20 iunie - Ziua mondială a refugiatului (ONU)
În fiecare an, la 20 iunie este aniversată Ziua mondială a refugiatului (World Refugee Day), potrivit Rezoluţiei 55/76 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, din 4 decembrie 2000.
Ziua mondială a refugiatului este o zi internaţională desemnată de Organizaţia Naţiunile Unite pentru a onora refugiaţii din întreaga lume, se menţionează pe site-ul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), https://www.unhcr.org/. Ziua mondială a refugiatului este marcată anual la 20 iunie şi celebrează puterea şi curajul oamenilor care au fost forţaţi să fugă din ţara lor natală pentru a scăpa de conflicte sau persecuţie, această zi reprezentând, de asemenea, o ocazie de a crea empatie şi înţelegere pentru situaţia lor dificilă.
Ziua mondială a refugiatului scoate în evidenţă drepturile, nevoile şi dorinţele refugiaţilor, ajutând la mobilizarea voinţei şi resurselor politice astfel încât refugiaţii să poată nu doar supravieţui, ci şi prospera. Multe activităţi desfăşurate de Ziua mondială a refugiatului creeză oportunităţi de sprijinire a refugiaţilor.
În 2021, tema acestei zile este "Together we heal, learn and shine", potrivit site-ului https://www.unhcr.org/. Oamenii care au fost obligaţi să se refugieze se luptă adesea pentru a găsi un medic atunci când sunt bolnavi. Departe de casă, ei se luptă să găsească şcoli pentru copiii lor sau chiar şi un loc pentru ca aceştia să alerge şi să se joace. Accesul la sănătate şi asistenţă medicală salvează vieţi. UNHCR, Agenţia ONU pentru Refugiaţi, lucrează împreună cu parteneri şi comunităţi gazdă pentru a se asigura că refugiaţii primesc îngrijirea de care au nevoie, se arată pe site-ul citat.
Totodată, educaţia îi ajută pe oamenii obligaţi să se refugieze să-şi construiască un viitor mai bun. UNHCR lucrează împreună cu partenerii săi pentru a oferi copiilor refugiaţi acces la educaţie de calitate astfel încât ei să poată avea o viaţă mai bună. De asemenea, sportul poate aduce îmbunătăţiri în vieţile oamenilor forţaţi să-şi părăsească casele lor. Poate stimula sănătatea mintală şi îi poate ajuta pe refugiaţi să câştige încredere, să creeze noi prietenii şi să se simtă bine primiţi. În munca de protejare a refugiaţilor, sportul este folosit pentru a crea medii sigure şi de protecţie unde fiecare îşi poate descoperi potenţialul, se mai arată pe site-ul https://www.unhcr.org/.
Conflictele şi persecuţiile au forţat peste 80 de milioane de oameni din întreaga lume să-şi părăsească casele. În această Zi mondială a refugiatului, UNHCR face apel către comunităţi şi guverne să includă aceste persoane în sistemul de sănătate, educaţie şi sport. Doar împreună putem să ne revenim după pandemia COVID-19, se arată pe site-ul https://www.unhcr.org/
Ziua mondială a refugiatului a fost marcată la nivel mondial pentru prima dată la 20 iunie 2001, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a Convenţiei privind statutul refugiaţilor din 1951. Iniţial a fost cunoscută ca Ziua refugiaţilor din Africa, înainte ca Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să o desemneze oficial ca zi internaţională în decembrie 2000.
La 28 iulie 1951 o conferinţă specială ONU a aprobat Convenţia privind statutul refugiaţilor. Convenţia din 1951 este documentul juridic fundamental pentru protecţia internaţională a refugiaţilor, se arată pe site-ul https://www.unhcr.org/.
Potrivit ONU, Oficiul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), cunoscut şi ca Agenţia ONU pentru Refugiaţi, înfiinţat în 14 decembrie 1950 de către Adunarea Generală a ONU, este mandatat să conducă şi să coordoneze acţiunile internaţionale pentru protejarea refugiaţilor şi pentru soluţionarea problemelor pe care aceştia le au.
Obiectivul principal al UNHCR este de a proteja drepturile şi bunăstarea refugiaţilor. UNHCR are în vedere ca toată lumea să îşi poată exercita dreptul de a solicita azil şi de a găsi refugiu în alt stat, cu opţiunea de a se întoarce acasă în mod voluntar, de a se integra pe plan local sau de a se reinstala într-o ţară terţă. De asemenea, UNHCR are mandat pentru ajutorul persoanelor apatride.
România este stat parte la toate instrumentele juridice internaţionale care guvernează activitatea UNHCR, respectiv Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor din 1951 şi Protocolul adiţional din 1967, Convenţia privind statutul apatrizilor din 1954 şi Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe (MAE), www.mae.ro. Relaţia de parteneriat cu UNHCR a fost consolidată prin încheierea, la 2 martie 2011, a unui Acord-cadru de cooperare bilaterală, care oferă predictibilitate contribuţiilor naţionale la bugetul agenţiei ONU, menţionează MAE.
Ziua mondială a refugiatului este marcată prin diverse evenimente, în numeroase ţări de pe glob, în sprijinul refugiaţilor.
În România, anul acesta, pentru a marca această zi, Inspectoratul General pentru Imigrări organizează pentru comunitatea de refugiaţi din centrele aflate în administrare o serie de activităţi menite să promoveze cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale, precum şi a valorilor democratice. Astfel, în cele şase Centre Regionale de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Rădăuţi, Maramureş şi Giurgiu, cu sprijinul organizaţiilor internaţionale şi nonguvernamentale, se vor organiza sesiuni informative, competiţii sportive, drumeţii, activităţi cultural artistice şi recreative, ce prilejuiesc familiarizarea cu valorile, tradiţiile şi obiceiurile româneşti, după cum se arată într-un Comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) din 17 iunie 2021.
Conform datelor statistice, din anul 1991 şi până în prezent, peste 46.626 de persoane au solicitat azil în România, fiind originare din aproape 67 de state ale lumii. La sfârşitul lunii mai 2021, în evidenţele instituţiei sunt înregistrate 3701 de persoane beneficiare a unei forme de protecţie care aveau un drept de şedere pe teritoriul României, se mai menţionează, între altele, în comunicatul de presă al IGI. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Mariana Zbora-Ciurel; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Captură UNHCR România/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



