JO 2020: Jocurile Olimpice de vară din anul 1948 (Londra)
A XIV-a ediţie a Jocurile Olimpice de vară s-a desfăşurat la Londra în perioada 29 iulie - 14 august 1948, potrivit olympics.com.
Ceremonia a fost deschisă de regele George al VI-lea al Marii Britanii pe Stadionul Wembley.
După o pauză de 12 ani cauzată de cel de-Al Doilea Război Mondial, au fost primele Jocuri Olimpice de vară organizate de după Olimpiada din 1936 de la Berlin. Considerate răspunzătoare pentru declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, Germaniei şi Japoniei li s-a interzis să participe. România s-a aflat şi ea printre ţările absente, motivul invocat de autorităţi fiind starea economiei naţionale, secătuită de război.
Capitala Marii Britanii a fost aleasă dintre şase oraşe, contracandidatele fiind Baltimore (SUA), Lausanne (Elveţia), Los Angeles (SUA), Minneapolis (SUA) şi Philadelphia (SUA).
La Jocurile Olimpice de la Londra au participat în total 4.104 sportivi din 59 de ţări, potrivit cosr.ro. Delegaţia americană a avut cea mai numeroasă componenţă, cu 415 reprezentanţi, depăşind numeric şi echipa ţării gazdă, care a cuprins 348 de sportivi. Printre ţările debutante s-au numărat Liban, Puerto Rico, Iran, Irak, Coreea, Pakistan şi Venezuela.
În programul olimpic au fost incluse 18 sporturi şi 136 de probe, dintre acestea 117 fiind masculine şi 19 feminine.
Jocurile Olimpice de la Londra 1948 au fost primele transmise la televizor, chiar dacă foarte puţini oameni deţineau asemenea dispozitive.
În premieră, a fost introdus block startul în probele atletice de sprint, la 100-400 m, iar probele de nataţie s-au desfăşurat într-un bazin olimpic acoperit.
Atleta afro-americancă Alice Coachman a devenit prima sportivă de culoare care a obţinut aurul olimpic, participând la săritura în lungime, conform cosr.ro.
Vedeta ediţiei a fost sportiva Fanny Blankers-Koen, din Ţările de Jos, care a câştigat patru medalii de aur la 100 m, 200 m, 80 m garduri şi cu ştafeta de 4x100 m.
La înot, americanilor le-au revenit majoritatea medaliilor, atât în probele masculine cât şi în cele feminine. La baschet şi hochei pe iarbă, au dominat americanii şi indienii. La această ediţie a Jocurilor Olimpice s-au evidenţiat cicliştii francezi şi italieni, canoiştii cehoslovaci, scrimerii italieni şi unguri (Ilona Elek), halterofilii egipteni şi boxerii argentinieni.
Legendarul boxer maghiar Laszlo Papp a cucerit prima sa medalie olimpică. La Jocurile Olimpice din 1948 şi-a început ascensiunea şi marele atlet ceh Emil Zatopek, câştigător la 10.000 m cu un nou record olimpic.
Americanul Bob Mathias, în vârstă de 17 ani, a devenit cel mai tânăr atlet care a câştigat o probă de atletism la Jocurile Olimpice, după triumful de la decatlon.
Au fost înmânate 411 de medalii, dintre care 138 de aur. Totodată, 43 de ţări au obţinut puncte, 36 de ţări au obţinut medalii şi 23 de ţări au cucerit cel puţin o medalie de aur, potrivit lucrării "România la Jocurile Olimpice" (Maria Bucur Ionescu, Editura Sport şi Turism, 1986).
În clasamentul pe medalii, primul loc a fost deţinut de SUA cu 38 de medalii de aur, 27 de argint, 19 de bronz, locul al doilea de Suedia cu 17 medalii de aur, 11 de argint, 18 de bronz, iar locul al treilea de Franţa cu 11 medalii de aur, 6 de argint, 15 de bronz, potrivit olympics.com. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)
Sursa foto: olympics.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
15 august - Ziua Marinei Române
La 15 august este sărbătorită anual Ziua Marinei Române, concomitent cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Rom&aci
15 august - Ziua Maramureșului
La 15 august este sărbătorită Ziua Maramureșului, instituită prin Legea nr. 133/2025, promulgată prin Decretul nr.780/2025 din 14 iulie 2025, conform www.cdep.ro. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului, pentru recunoașterea identității
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După Înălțarea Domn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 august
Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Greco-catolice Adormirea Maicii Domnului Romano-catolice Adormirea Maicii Domnului Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserica Ortodoxă
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 august
Este a 227-a zi a anului 2026. Au mai rămas 138 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 18 m și apune la 20 h 21 m. Luna răsare la 09 h 23 și apune la 21 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 august 2026
Oprirea controlată a Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației de către Guvernatorul BNR, producerea a două accidente rutiere grave și cucerirea medaliei de aur la 100 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, de către înotătorul David Popovici sunt câteva dintre cele mai importante ev
Săptămâna europeană 10-14 august 2026
Reuniunea ad-hoc a Grupului de Coordonare pentru Electricitate, Estonia primește prima sa plată în cadrul instrumentului de apărare SAFE, noi reguli în UE, din 12 august, privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, consultare publică deschisă cu privire la noua sa strategie a UE privind drepturile victimelor, adoptare de norme armonizate pentru cân
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române. Sunt programate evenimente în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române. 'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim d
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul David Hallyday
David Hallyday părea predestinat unei cariere în muzică; părinții săi au fost legenda rock franceză Johnny Hallyday și cântăreața pop Sylvie Vartan, cuplul 'la modă' al Franței în anii '60. Hallyday s-a născut David Smet (numele real al tatălui său) pe 14 august 1966, în Boulogne-Billancourt. De la vârsta de patru ani,
DOCUMENTAR: 110 ani de la începerea Războiului de Eliberare și Întregire Națională (1916-1919) (14 august)
În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României. În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Conve
DOCUMENTAR: 30 de ani de la moartea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache (14 august)
Sergiu Celibidache este una dintre cele mai fascinante și influente personalități din istoria muzicală a secolului XX. Dirijorul român a cucerit scena internațională prin rigoarea tehnică, profunzimea filosofică și abordarea neconvențională a actului artistic. Cariera sa a marcat etape de o importanță majoră, de la preluarea conducerii Filarmonicii din B
DOCUMENTAR: Actrița Halle Berry împlinește 60 de ani (14 august)
Halle Berry, născută la 14 august 1966, Cleveland, Ohio (SUA), este o actriță americană de film, prima afro-americană care a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. A primit această distincție pentru interpretarea nuanțată a rolului Leticia Musgrove, un personaj ghinionist din filmul 'Monster's Ball' (2001). A fost finalistă &icir
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 august
Ortodoxe Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Proroc Miheia Greco-catolice Sf. pf. Micheia; Sf. Maximilian Kolbe Romano-catolice Sf. Maximilian Maria Kolbe, pr. m. În ziua dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Do
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 august
Este a 226-a zi a anului 2026. Au mai rămas 139 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 17 m și apune la 20 h 23 m. Luna răsare la 08 h 09 și apune la 21 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la începutul construirii zidului Berlinului (13 august)
Zidul Berlinului a reprezentat simbolul cel mai important al istoriei războiului rece, perioada de confruntare a celor două blocuri, Uniunea Sovietică și Occident, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împărțirea Berlinului a evidențiat sferele de influență trasate după război între cele două blocuri. Sectoarele Berlinului au fos











