sub numele "Folk de colecţie" (au avut loc nişte concerte cu casa închisă). Din păcate, turneul s-a întrerupt în 2020, din cauza pandemiei de COVID 19. Dar Vale - Vasile Şeicaru - nu s-a oprit din lucru. A compus, a înregistrat, iar cea mai recentă piesă lansată pe youtube este "A venit şi-a treia zi", pe muzica lui şi pe versurile Malei Bărbulescu. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



