Rugby-ul în şapte a fost unul dintre sporturile nou introduse la ultima Olimpiadă, de la Rio de Janeiro din 2016, atât la feminin, cât şi la masculin, fiind prezent şi la JO de la Tokyo.

Jocul de rugby, cu 15 jucători de câmp, a figurat în programul olimpic de patru ori, la Jocurile Olimpice din 1900, 1908, 1920 şi 1924, potrivit site-ului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, www.cosr.ro.

Conform unei legende, jocul de rugby s-a născut în anul 1823 în timpul unui joc de fotbal, când un elev la "Rugby School" din Anglia, William Webb Ellis, a luat mingea în mâini şi a alergat cu ea dincolo de linia de gol. În realitate, o mulţime de forme ale acestui sport au fost practicate încă din Evul Mediu în multe ţări europene. Strămoşul rugbyului este "la soule", sport practicat pe scară largă în Franţa, începând cu perioada Evului Mediu.

Numele jocului provine de la oraşul englez omonim, Rugby, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport. Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit "sportul cu balonul oval". Cele două variante principale sunt rugby în XV ("rugby union") şi rugby în XIII ("rugby league").

Rugby-ul în şapte (în engleză "rugby sevens", prescurtat "7s") este o variantă a rugby-ului în XV, care se joacă cu şapte jucători pe echipă şi o durată de joc mai scurtă.

Rugby-ul în şapte s-a născut în 1883 la Melrose, un oraş din Scottish Borders, în Scoţia. Clubul de rugby al acestui oraş era confruntat cu dificultăţile financiare grave. S-a organizat un turneu sportiv în scopul colectării de fonduri. Măcelarul David Sanderson şi ucenicul său Ned Haig au propus reducerea numărului de jucători la şapte pentru a micşora costurile suportate de cluburile participante. Pe 28 aprilie 1883, şapte cluburi din Scottish Borders au disputat turneul pe terenul Greenyards.

Popularitatea variantei în şapte a crescut rapid în regiune. La începutul secolului al XX-lea s-a dezvoltat în Anglia, în Noua Zeelandă şi în Argentina. În 1973 s-a disputat turneul centenarului, "SRU Centenary Sevens", cu Scoţia, Anglia, Australia, Franţa, Irlanda, Noua Zeelandă, Ţara Galilor şi echipa Barbarians. Anglia a câştigat finala disputată pe Stadionul Murrayfield. Câţiva ani mai târziu rugby-ul în şapte a început să fie prezent în Hong Kong, ceea ce a dus în 1993 la înfiinţarea ligii RWC Sevens Series.

În 2009, la cea de-a 121-a sesiune a Comitetului Olimpic Internaţional de la Copenhaga, s-a votat în majoritate includerea rugby-ului în şapte în programul olimpic, astfel că primele probe la acest sport, masculin şi feminin, s-au desfăşurat la Jocurile Olimpice de vară din 2016.

Regulile de bază ale jocului sunt aceleaşi ca şi în rugby-ul în XV: două echipe îşi dispută o minge ovală, care se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau şi înainte, dacă este lovită cu piciorul. Rugby-ul în şapte se joacă pe un teren de rugby standard, adică dreptunghiular, având dimensiunile de 144×70 metri maximum, acoperit cu gazon.

Probele sportive de rugby în şapte la Jocurile Olimpice de vară 2020 se vor desfăşura pe Tokyo Stadium, Japonia, în perioada 26-31 iulie 2021, menţionează https://olympics.com. Vor evolua câte 12 echipe la feminin şi la masculin. La feminin, la turneul de rugby în şapte vor participa: Japonia, Noua Zeelandă, SUA, Canada, Australia, Brazilia, Marea Britanie (cu jucătoare din Scoţia şi Ţara Galilor), Kenya (în locul primei calificate, Africa de Sud, care a renunţat), Fiji, China, Rusia şi Franţa. La masculin, vor participa: Japonia, Fiji, SUA, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Argentina, Canada, Marea Britanie (care poate selecţiona inclusiv jucători din Scoţia şi Ţara Galilor), Australia, Kenya, Coreea de Sud, Irlanda.

La rugby-ul clasic, la cele patru ediţii la care a fost prezent acest sport (1900, 1908, 1920 şi 1924) conduc în clasamentul general pe medalii Statele Unite ale Americii (două de aur), urmate de Franţa (un aur, două argint) şi Australasia - echipă formată temporar din Australia şi Noua Zeelandă (un aur). Pe locul patru se află Marea Britanie (două medalii de argint), Germania (un argint) şi România (un bronz). La ediţiile din 1900, 1908, 1920 nu au fost acordate medaliile de bronz, iar la ediţia din 1900, la prima la care a fost prezent rugby-ul, au fost acordate două medalii de argint selecţionatelor Germaniei şi Marii Britanii.

Printre sportivii cei mai medaliaţi la Jocurile Olimpice la rugby-ul clasic se află americanii Dan Carroll, Charlie Doe, John O'Neill, Jack Patrick, Rudy Scholz şi Babe Slater (câte două medalii de aur).

Reprezentativa de rugby a ţării noastre a fost prezentă la acest sport doar la Jocurile Olimpice din 1924 de la Paris, unde a cucerit prima medalie olimpică românească din istorie. Rugbyştii noştri au pierdut la scor ambele partide susţinute, 3-59 cu Franţa şi 0-37 cu SUA, dar au câştigat medaliile de bronz, graţie faptului că la turneu au participat numai trei formaţii. Echipa de atunci a României a fost următoarea: Dumitru Armăşel, Nicolae Atanasiade, Gheorghe Benţia, Ion Cociocianu, Constantin Crăţunescu, Teodor Florian, Ion Gârleşteanu, Petre Ghiţulescu, Constantin Ionescu, Octav Luchide, Henry Manu, Nicolae Mărăscu, Teodor Marian, Sorin Mihăilescu, Paul Nedelovici, Iosif Nemeş, Mircea Sfetescu, Gheorghe Sfetescu, Sterian Soare, Atanasie Tănăsescu, Mihai Vardală, Paul Vidraşcu, Dumitru Volvoreanu.

În 2016, la prima prezenţă la JO a rugby-ului în şapte, la masculin, Fiji a luat medalia de aur (43-7 în finală cu Marea Britanie, care a câştigat argintul), iar medalia de bronz a fost obţinută de Africa de Sud (54-14, în finala mică cu Japonia). La feminin, primele s-au clasat australiencele (24-17 în finală cu rivalele din Noua Zeelandă), iar locul al treilea şi medaliile de bronz le-au obţinut canadiencele (33-10 în finala mică în faţa Marii Britanii). AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)