7 iulie - Ziua mondială a ciocolatei
Ziua mondială a ciocolatei marchează aniversare zilei în care se presupune că acest desert a fost consumat în Europa, în 1550, sub formă de băutură de cacao. În această zi, în întreaga lume, magazinele de bomboane şi furnizorii locali scot la vânzare specialităţile atât de îndrăgite, astfel încât toată lumea să se poată bucura de mult râvnitul desert, scrie site-ul https://nationaltoday.com/.
Etimologii identifică originea cuvântului "ciocolată" de la cuvântul aztec "xocoatl", care se referea la o băutură amară preparată din boabe de cacao. De asemenea, numele latin al arborelui cacao, Theobroma cacao, înseamnă "hrana zeilor", potrivit site-ului www.chocolate.org.
Primele menţiuni arheologice despre cacao datează de circa 4.000 de ani şi au fost descoperite de cercetători în America Centrală şi în Mexic. Se crede că, după o mie de ani, civilizaţia olmecă a început cultivarea arborelui de cacao într-un ritm susţinut, folosind boabele de cacao şi băuturile din aceste boabe în scopuri medicinale şi în ritualurile religioase. Primii care au lăsat dovezi scrise despre consumul de cacao au fost mayaşii, care aveau în panteon chiar şi un zeu dedicat acestui arbore. De asemenea, până în secolul al XV-lea, aztecii foloseau boabele de cacao ca monedă. Ei credeau că ciocolata era un cadou de la zeul Quetzalcoatl şi o beau ca băutură răcoritoare, ca afrodiziac şi chiar ca să se pregătească pentru război, mai scrie site-ul www.chocolate.org.
Băutura din cacao era preparată prin lăsarea boabelor de cacao la fermentat câteva zile. Odată uscate, boabele erau prăjite, măcinate, iar pudra era, apoi, amestecată cu apă fierbinte şi cu alte ingrediente, cum ar fi ardeiul iute şi mălaiul. În funcţie de soiul arborelui de cacao, boabele acestuia sunt de mai multe tipuri: forastero, criollo, trinitario etc, notează site-ul Organizaţiei Internaţionale pentru Cacao (ICCO) www.icco.org.
Primul european care a aflat despre ciocolată a fost Cristofor Columb, în 1502. În a patra sa călătorie către Americi, Columb a capturat o canoe cu bunuri pentru comerţ între care erau şi boabe de cacao. Exploratorul nu a ştiut la ce sunt folosite şi a mai durat încă 17 ani până când Fernando Cortes l-a observat pe regele aztec Montezuma bând cacao la curtea lui din Tenochtitlan, conform site-ului menţionat.
Preoţii spanioli au fost cei care au adus pentru prima dată boabele de cacao în Europa şi tot ei au fost cei care le-au prezentat la curtea regelui Spaniei, la jumătatea secolului al XVI-lea. Ciocolata s-a răspândit, apoi, rapid şi în alte ţări din Europa, precum Franţa sau Marea Britanie.
La început, europenii consumau cacaoa sub formă de băutură şi chiar au încercat să recreeze reţetele aztecilor, cu ardei iute şi alte condimente. Spaniolii credeau despre cacao că are proprietăţi medicinale din cauza gustului amar. Abia la începutul secolului al XVII-lea, europenii au început să adauge miere sau alţi îndulcitori în băutură, istoria ciocolatei schimbându-se cu desăvârşire.
În 1828, invenţia presei de ciocolată a revoluţionat fabricarea acestui produs, acest dispozitiv inovator putând stoarce untul de cacao din boabele de cacao prăjite, lăsând în urmă o pulbere fină de cacao. Pulberea era amestecată cu lichide şi turnată într-o matriţă, unde se producea solidificarea ciocolatei, apărând, astfel, batoanele de ciocolată.
Astăzi, producătorii de ciocolată folosesc în mare parte aceleaşi ingrediente de bază pentru prepararea ei: lichior de ciocolată, praf de cacao, unt de cacao, lapte praf, zahăr, lecitină şi arome sau creme. După ce au fost recoltate, boabele de cacao sunt puse la fermentat, apoi sunt uscate şi măcinate. Din cacaoa măcinată se obţine lichiorul de cacao, care seamănă cu o pastă, cu un intens gust amărui şi poate fi turnată în forme, unde se solidifică şi formează o ciocolată neprelucrată. Lichiorul de cacao este procesat mai departe şi din el sunt extrase untul de cacao şi praful de cacao. Dintre sortimentele de ciocolată amintim: ciocolata naturală fără zahăr (se fabrică folosind doar lichior de ciocolată 100%), ciocolata amăruie sau ciocolata neagră (conţine cel puţin 35% praf de cacao şi nu are printre ingrediente laptele praf), ciocolata cu lapte (este o specialitate de ciocolată obţinută prin combinarea laptelui praf cu praf de cacao. Ciocolata se serveşte astăzi sub o multitudine de forme: ciocolată caldă sau rece, tabletă solidă, bomboane de ciocolată, torturi, prăjituri, lichior de ciocolată, îngheţată etc, conform www.chocolate.org.
Un studiu al revistei "European Journal of Preventive Cardiology", arată că un consum de ciocolată cel puţin o dată pe săptămână se corelează cu un risc redus de boli cardiovasculare. Consumul de ciocolată mai mult de o dată pe săptămână a fost asociat cu un risc scăzut cu 8% de boală coronariană. Este important de menţionat că studiul nu a examinat dacă un anumit tip de ciocolată are beneficii superioare şi dacă există o cantitate de consum ideală, fiind nevoie de studii suplimentare care să stabilească aceşti parametri şi să demonstreze un beneficiu clinic clar. Cu toate acestea, trebuie ţinut cont de faptul că zahărul, caloriile şi grăsimile din produsele disponibile în comerţ trebuie luate în considerare, în special la diabetici şi la persoanele obeze, scrie https://raportuldegarda.ro/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



