SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 iunie
Ortodoxe
Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Dezlegare la peşte)
Greco-catolice
Naşterea Sf. Pf. Ioan Botezătorul (Sânzienele)
Romano-catolice
Naşterea Sf. Ioan Botezătorul
Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica) este sărbătorită de Biserică la 24 iunie.
Părinţii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, preotul Zaharia şi Elisabeta, nu aveau copii şi erau înaintaţi în vârstă. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un târziu, când, potrivit cu legea firii, această naştere era imposibilă şi numai printr-o minune se putea întâmpla.
Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu, spunându-i: "Femeia ta va naşte fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui!" ("Vieţile sfinţilor").
Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Cleopa Ilie, ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.
"Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrâneţile sale din pântece sterp, precum demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Înaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nemăritată". (Vieţile Sfinţilor)
Iar pentru că nu a crezut cuvintele Arhanghelului Gavriil, trimis de Dumnezeu să vestească naşterea unui fiu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit numele pe care noul-născut urma să-l poarte.
Aflând de naşterea minunată a lui Ioan şi crezând că el ar putea fi Mesia, regele Irod a poruncit soldaţilor să îl caute şi să îl omoare. În acest timp, mama pruncului, Elisabeta, l-a luat şi a fugit, ascunzându-se în munţi, de cealaltă parte a Iordanului.
Negăsind copilul, au fost trimişi soldaţi la preotul Zaharia, pentru a le spune unde este ascunzătoarea. Cum nu au primit răspuns, Sfântul Proroc Zaharia a fost ucis pe loc cu sabia, în ziua în care fusese rânduit să slujească la templu, în Ierusalim.
"Atunci ucigaşii, pornindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis între biserică şi altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat şi s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod şi spre veşnica lui osânda". (Vieţile Sfinţilor)
După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, şi-a dat sfârşitul în peştera unde ascunsese copilul.
Sfântul Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a rămas în pustie până "în ziua arătării lui către Israel" (Luca 1, 80), când a început a predica pocăinţa către mulţimile care veneau la el, pregătindu-le să îl primească pe Mântuitorul Hristos.
Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat.
Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, de la începutul anului bisericesc (1 septembrie), datele pentru pomenirea şi sărbătorirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sunt: 23 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul; 7 ianuarie - Soborul Sfântului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie - Bobotează -, 6 ianuarie); 24 februarie - Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; 24 iunie - Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică; 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru). (vol. "Vieţile Sfinţilor"; vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", 1996) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



